Femeile ca păstrătoare ale patrimoniului bio-cultural: ecologia memoriei și îngrijirii

Atunci când se discută despre conservarea ecosistemelor, de cele mai multe ori se aduc în discuție soluții tehnice și cercetări științifice. Însă în umbra acestor discuții rămân femeile – purtătoare, transmițătoare și apărătoare ale cunoștințelor bio-culturale, fără de care sustenabilitatea nu ar fi posibilă.

Cunoașterea feminină ca bază a sustenabilității

În multe culturi, femeile au fost tradițional responsabile de conservarea semințelor, îngrijirea grădinilor, colectarea plantelor medicinale, prepararea hranei și transmiterea obiceiurilor legate de ciclurile naturale. Aceasta nu este doar „viața cotidiană” – este un sistem de cunoștințe care acoperă sezonalitatea, climatul, proprietățile plantelor, obiceiurile și limba.

Această cunoaștere nu este formulată în rapoarte științifice. Ea este păstrată în mâini, în memorie, în voce. Este transmisă prin fapte, povești, rețete, cântece. Și anume ea asigură supraviețuirea – în special în condițiile de instabilitate ecologică.

Exemple din lume

În Guatemala, femeile mayașe transmit cunoștințele despre plantele medicinale și agricultură urmașilor lor, în ciuda amenințării dispariției pădurilor. În India, femeile din mișcările Chipko și Navdanya nu doar că protejează copacii, dar păstrează zeci de soiuri de orez și grâu, adaptate diferitelor condiții climatice. În Kenya, „mișcarea verde” sub conducerea Wangari Maathai a devenit simbolul modului în care conducerea feminină poate salva ecosistemele și comunitățile simultan.

Femeile și ecologia în Moldova

Și în Moldova se poate observa cum femeile din sate conservă soiuri de legume și fructe care nu sunt comercializate în supermarketuri. Ele transmit copiilor și nepoților rețete de conservare, reguli de colectare a plantelor, tradiții ale „grădinilor de familie”, care susțin în mod sustenabil alimentația locală chiar și în condițiile crizelor. Bunicile nu sunt doar „pensionare”, ci bănci de semințe, arhive ale vremii, cronicare ale peisajelor locale. Cunoștințele lor nu sunt trecutul, ci potențialul pentru viitor.

Invizibilitatea de gen în politica ecologică

În ciuda acestui fapt, cunoașterea feminină este rareori inclusă în strategiile ecologice. Ea este numită „intuitivă”, „neoficială”, „folclorică” – și astfel este exclusă din domeniul „deciziilor serioase”. Aceasta este o formă de discriminare epistemologică. Femeile sunt mai puțin invitate la discuțiile despre protecția naturii, nu pentru că nu știu, ci pentru că formele lor de cunoaștere sunt marginalizate. Restabilirea justiției înseamnă recunoașterea expertizei lor.

Ce se poate face?

Crearea de platforme pentru schimbul și transmiterea cunoașterii bio-culturale feminine între generații;
Implicarea femeilor din comunități rurale și indigene în dezvoltarea programelor ecologice;
Finanțarea inițiativelor de documentare a practicilor tradiționale de îngrijire a pământului, semințelor și hranei;
Recunoașterea formelor tradiționale de îngrijire – bucătăria, ierburițele, educația – ca parte a interacțiunii sustenabile cu natura.

Îngrijirea ca practică ecologică

Lumea în care natura poate fi „gestionată” ne-a adus deja în criză. Avem nevoie de o altă abordare – o abordare bazată pe îngrijire, empatie, atenție la detalii, capacitatea de a asculta și simți. Și tocmai femeile din multe culturi întruchipează această formă de interacțiune ecologică. Asta nu înseamnă că ecologia este „o treabă feminină”. Înseamnă că fără experiența feminină, fără cunoașterea acumulată în sfera domestică, pământească, liniștită, un viitor sustenabil nu este posibil.

Autor: Valeriy Katruk