ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Ferestrele care pot controla lumina si caldura ce trec prin ele, mai aproape de casele noastre




O fereastra “inteligenta” care poate controla lumina si caldura ce trec prin ea si care poate genera si energie, ramanand in acelasi timp transparenta: iata un concept inovativ prezentat recent in revista “Nature Scientific Reports” de catre o echipa de cercetatori chinezi.
Ferestrele largi creeaza o atmosfera placuta in locuinte permitand trecerea luminii naturale, de aceea suprafetele din sticla sunt folosite pe scara larga in constructii. Geamurile obisnuite reprezinta insa principala sursa de pierdere a caldurii iarna, iar vara pot transforma biroul sau apartamentul intr-un cuptor. Pentru a elimina aceste inconveniente, cercetatorii au facut eforturi sustinute in ultimii ani pentru a pune la punct tehnologia pentru “ferestre inteligente”.
O echipa de cercetatori care a reunit experti de la Universitatea din Shanghai si Academia de Stiinte din China a facut progrese in acest sens, rezultatele muncii lor fiind prezentate in revista “Nature Scientific Reports”, potrivit 7sur7.be.
“Principala inovatie a muncii noastre este de a fi dezvoltat un concept de fereastra inteligenta care poate simultan genera si economisi energie”, a explicat Gao Yanfeng, unul dintre cercetatori.
Ferestrele inteligente actuale pot doar controla lumina si caldura ce trec prin ele (principala modalitate prin care se realizeaza acest lucru este de a-si schimba culoarea catre mai inchis vara si de a deveni cat mai transparente iarna pentru a pemite trecerea luminii solare). “Ele nu sunt concepute pentru a genera energie”, a explicat Gao Yanfeng.
Noul concept prezentat de echipa din China se bazeaza pe utilizarea la fabricarea geamurilor a unei pelicule ce contine particule de oxid de vanadiu (VO2), acesta fiind un compus chimic ale carui proprietati se schimba in functie de temperatura. Sub 68 de grade Celsius, materialul este izolant si transparent pentru lumina infrarosie, iar peste 68 de grade Celsius, acesta devine conductor si reflecta lumina infrarosie.
Acest fel de geam poate controla caldura solara si produce energie electrica folosind celulele solare pozitionate in jurul sticlei. Inovatia ar putea ajuta la reducerea costurilor pentru incalzire, iluminat si aer conditionat, considera cercetatorii.
“Tehnologia este gata pentru industrializare”, asigura Gao Yanfeng, mentionand ca pretul acestei ferestre va si mai scazut in comparatie cu alte dispozitive existente la ora actuala.

 

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 16 martie 2014 12:45
Vizualizări: 2210

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
201
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
317
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
429
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
288