MOLDOVENII.MD

Generația femeilor cu valori distorsionate

V-ați întrebat vreodată de ce pentru aproape fiecare dintre noi este atât de greu să petrecem permanent timp cu copiii noștri?

De ce simțim nevoia să plecăm mereu de acasă? De ce, doar pentru a ieși în lume, suntem gata să ne lăsăm copiii în grija altor persoane, pe care nici măcar nu le cunoaștem? De ce ne preocupă mai mult moda și bârfele decât pedagogia și alimentația sănătoasă? De ce familia nu ocupă locul principal în viața noastră? De ce viitorul nostru, dorințele și autorealizarea par uneori mai importante decât viitorul propriilor copii?

Astăzi, toate aceste întrebări par mai degrabă retorice.

Nu știm cum să fim mame fericite, soții iubitoare, gospodine pricepute, femei împlinite. Nu mai vedem sensul în a dedica cât mai mult timp copiilor, în a coace prăjituri în fiecare zi, în a purta fuste și rochii, în a călca cămășile soțului gândindu-ne la scopurile lui de viață.

Nu mai percepem toate acestea ca pe niște valori importante. Familia, maternitatea, devotamentul, spiritul de sacrificiu, feminitatea — toate și-au pierdut din semnificație.

De ce s-a întâmplat asta?

De ce alergăm spre serviciu, lăsând copilul de un an și jumătate sau doi ani în grija unei educatoare de la grădiniță? Ea nu îl va iubi așa cum o face mama. Pentru ea, este unul dintre mulți copii, iar sistemul în care lucrează o obligă să trateze totul ca pe o rutină. Cu 25 de copii într-o grupă, este greu să oferi fiecăruia atenția de care are nevoie.

Cu aproximativ 30 de ani în urmă, și mamele noastre au procedat la fel. Ne-au dus la grădiniță, pentru că trebuiau să meargă la serviciu. Multe dintre noi aveam atunci doar un an.

Am crescut și ne-am format în afara casei: 5 ani de grădiniță, 11 ani de școală și 5 ani de universitate. În tot acest timp, acasă eram mai ales seara și, uneori, în weekend. Eram mereu ocupați: serbări, lecții, teste, meditații, examene, proiecte, serviciu, cursuri.

Ni se spunea: „Învață, altfel vei ajunge casnică!” Și acest lucru suna ca o amenințare. Astfel, am ajuns să credem că succesul înseamnă diploma, un loc de muncă bun și o carieră impresionantă. Sau măcar independența financiară.

Cât de des luam masa împreună cu toată familia? De cele mai multe ori, doar de sărbători.

Cât de des ne întâmpina mama după școală? Adesea ne întorceam singuri acasă, ne încălzeam mâncarea și ne făceam temele. Iar seara, mama venea obosită și copleșită de grijile de la serviciu. Uneori nu mai avea energie pentru discuții sau pentru momente de apropiere.

Părinții noștri nu ne-au cunoscut cu adevărat. Nu știau multe despre lumea noastră interioară, despre visurile și aspirațiile noastre. Iar noi, la rândul nostru, nu i-am cunoscut în profunzime.

Nu am avut timp pentru conversații sincere, pentru vacanțe lungi în natură, pentru jocuri comune, lecturi sau ieșiri în familie.

Și astfel am crescut.

Ne-am format propriile idei despre viață și despre succes. În mintea noastră, familia ocupa exact locul pe care îl văzuserăm în propriile noastre case.

Pentru a te juca cu copilul, trebuie să iubești acest lucru.

Pentru a găti zilnic și a pregăti mâncare variată, trebuie să iubești acest lucru.

Pentru a îngriji casa, a o înfrumuseța și a crea o atmosferă caldă, trebuie să iubești acest lucru.

Pentru a împărtăși idealurile și grijile soțului, trebuie să îl iubești cu adevărat, nu doar să te iubești pe tine însăți alături de el.

Toate acestea sunt transmise de mamă fiicei sale. Mama este primul și cel mai important profesor. Ea oferă repere de viață, explică importanța rolului de soție și mamă și învață prin propriul exemplu ce înseamnă iubirea.

Iar dacă fiica aproape că nu și-a văzut mama sau nu a avut în față un model de familie armonioasă, cum va putea ea însăși să construiască una?

Am fost învățate mai ales cum să facem o carieră. Ni s-a spus că succesul există doar în afara casei, între pereții instituțiilor.

Și apoi, uneori, plângem în tăcere din cauza unei căsnicii destrămate, a distanței față de copii și a sentimentului că, la un moment dat, am fost induse în eroare.

Dar există întotdeauna o cale.

Această cale este învățarea.

Să învățăm să fim mame, soții, gospodine și femei împlinite. Pas cu pas. Să privim lucrurile cu ochi mai blânzi, mai iubitori și mai feminini.

Să învățăm să iubim.

Să ne gândim mai mult la familie decât la serviciu.

Să prețuim soțul și copiii, să-i susținem și să-i ajutăm să înflorească asemenea bobocilor de flori încălziți de iubirea noastră.

Să zâmbim mai des și să-i îmbrățișăm mai mult.

Să înțelegem că nu doar creștem un copil, ci formăm lumea lui interioară, valorile și convingerile care îl vor însoți întreaga viață.

Trebuie să facem o carieră strălucită de mamă și soție. Iar dacă nu încercăm măcar să urcăm această „scară”, există riscul ca, mai târziu, să regretăm oportunitățile pierdute și responsabilitățile refuzate.

Este important să ne amintim că totul rodește la timpul său.

Ce fel de roade vor fi?

În mare măsură depinde de noi. De direcția pe care o alegem și de valorile pe care le aducem în lume — în primul rând, în lumea propriei noastre familii.

Natalia Bogdan