Gusman Menlebaev și-a prezentat realizările la Chișinău – Tehnologiile de restabilire a solurilor ucise
Gusman Menlebaev este un remarcabil cercetător rus, practician în silvicultură și permacultură a desfășurat cîteva întîlniri deschise cu studenții Universității Agrare, cu presa, cu directorul general al Agenției „Moldsilva” și cu angajații de bază ai instituției, precum și cu întreprinzătorii interesați în promovarea experienței lui în RM. Scopul principal al tuturor întrevederilor poate fi caracterizat ca schimbarea atitudinii oamenilor față de pămînt. Agricultura intensivă distruge solul, apele și pădurile. Natura nu e infinită și necesită protecție de noi înșine. Despre faptul cum să creăm oaze naturale cu microclimat constant, în condițiile riscurilor încălzirii globale a vorbit la Chișinău Gusman Minlebaev.
Abilitățiile juridice practice privind deținerea unor suprafețe mari de pămînt nefavorabil pentru agricultură, potrivit legislației în vigoare, producția agricolă de succes, apicultura, silvicultura și plantarea culturilor, a copacilor din Cartea Roșie, a plantelor medicinale, metode și tehnic de îngrijire a pepinierelor și multe alte teme Gusman Minlebaev, la cei 60 de ani ai săi, le-a explicat energic și interesant pe parcursul întregii zile auditoriului din Chișinău.
Însuși Gusman Minlebaev este proprietarul a 500 ha de pămînt în Rusia (în Tatarstan, Veatka, se pregătește un teren la Mineralinîie Vodî). El afirmă că din cauza încălzirii globale, pe planetă au fost create anumite premise. Iar tendințele în Moldova și în lume sînt de așa natură, că în următorii 50 de ani noi vom avea pustiuri în loc de păduri și soluri fertile. Cum să procedăm cu pămînturile în aceste condiții Gusman Minlebaev va explica în cadrul unui seminar de trei zile, care se va desfășura în perioada 28-30 octombrie, la Chișinău.
Gusman Minlebaev a studiat minuțios legislația Moldovei și afirmă că aceasta permite obținerea terenurilor gratuit, în proprietate, cu condiția restabilirii echilibrului ecologic la solului. Pentru această restabilire, Gusman Minlebaev percepe mijloace de la stat în funcție de prejudiciul cauzat solului. Astfel, prejudiciul cauzat propriului pămînt, Gusman Minlebaev l-a estimat la 86 de milioane de ruble. Calculele au fost elementare, era necesar doar să compare indicii de fertilitate anteriori și a studiilor solurilor efectuate pe timpul URSS cu cele actuale. Alimentele, produse pe aceste pămînturi, la fel nu corespund componenței microelementelor, normelor. În final, aceste pămînturi trebuie împădurite. Cel mai simplu să devii proprietar al acestor pămînturi este în locurile cu densitate mică de populație. Acolo nu există scandaluri și probleme cu oamenii, iar primăriile și consiliile locale sînt interesate în noi fermieri, deci în încasări suplimentare la buget. Prin urmare, are loc optimizarea juridică și agronomică a răscumpărării pămîntului în proprietate.
În prezent, prioritatea bunăstării ecologice prevalează asupra tuturor celorlalte priorități economice și agrare de stat. În primul rînd, aceasta ține de codul funciar. Dacă veți demonstra inconsistența ecologică și că continuarea cultivării culturilor agricole va avea un impact negativ asupra sănătății cetățenilor, care cumpără produsele crescute în aceste condiții, atunci aceasta va constitui drept motiv pentru procurarea terenurilor și plantării pădurilor.
Gusman Minlebaev a pus accentul pe calitatea alimentelor și apei de la noi. De exemplu, din ceea ce conțineau anterior aceste produse a rămas doar denumirea culturilor. De unde va conține usturoiul selenul atît de necesar, dacă acesta lipsește în sol. Chiar și plantele medicinale, crescute de cercetătorul rus sînt alimentate și prelucrate corespunzător. Calitatea produselor este determinată de componența și conținutul lor. Se deosebesc prin proprietățile sale curative preparatele din Ginco Biloba și iarba le lămîie (lemon grass), pe care le consumă pentru profilaxie și tratament și oaspetele nostru. Acestea nu sînt pur și simplu frunze. Ci frunze cu anumite microelemente, caracteristice pentru culturile muntoase dintr-o anumită regiune. Toate aceste elemente au fost introduse de Gusman Minlebaev în sol și de aceea sînt prezente în frunze. Cantitatea de substanță activă din frunzele mărunțite de ginco biloba e mai mare decît în șase cutii cu pastile, ce trebuie administrate 1,5 luni în loc de două zile cu frunze naturale. Nimic personal, doar business. Este o schemă comercială rentabilă, însă doar pentru un businessman. Iar Ginco Biloba în Moldova crește liber. Dar în ce condiții? Sînt toate cele necesare?
În pepiniera sa de 4,5 ari, de pe un metru pătrat, Gusman Minlebaev obține 96 de puieți. Iar în Moldova chiar și un doctor habilitat nu obține în pepinierele sale mai mult de 12 puieți de pe un metru pătrat. Fermierul rus folosește în creșterea puieților micoriza Micoriza este o ciupercă, care a apărut cînd încă pămîntul nu avea vegetație. Datorită acestei ciuperci, algele au căpătat rădăcini și ele au migrat pe uscat. Deoarece aceste ciuperci sînt niște organisme foarte vechi, ele pot dezintegra mineralele, pietrele și scoate din ele substanțele nutritive pe care le pot transmite copacilor. Sistemul de rădăcini al copacilor, alimentat cu micoriză se egalează după putere cu 1000 de unități. Mai mult, rădăcinile pot asigura planta cu umezeală chiar și pe timpul secetei, fără irigare și îngrășăminte. Asemenea puieți cresc repede și alimentează solurile moarte. Pădurile pe văi sînt plantate de Minlebaev pe orizontală, de sus în jos. La poalele pădurii se sădesc plantele medicinale. Aceasta este singura metodă de restabilire a fertilității solului și a nivelului apelor freatice. Doar după o asemenea restabilire, se poate obține ulterior un produs alimentar consistent, folositor pentru sănătatea omului. Acest lanț de acțiuni simple de restabilire propuse de cercetătorul rus soluționează problemele iraționalității și iresponsabilității beneficiarilor precedenți ai pămînturilor noastre.
Suprafața pădurilor în Moldova constituie 9,8% din teritoriul țării, în Germania – peste 30%, în Rusia – 47%, în Austria – peste 60%. Iar în Moldova, perspectivele în cadrul încălzirii globale, nu sînt foarte bune. În condițiile în care la noi pădurile se taie ilegal și iresponsabil. De aceea, organizația obștească „Lurenom” și-a asumat desfășurarea și coordonarea vizitei și seminarelor lui Gusman Minlebaev la Chișinău. Scopul principal al prezentării proiectului cercetătorului rus este de a găsi suținători și adepți în Moldova, silvicultori privați, pentru care oaspetele nostru va servi un model de urmat. În acest sens, Gusman Minlebaev este stăpînul pămînturilor sale, pe care le va ocroti cum se cuvine. Din punct de vedere economic, este o producție foarte rentabilă, ce funcționează spre binele țării, spre binele tuturor. Este o combinație foarte rată a efectului de regenerare cu cel economic. De aceea noi considerăm acest lucru foarte important.
Există profesii conservative: medicii și silvicultorii. Erorile lor sînt cele mai scumpe. În primul caz este vorba de viețile oamenilor, iar în celălalt, peste 20 de ani – multe hectare de pădure. Oaspetele nostru le-a ajutat silvicultorilor noștri de la „Moldsilva” să evite multe erori în acest domeniu, împărtășindu-și experiența și cunoștințele.
Astăzi, 28 octombrie, Gusman Minlebaev a ținut o prelegere la colegiul ecologic din Moldova, iar în următoarele 3 zile va avea loc un seminar practic.
Asociaţia Obştească “LuRenOm” şi Fundaţia pentru Dezvoltare Ecologică “Ecodava” sînt organizatorii vizitei lui Gusman Minlebaev în Moldova. Parteneri: SA “DAAC-Hermes” şi Colegiul de Ecologie din Chişinău. Suport media: NOI.md şi ecology.md.
Anna Kunț