Hong Kong s-a săturat de smog. Interdicția privind cel mai poluant transport
Prin diverse măsuri de curățare a aerului, Hong Kong-ul, de mult timp încearcă să reducă cantitatea de smog care, potrivit oamenilor de ştiinţă, este responsabil pentru aproximativ 3000 de decese premature în fiecare an. De-a lungul a 25 de ani, din momentul adoptării standardelor privind nivelul de poluare, orașul niciodată nu a atins calitatea aerului curat. Conform cifrelor oficiale, în anul trecut, au fost înregistrate 175 de zile cu niveluri foarte ridicate de poluare a aerului – indicele de poluare a fost de 2 ori mai înalt față de 2007. Autoritățile au elaborat un nou plan pentru a îmbunătăți situația care, ei speră, va atinge scopul sau cel puțin, va îmbunătăți situația.
În oraş, vor fi interzise vehicule cu nivelul înalt de emisii nocive, la care se referă 121300 de autobuze comerciale și camioane cu motoare diesel, anume acestea sunt principala sursă de poluare a aerului în oraș. Pentru schimbare, proprietarii auto vor primi subvenții. Această practică a fost deja, folosită dar, după spusele conducătorilor auto, suma subvenției nu a fost suficientă. Deocamdată mărimea sumei nu este specificată, însă guvernul speră că acum toate interesele vor fi luate în considerare. "Nu putem spune că mărimea subvențiilor anterioare a fost potrivită ca proprietarii să efectueze un schimb, - a spus Hugn Wing-tat, docent la Universitatea Politehnică din Hong Kong și membru al Comunității „Aerul curat în Asia. - Hong Kong a început o inițiativă pentru a curăța aerul cu mai mult de zece ani în urmă, dar noi întotdeauna ne-am ferit de forţele de opoziție și de protejarea intereselor economice".
Particulele ultra-fine, conținute în emisiile de gaze de eșapament ale vehiculelor diesel și termocentralelor electrice provoacă cea mai mare poluare și reprezintă 9% din decese de cancer pulmonar la nivel mondial, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pe drumurile din Hong Kong, nivelul mediu de dioxid de azot, care este o cauza cancerului pulmonar, este de 3 ori mai mare decât nivelul admis de OMS. "Deoarece drumurile reprezintă cel mai mare pericol pentru sănătatea publică, ne-am decis să concentrăm asupra lor forța noastră motrice principală", - a declarat Christine Loh, ministrul adjunct pentru mediul înconjurător. Guvernul intenționează, de asemenea, să limiteze emisiile provenite de la taxiuri și autobuze publice.
Hong Kong se situează în urma altor orașe moderne la capitolul reînnoirii parcului auto și respectării legii privind "mașinile curate". În ziua de 30 octombrie 2012, în Hong Kong, din 121300 de vehicule diesel comerciale mai mult de 40% au ocupat modele Euro II. De exemplu, în Singapore, aceste maşini sunt interzise din 2001. Modele Euro II produc emisii de 2,5 ori mai multe, decât Euro IV.
"Orașul are resurse, dar noi, trebuie să convingem alţi membri din guvern să cheltuim bani în acest domeniu în care putem efectua ameliorări şi simţi cu adevărat o diferenţă", - spune Christine. Dar, deocamdată nu toate companiile de transport au acceptat reînnoirea. Principalul motiv este suma mică de subvenții. Cu toate acestea, unele companii au sprijinit inițiativa și au adoptat un plan pentru următorii cinci ani de reînnoire a parcul de maşini și a instala convertoare pentru a reduce emisiile.
Un alt mod de a îmbunătăți calitatea aerului, conform programului, va fi actualizarea indicelui de evaluare a calității aerului și reducerea rutelor de autobuze, spune Christine. Hong Kong-ul va introduce noi indici de calitate a aerului în 2014 şi dacă obiectivul va fi atins, atunci numărul de spitalizări de urgență se va reduce cu 4200, iar durata vieţii cetățenilor se va prelungi cu 7400 de ani anual. Loh, a declarat că Guvernul consideră că programul îşi va atinge obiectivul în 2020.
Sursa: facepla.net