ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

În Norvegia vehicule electrice sunt în fruntea clasamentului după numărul de vânzări




Totalurile din luna septembrie și octombrie a acestui an, au arătat că poziția de lider după numărul de vânzări în Norvegia,  a fost ocupată de modelele electrice  cum ar fi Tesla Model S și Nissan Leaf. Și dacă succesul  Tesla, ce a apărut pe piața auto din țară la sfârșitul verii,  se explică prin aplicarea  pre-comenzilor numai  în luna octombrie numărul de vânzări a scăzut în mod semnificativ, în schimb Nissan Leaf  îşi menţine stabil poziția.

Până la sfârșitul  acestui an  a deţinut locul patru  după numărul de unități vândute,  constituind  3,2 la sută de pe piață. În total, doar la sfârșitul lunii octombrie în Norvegia   s-au vîndut 925 de maşini cu motoare electrice ce prezintă 7,2 la sută din vânzările totale.  Coificientul fiind de două ori mai mare faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
Norvegia este considerată  liderul mondial în ceia ce ţine de numărul de  vehicule electrice pe cap de locuitor. Țara are un total de cinci milioane de locuitori, cu toate acestea mașinile electrice se vînd cu  unu şi jumătate  mai puțin decât în Franța, unde populația constituie 65 milioane de locuitori.
Pe plan naţional  există mai multe programe guvernamentale care susțin proprietarii  vehiculelor electrice. Pe lîngă  beneficiile fiscale, aceştia dispun de circulaţia gratuită pe  chei și  şosele, maşinile electrice pot călători cu ușurință  pe benzile destinate  transportului public și să utilizeze stațiile municipale pentru reîncărcare. Guvernul norvegian a decis să exporte propriile sale rezerve de hidrocarburi, prin urmare ele nu sunt arse în ţară. 99 la sută din energie electrică  este produsă de hidrocentrale.

Popularitatea vehiculelor electrice în această țară nordică se explică  nu numai datorită beneficiilor din partea statului. Dacă automobilele nu  s-ar deplasa în mod normal, nici un beneficiu nu ar impune oamenii să le cumpere. Norvegia are un relief destul de dificil, clima este foarte severă. În regiunile nordice temperatura medie iarna rareori se ridica mai sus de -17  grade, și astfel popularitatea mare a vehiculelor electrice denotă  elocvent faptul că ele nu sunt inferioare  cu nimic omologilor pe  benzină  la caracteristicile tehnice și operaționale.

ABONAȚI-VĂ
Joi, 09 ianuarie 2014 15:30
Vizualizări: 2201

Citiţi de asemenea

În lumea contemporană, unde tehnologiile ne despart adesea de natură, practicile vedice oferă metode profunde de restabi...
169
Lumea contemporană se grăbește înainte cu o viteză amețitoare. Tehnologiile cuceresc toate domeniile vieții noastre, sch...
141
Omul este singura ființă de pe această planetă capabilă să își exprime gândurile prin cuvinte.Lumea este plină de mari r...
128
Maimuțele capturate din sălbăticie și aduse la grădina zoologică înțeleg clar că stăpânul și angajații grădinii zoologic...
325