ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Înainte de sfîrșitul lumii italienii se spovedesc în masă




În bisericile italiene se observă un flux masiv de credincioși care doresc să treacă sacramentul spovedaniei. Potrivit preoților locali, ei niciodată nu au văzut un număr atît de mare de persoane dispuse să se spovedească. Chiar și în orașele mari, cum ar fi Milano, la sfârșit de săptămînă, enoriaşii fac cozi la biserici. Agitaţia se explică prin posibila apropiere a sfârșitului lumii, "planificată" pentru 21 decembrie.

 

Sfîrșitul lumii, de asemenea, a fost așteptat în 1899:

La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul Rusiei a fost răspândită o cărţulie ieftină, de 15 copeici, despre sfîrșitul lumii care trebuia să se întâmple pe 13 noiembrie 1899. În acea zi, după cum a susținut profesorul german, Rudolf Falb, Pământul se va ciocni cu o cometă şi umanitatea va fi distrusă. Această poveste despre sfârșitul lumii a fost tradusă în limba rusă și aprobată de cenzură. Dacă cenzorii ar fi știut ce rezonanţă va avea această carte, chiar şi sub tortură nu ar fi permis editarea ei.

O broșură cu un nume bombastic, "Sfârșitul lumii la 13 noiembrie 1899. Potrivit profesorul P. Falb", brusc a devenit extrem de populară. Oameni se adunau la pieţi lîngă prăvăliile de cărţi și o citeau în glas. Mulți au crezut în profeție, deoarece despre sfârșitul lumii nu vorbea un simplu visător, ci un profesor adevărat. Și pe vremuri, poporul credea în cuvântul scris, fiind convins în mod naiv că în cărți, autorii scriau doar adevărul.

Broşura se răspândea ca pîinea caldă și a rezistat patru ediții. Între timp, frica a acaparat gubernii întregi. Într-un sat din apropierea oraşului Harkov, țăranii au sacrificat toate vitele şi au reuşit să le mănînce înainte de sfîrșitul lumii. În alte sate, oamenii au refuzat să strângă cerealele de pe câmp, motivînd că totuna nimeni nu va avea nevoie de ele. În Ucraina, s-au oprit mai multe fabrici de cărămidă, pentru că muncitorii au căzut în disperare.

Cartea a ajuns până la cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului și zvonuri despre sfîrșitul lumii, au crescut ca bulgării de zăpadă. Oamenii plecau în păduri şi se torturau postind. Se zvonea că în biserici, icoanele plîngeau și sîngerau, iar candelele se aprindeau de la sine. S-a spus că în Sankt Petersburg, la tătuca ţar, a venit o călugăriță pe un balon și a anunțat nașterea lui Antihrist, iar preotul Ioan din Kronştadt, i-a scris Maicii Superioare o scrisoare din Mănăstirea Tihvin, cu indicaţii ca în mănăstiri să se pregătească pentru moarte și să se pocăiască de păcate. După aceea, în capitală au avut loc slujbe funerare.

În final, cărţulia a fost interzisă. Exemplarele găsite au fost confiscate, de la vînzători au fost luate recipise că ei nu vor vinde cartea în continuare. În noiembrie, guvernul a emis o broșură specială "Nici un sfârşit al lumii nu va avea loc nici pe 1, nici pe 13 noiembrie 1899". Însă aceste măsuri au fost de puțin ajutor şi poporul rămânea în nelinişte, pînă când nu a trecut ziua neagră.

 

 

 

 

Sursa: procol-harum.livejournal.com

 

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 19 decembrie 2012 12:30
Vizualizări: 2363

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
210
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
328
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
439
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
291