Insectele inteligente

Filozof, matematician, fizician şi fiziolog René Descartes, vorbind despre animale şi comportamentul lor, le-a comparat cu automate fără suflet. Dar ceea ce ştim acum despre comportamentul animalelor superioare, duce la concluzia că ele se comportă mult mai complicat decît a fost cunoscut în secolul al 17-lea.

Acum, aproape toată lumea ştie despre inteligenţa maimuţelor, delfinilor, ciorilor şi papagalilor. Dar puţini oameni îşi dau seama că manifestarea unui comportament complex poate fi găsită şi la insecte. Atunci cînd vedem fiinţe vii foarte diferite de noi, cu greu putem presupune la ele capacităţi intelectuale şi aptitudini sociale care nu se bazează pe instincte simple!

Dacă ne vom uita la structura insectelor, primul lucru pe care îl vom observa sunt dimensiunile mici şi numărul corespunzător mic de celule nervoase. Centrele nervoase, în comparaţie cu cele ale mamiferelor, conţin un număr neglijabil de neuroni. S-ar părea că, cu ce ele gîndesc? Dar faptele sunt lucruri încăpăţînate. Şi ele spun că comportamentul complex al insectelor, precum şi existenţa cîtorva abilităţi intelectuale la ele nu este o fantezie.

Unul din semnele distinctive ale inteligenţii înalte este abilitatea de a recunoaşte feţe. Această capacitate a fost bine studiată la maimuţe, şi a fost destul de neaşteptat s-o descoperim la insecte. Anume acest lucru au constatat entomologul de la Universitatea din Michigan Elizabeth Timmons şi colegul ei, Michael Sheehan. Cercetătorii experimental au dovedit pe exemplul a două tipuri de viespi de hîrtie: P. fuscatus şi P. metricus că, abilitatea de a recunoaşte insecte de aceeaşi specie depinde de complexitatea structurii sociale inerente a acestor specii. La P. metricus organizarea socială este mai simplă decît la viespile de hîrtie nordică şi, în consecinţă, abilitatea de a recunoaşte tovarăşii săi este exprimată mai slab.

Este interesant că capacitatea de a recunoaşte feţe şi formele geometrice la viespile de hîrtie nordice reprezintă două mecanisme diferite. Cînd modelul imaginii faciale, făcut în Photoshop, a fost denaturat şi au fost eliminate unele din componentele necesare (ca o faţă umană fără gură sau fără nas), viespea vedea această imagine ca o formă geometrică. Dacă modelul corespundea cu structura imaginii faciale a viespii, insecta percepea acest model ca o faţă şi memoriza fiecare trăsătură pe ea.

O altă caracteristică a capacităţii intelectuale înalte este capacitatea de a transmite informaţii în formă de semne. Dacă vom vorbi despre insecte şi talentele lor în această problemă, ne vom amintim imediat de aşa-numitele dansuri ale albinelor. Cu ajutorul unor mişcări speciale şi sunete sonore, pe care oamenii de ştiinţă le-au numit dansurile albinelor, albina poate transmite informaţii despre localizarea şi distanţarea plantelor înflorite.

Se pare că transferul informaţiilor nu este totul ce pot face albinele! În stupul de albine zilnic zboară albinele cercetaşe din locuri diferite unde sunt plante cu flori. Iar restul albinelor trebuie să determine în care zonă este mai bine să zboare pentru nectar. Profesorul de neurobiologie de la Universitatea Cornell, Thomas Seeley, studiind mecanismele lor de luare a deciziilor în stup, a descoperit că cercetaşii nu doar transmit informaţii despre locul cu plantele înflorite, dar şi de asemenea produc semnalele speciale de oprire în timpul dansului iscoadelor de cercetaşi sosiţi din alte zone. Semnalele de oprire reprezintă de asemenea un dans, care are ca scop să convingă albinele să nu zboară acolo unde invită aceşti concurenţi. Gradul de impact al acestor semnale de inhibare asupra roiului depinde de numărul de cercetaşi veniţi din alt teren care „votează” contra. Un astfel de mecanism de luare a deciziilor în societatea de albine este de asemenea utilizat atunci cînd se alege locul în care zboară roiul şi reaminteşte nu numai modul în care orice decizie este luată prin vot democratic, dar de asemenea şi procesele care au loc la luarea unei decizii în creierul animalelor superioare!

Capacitatea de a număra este un semn al sistemului nervos foarte dezvoltat. Şi se pare că insectele sunt de asemenea dotate cu abilităţi similare în ceea ce noi numim aritmetică! În cadrul experimentelor cu furnici roşii din pădure savanţii din Novosibirsk Jana Reznicova şi Boris Riabco au constatat că în afară de transferul mesajelor prin intermediul codului binar, furnicile posedă capacităţi specifice de matematică. Furnica cercetaş găseşte hrană şi se duce la furnicar unde raportează furnicilor furajere despre locaţia acesteia. Mesajul se transmite în felul următor: furnica cercetaş pune mustaţa pe mustaţa furnicii furajere şi apasă de două ori. De fapt, este adevărat că în afară de astfel de instrucţiuni, furnica cercetaş lasă o urmă urît mirositoare pe care merg furajerii. Pentru a exclude orientarea mirositoare a traseului, oamenii de ştiinţă au folosit un labirint standard, interschimbabil. După ce cercetaşul a fost plasat lîngă hrană şi acesta găsea o cale de ieşire din labirint, labirintul a fost înlocuit cu un altul cu aceeaşi locaţie a hranei. Şi furnicile furajere, neavînd altă alegere, se bazau exclusiv numai pe instrucţiuni.

În experimentul cu un labirint făcut în forma unui arbore binar, oamenii de ştiinţă au observat că dacă calea furnicii a fost mai aproape de ieşire din labirint, timpul necesar pentru a transfera instrucţiuni a fost mai scurt. Mai scurte au fost şi mesajele, dacă hrana a fost la aceeaşi distanţă de la intrare, dar furnica a trebuit să cotească tot timpul în aceeaşi direcţie. Rezultatele acestui experiment au arătat că furnicile utilizează un cod binar.

În următoarea serie de experimente, cercetătorii au folosit un labirint în formă de pieptene cu 40 de dinţi de o lungime de 10 cm. La capetele fiecărui dinte a fost localizată hrana, dar numai lîngă unul din ei a fost plasat un sirop, alte recipiente pentru hrană au fost umplute cu apă. Pentru a exclude posibilitatea ca furnicile pur şi simplu să numere paşii pînă la dintele dorit, cercetătorii schimbau locul de amplasare a labirintului în spaţiu, punîndu-l în poziţie verticală, îl îndoiau) şi schimbau distanţa între dinţi. Din 152 de cazuri în 117 furnicile furajere au mers direct la sirop. Faptul că, în pofida modificărilor în configuraţia labirintului au fost înregistrate atît de multe sosiri corecte pînă la hrană, a confirmat capacitatea acestor insecte de a transmite informaţii în formă codificată.

Dar surpriza principală aştepta pe oamenii de ştiinţă la analiza timpului folosit de furnici pentru a transmite semnalul. S-a dovedit faptul că timpul de transmitere a semnalului a fost mai mic, nu numai în cazul în care siropul lîngă dinte a fost aproape de intrarea în labirint. Au fost, de asemenea, informaţii despre dinţi despre care durau mai puţin timp. Aceşti dinţi au fost selectaţi de furnici, probabil, arbitrar. Mai mult ca atît, se pare că timpul transmiterii instrucţiunii despre locaţia siropului creştea proporţional în funcţie de distanţa aflării lui. Astfel, s-a constatat că furnicile sunt capabile de operaţiuni, similare cu ale noastre de adunare şi de scădere, şi limita de complexitate la ele se mărgineşte cu cinci.

Desigur, este în mod evident prematur să spunem că, inteligenţa insectelor se compară într-un fel cu cea a omului. Unii entomologi spun că într-o unitate de ţesut nervos insectele "gîndesc" mai mult decît oamenii şi de aceea insectele sunt animalele cele mai inteligente. Aceasta este, desigur, o glumă. Şi totuşi, mecanismele de funcţionare a intelectului nostru acţionează conform legilor universale aplicate în natură. Iar studierea comportamentului de insecte ne poate spune multe despre modul în care s-au format blocuri de funcţionale ale conştiinţei noastre.

Sursa: facepla.net