Leagănul agățat - dovada înțelepciunii strămoșilor

De ce aproape toate popoarele își creșteau bebelușii în leagăne agățate? Studii recente arată că acesta nu este doar un tribut adus tradiției, ci un element esențial care, împreună cu cîntecul de leagăn al mamei, face copilul sănătos și armonios...
Încă înainte de „năvălirea” civilizației tehnice, rușii, ucrainenii, bielorușii, ciuvașii, bașkirii, tătarii, popoarele comi, Ciukci, hantî, mansi, dolgani și alții - în extremitatea nordică, hakasii și mongolii - în Asia Centrală, precum și egiptenii, marocanii, etiopienii și alte popoare din Africa, chinezii, vietnamezii, coreenii, cambodgienii și alții - în sud-estul Asiei șiîn general, populația din întreaga lume, își creșteau copiii în leagăne.
Și, oricît de paradoxal ar părea, dar știința nu numai că nu a studiat această tehnică a culturii, dar, la fel ca multe alte lucruri care au fost în pedagogia educațională populară, au respins-o pur și simplu. Dar adevărul aici se află literalmente la suprafață.

Este cunoscut faptul că perioada de 9 luni de dezvoltare intrauterină a copilului în funcție de timpul biologic (genetic) este mult mai mare decît întreaga sa viață ulterioară. Anume în aceste 9 luni, din 2 celule se formează un omuleț gata pregătit. Și toată această etapă de dezvoltare are loc într-un mediu lichid. Un mediu care susține dezvoltarea copilului practic în imponderabilitate. Acum imaginați-vă: de la imponderabilitate, copilul nimerește de-odată într-un mediu cu o presiune gravitațională enormă, inclusiv în ritmuri gravitaționale „grele” (la scăderile de presiune).

De aceea, un bebeluș care a ieșit din pîntecele mamei, se caracterizează prin tensiuni generalizate în tot corpul, încordare musculară și mișcări convulsive. Și ea va fi înlăturată numai atunci când se va acorda ritmuri corporale, incl. arbitrar volitiv cu ritmuri pământești (gravitaționale). Dar o astfel de adaptare necesită o perioadă lungă de timp și ajutor din partea omului.

Leagănul atîrnat transferă vectorul presiunii gravitaționale statice într-un ritm gravitațional de unde vibraționale. În procesul de legănare, bebelușul în regim ritmic trăiește momente deosebite de împoderabilitate și momente de expunere la cele mai înalte forțe gravitaționale (când leagănul trece prin punctul cel mai aproape de pămînt). În consecință, cu ajutorul unui leagănului atîrnat, copilul se adaptează la condițiile terestre.

Mai mult, s-a dovedit că toată viața omului este o ierarhie a unor algoritmi subordonați, sincronizați reciproc (în multiplicitate): de la ritmuri genetice super înalte pînă la acțiuni voluntare extrem de reduse. Un leagăn atîrnat este o tehnologie specială care este absolut necesară pentru intrarea și adaptarea ne-traumatică efectivă treptată a copilului la mediul gravitațional al pămîntului, inclusiv pentru a porni ritmurile gravitaționale ale vieții.

Proiectarea ritmului gravitațional intern este proiectarea nu numai a ritmurilor vegetative interne, ci și a poziției spirituale, a formării rezistenței lor la diverși factori dăunători din mediul înconjurător.

Efectul pozitiv al leagănului atîrnat a influențat aproape toate etapele ulterioare ale ontogenezei. De exemplu, ulterior, acești copii au avut o încordare internă mai mică la scriere. Drept urmare, ei se înclinau mai puțin deasupra caietului în timpul scrierii. În plus, ei aveau un scris, desen și chiar un auz muzical mai perfect! Ei aveau o vorbire mai liberă și mai clară. Astfel de copii au mai puțină frică. La un nivel mai superior, acești copii au avut o rezistență neuropsihică la stres.

De aceea, dispariția leagănelor atîrnate din arsenalul educațional a dus la o înrăutățire a dezvoltării abilităților de coordonare corporală a copiilor, a diferitor funcții motorii arbitrare, inclusiv de vorbire și scriere.