ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Lucruri surprinzătoare pe care nu le ştiai despre delfini




 

Cercetătorii au descoperit că delfinii îşi pot recunoaşte confraţii şi după 20 de ani de despărţire. Acest mamifer marin ar avea cea mai lungă memorie socială din rîndul animalelor.

Şi despre elefanţi se spune că nu îşi uită niciodată confraţii, însă reputaţia lor se bazează doar pe "dovezi anecdotice", arată autorul studiului, Jason Bruck de la Universitatea din Chicago (Statele Unite), citat de AFP.

Cercetările lui s-au ocupat de recunoaşterea pe termen lung de către delfini a semnăturii personale, un fluierat caracteristic care reprezintă un fel de nume şi care face ca fiecare exemplar să fie imediat recunoscut de ai săi. Biologul a încercat să afle dacă delfinii păstrează în memorie semnătura unui confrate de care sînt despărţiţi de multă vreme.

Studiul s-a desfăşurat pe 43 de delfini din şase parcuri zoologice sau acvatice diferite din Brookfiled (aproape de Chicago). Cele şase unităţi au schimbat de-a lungul anilor animalele între ele, observîndu-le însă în mod integrat. În cadrul experimentului, delfinii au ascultat înregistrări cu fluierături ale confraţilor lor. S-a observat că au reacţionat mai mult la fluierături familiare, adică ale delfinilor cu care fuseseră în contact, chiar cu mulţi ani înainte.

"Cînd aud un delfin pe care îl cunosc, se apropie repede de portavoce", spune Jason Bruck. "Uneori se învîrt, fluieră şi încearcă să obţină un răspuns", adaugă el, menţionînd cazul delfinilor Allie şi Bailey, care aveau doi şi patru ani cînd erau împreună la Dolphin Connection (Florida). Allie se află la parcul zoo din Brookfield, iar Bailey, la Dolphin Quest din Bermude. La 20 de ani şi jumătate de cînd s-au văzut ultima oară, Bailey o recunoaşte pe Allie.

Potrivit cercetătorului, delfinul are un nivel de recunoaştere "comparabil cu memoria socială a omului". Acest tip de recunoaştere ar putea fi chiar mai durabil la delfin decît la om, arată Bruck, pentru că fluieratul delfinului rămîne neschimbat cîteva decenii, în timp ce figura umană se modifică pe parcursul timpului.

Nu se ştie în schimb de ce delfinii au o memorie socială atît de lungă. În libertate, ei au o speranţă de viaţă medie de 20 de ani, însă unele exemplare trăiesc şi 45 de ani şi chiar mai mult, încheie AFP.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista "Proceedings B" a Societăţii Regale Britanice.

 

 

Sursa: noi.md

ABONAȚI-VĂ
Sâmbătă, 10 august 2013 9:43
Vizualizări: 2410

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
178
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
277
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
412
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
463