ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Miturile despre lapte




S-ar părea că nimic nu ar putea păta reputaţia laptelui, care de zeci de ani ocupă poziţii de top în clasamentul produselor folositoare. Cu toate acestea, oamenii de știintă consideră că laptele de vacă nu este chiar atît de folositor cum ne-am deprins să credem.

În primul rînd, laptele nu întărește sistemul osos, nu protejează împotriva osteoporozei şi a fracturilor. 20 de ani de observare asupra a 77 000 de femei în cadrul programului Nurse’s Health Study nu au identificat nici un efect al produselor lactate asupra reducerii riscului de fracturi.

Se exagerează în privința conținutului sporit de calciu din produsele lactate. Calciul poate fi obţinut și din alte surse, de exemplu, consumînd legume verzi. Grasimile saturate care se conțin în lapte au un impact negativ asupra sistemului cardiovascular.

Consumul regulat de lapte poate contribui la dezvoltarea cancerului. Laptele creşte nivelul hormonului IGF-, care poate creşte riscul apariției acestei boli. Studiile arată că amatorii de lapte cu 44% mai frecvente suferă de acnee.

În cele din urmă, aproape 75% din populația planetei suportă rău lactoza. Acest lucru înseamnă că ei nu pot digera complet produsele lactate.

În orice caz, medicii propun să se acorde prioritate laptelui de capră sau de oaie, care este mult mai folositor.

ABONAȚI-VĂ
Luni, 16 decembrie 2013 17:03
Vizualizări: 3161

Citiţi de asemenea

Uneori, cele mai uimitoare descoperiri nu încep cu mari expediții științifice, ci cu situații obișnuite din viața de zi ...
26
Subiectul protejării spațiilor verzi urbane a revenit în atenția publică după apariţia informaţiilor privind tăiere...
65
Există opere pe care ajungem să le înțelegem cu adevărat abia peste ani. În copilărie, „Habarnam pe Lună” este perceput...
119
Recent am citit o istorie care, la prima vedere, pare o simplă întâmplare din viața satului. Dar cu cât mă gândeam mai m...
129