Nancy Turner și școala Pământului Viu: cum știința devine un act de grijă

„Prin păstrarea cunoștințelor despre plante, nu păstrăm doar hrană sau medicamente. Păstrăm relații.” — Nancy Turner

I. Motivele: cunoașterea care răsună în ONU
Când în 2024 Platforma Internațională pentru Biodiversitate și Servicii Ecosistemice (IPBES) a publicat un nou raport despre rolul cunoștințelor tradiționale în protejarea naturii, printre sursele-cheie la care au apelat autorii, a apărut din nou numele lui Nancy Turner. Pentru publicul larg este puțin cunoscută. Pentru specialiștii în diversitatea bioculturală, aproape că este un nume cult. De mai bine de o jumătate de secol, cercetările ei stau la baza abordărilor moderne de combinare a cunoștințelor științifice cu înțelepciunea popoarelor indigene.
Astăzi, când degradarea naturii se combină cu pierderea culturilor, lucrările lui Turner sunt deosebit de actuale. Nu este vorba doar de descrierea plantelor și a proprietăților lor — este o viziune integrată asupra lumii, în care omul este o parte a naturii, nu stăpânul acesteia. Este o invitație către o școală nouă: școala Pământului Viu.

II. Cine este Nancy Turner?
Nancy Turner este o etnobotanică canadiană, profesor emerit la Universitatea Victoria, cercetătoare științifică, pedagog și activistă socială. Din 1974, ea lucrează cu popoarele indigene din Columbia Britanică — Haida, Nootka, Kwakwaka’wakw, Salish, Tlingit și altele — documentând cunoștințele lor despre plante, metodele de recoltare, tradițiile de utilizare durabilă a terenurilor și practicile ritualice.
Lucrările sale sunt rezultatul a sute de interviuri, cercetări de teren, participări directe la recoltare, ritualuri și plimbări prin pădure cu purtători de cunoștințe. Nu a fost o cercetare de la distanță cu chestionare pe hârtie. A fost ascultare, empatie, respect.
În rezultat, ea a descris peste 500 de specii de plante, utilizarea lor în alimentație, medicină, practici textile, construcții și cultură spirituală. Dar, cel mai important, contextul utilizării acestora: cine, când și de ce recoltează plantele; ce ritualuri însoțesc procesul; ce tabuuri există pentru anumite specii sau sezoane.

III. Ce face abordarea ei unică?

Contextul este mai important decât lista. Turner a subliniat întotdeauna că simpla cunoaștere a numelui sau a proprietăților plantelor este doar suprafața. Cel mai important este înțelegerea contextului ecologic, social și spiritual.
Relațiile, nu resursele. Lucrările ei nu sunt doar biologie. Sunt povești despre legătura cu natura. De exemplu, recoltarea algelor pe coasta de nord-vest a fost însoțită de cântece de mulțumire și de lăsarea obligatorie a unei părți din recolta — un principiu al durabilității integrat în cultură.
Cunoașterea ca acțiune. În viziunea ei, cunoașterea nu este ceva ce se poate învăța în mod abstract. Trebuie trăită, practică și transmisă — doar așa se păstrează.
Etica participării. Ea a căutat întotdeauna un dialog egal cu popoarele indigene. Toate cercetările sale au inclus coautorat, recunoașterea drepturilor intelectuale și restituirea materialelor comunităților.

IV. De la etnobotanică la etica bioculturală
Nancy Turner este considerată una dintre cele mai importante figuri în dezvoltarea conceptului de diversitate bioculturală — o viziune care susține că diversitatea naturală și culturală sunt interconectate. Când dispare o limbă, dispar și termenii pentru plante. Când dispare un ritual, dispare și cunoașterea despre recoltarea durabilă. Când dispare un popor, dispare și peisajul.
Această idee a stat la baza programelor internaționale UNESCO, CBD, IUCN. Lucrările lui Turner sunt citate în documente privind conservarea cunoștințelor tradiționale, drepturile popoarelor indigene și strategii pentru dezvoltare durabilă.
Dar diversitatea bioculturală nu este doar un concept. Este o formă de grijă, în care ecologia nu mai este despre gestionarea resurselor, ci despre relația cu lumea vie ca un partener.

V. Practica: ce ne învață școala Pământului Viu
Lucrările lui Turner sunt citite în universități, dar mult mai important este faptul că cărțile ei sunt citite în școli și comunități. Iată câteva exemple despre cum cunoștințele ei sunt aplicate în practică:

Restaurarea grădinilor tradiționale și a pădurilor alimentare în Columbia Britanică.
Proiecte comune între comunitățile indigene și ecologi pentru monitorizarea stării plantelor sălbatice.
Crearea programelor școlare în care copiii învață să recunoască plantele și să înțeleagă rolul lor în cultură și ecosisteme.
Dezvoltarea modelelor de pescuit durabil și recoltare a algelor marine bazate pe practici istorice descrise de Turner.

Școala Pământului Viu nu este o metaforă. Este un proces de învățare real, care începe cu o plimbare prin pădure, cu o întrebare adresată bunicii, cu liniștea înainte de prima recoltare.

VI. Etica necesară în epoca crizelor
Timpul în care trăim necesită nu doar noi tehnologii, ci și o nouă sensibilitate. Turner arată că sustenabilitatea ecologică nu este posibilă fără respect față de oameni, limbile lor, ritualurile lor, memoria lor.
În acest sens, drumul său științific este o cale de rezistență împotriva gândirii coloniale, în care natura este „materie primă”, iar cunoașterea este „putere”. Abordarea ei este o întoarcere la știință cu blândețe. Ea ne învață nu doar să „păstrăm plantele”, ci să păstrăm relațiile, să înțelegem că fiecare rădăcină, fiecare frunză este legată de lumea oamenilor, a istoriilor și a sentimentelor.

VII. De ce este important pentru noi?
Moldova, ca și alte țări, se confruntă cu pierderea cunoștințelor agricole, degradarea solurilor, dispariția soiurilor locale și a practicilor tradiționale. În acest context, exemplul lui Turner poate fi o sursă de inspirație:

Cum să privim patrimoniul rural nu ca pe o relicvă, ci ca pe o resursă pentru viitor.
Cum să promovăm educația ecologică nu bazată pe frica de catastrofe, ci pe iubirea față de pământ și cunoaștere.
Cum să regândim rolul științei nu ca un control extern, ci ca o înțelegere internă.

VIII. Pădurea ca bibliotecă. Cunoașterea ca iubire
„Fiecare peisaj este o bibliotecă. Dacă nu învățăm să citim aceste cărți, vom pierde întregi civilizații de cunoștințe.” — Nancy Turner

Nancy Turner nu este doar o cercetătoare. Ea este o învățătoare a cunoașterii vii, care ne deschide ochii la lucruri simple: că știința nu este o formulă, ci o cale; că ecologia nu este un proiect, ci o etică.
Lucrările ei ne învață să trăim altfel — mai atent, mai recunoscător, mai lent. Să învățăm de la pădure, de la bunică, de la anotimp. Să nu uităm că Pământul viu ne vorbește — dacă suntem gata să ascultăm.

Autor: Valeriu Catruc