Nutriţie adecvată (Partea II)

O altă caracteristică a alimentaţiei specifice constă în utilizarea produselor alimentare, care au păstrat proprietăţile lor biologice şi enzimatice, tendinţa de a conserva energia inerentă a tuturor lucrurilor vii, conţinută în ele.

La sfîrşitul secolului XIX medicii germani, au propus să determine cantitatea alimentelor necesare unei persoane, luînd în considerare valoarea ei calorică. Astfel, au fost puse bazele teoriei calorice de nutriţie. În acelaşi timp, ţesutul organismelor vii conţine un alt tip de energie, pe care academicianul Vernadski a numit-o biologică. În acest sens, un medic elveţian Biher-Benner, a sugerat să se evalueze valoarea calorică a produselor alimentare, nu după capacitatea lor de ardere, ci după energia vitală consumată, numită în Orient, Prana. Astfel, d-lui. a împărţit produsele alimentare în trei grupuri. Primul şi cel mai valoros, a fost alcătuit din alimentele consumate în forma lor naturală: fructe, pomuşoare , rădăcini, salate, nuci, migdale dulci, cereale, castane; din produsele de origine animalieră - doar laptele proaspăt şi ouăle crude. În al doilea grup, care este caracterizat de o scădere moderată a energiei, a inclus legumele, tuberculii de plante (cartofi, etc.), cereale fierte, pîinea şi produsele de patiserie, fructele fierte; din produse de origine animalieră - laptele fiert, brînza proaspătă, unt, ouă fierte. Al treilea grup, a fost alcătuit din produsele cu o scădere puternică a energiei cauzată de mortificare şi încălzire: ciuperci, care nu sunt capabile să acumuleze energia solară şi alte produse existente din energia altor organisme: brînzeturile de termen lung, carnea crudă, fiartă sau prăjită, peşte, carnea de pasăre, produse din carne afumată şi sărată, vînatul.

Dacă alimentaţia nu este specifică şi enzimele sucului gastric nu corespunde structurilor alimentelor, care intră în organismul uman, sau dacă hrana se referă la produsele din a treia categorie, atunci cantitatea de energie folosită pentru digerat, ar putea fi mai mare decît primeşte organismul de la produsul ca atare (în special, se referă la ciuperci.) În această privinţă, este util să excludem din dietă nu numai produsele non-vegetariene, dar şi concentratele artificiale, precum zahărul, conservele, făina din magazin şi produsele de patiserie (este utilă pentru organism doar făina vie, proaspăt măcinată). De asemenea, trebuie să ţinem cont de faptul că produsele de stocare prelungită, treptat îşi pierd energia biologică conţinută. Pînă de curînd, produsele alimentare au fost pregătite în Rusia, mai mult, prin metoda deţinerii îndelungate în cuptor: în soba încălzită, de dimineaţă se plasau cazane cu produse şi pînă la cină terciul şi legumele aburite primeau o consistenţa necesară, păstrînd toate elementele nutritive şi enzimele necesare pentru digestie .

Academicianul Ugolev, a constatat că tractul gastro-intestinal este cel mai mare organ endocrin, care dublează multe funcţii ale hipotalamusului şi glandei pituitare, sintetizează hormonii în funcţie de contactul produselor alimentare cu pereţii intestinului, ca rezultat fonul hormonal al organismului şi prin urmare, starea psihicului nostru, starea de spirit, în mare măsură depinde de calitatea alimentelor pe care le mîncăm.

Cea mai răspîndită "problemă" a oamenilor care intenţionează să treacă la o dietă vegetariană este asigurarea organismului cu proteine. Mulţi oameni cred că renunţînd la carne, vor simţi un deficit de proteine. Desigur, este o presupunere eronată, deoarece noi le luăm tot de acolo, de unde ele ajung în carnea animalelor - din fructe şi legume.

Proteinele sunt molecule mari, construite din cele mai mici - aminoacizi. Organismul uman are nevoie anume de aminoacizi, care nu sunt "vegetali" sau "animalieri". Prin urmare, afirmaţia privind necesitatea proteinelor de origine animalieră nu este întemeiată. Proteinele de înaltă calitate, cu o gamă completă de aminoacizi se găsesc în toate legumele care conţin clorofilă din frunze, toate soiurile de nuci şi unele fructe (pere, curmale, caise), precum şi în boabele de grîu sau alte cereale cu germeni. O sursa bogată de proteine vegetale sunt lintea, fasolea şi alte legume, produse din soia (inclusiv tofu şi okara), castane comestibile, ulei de amarant. Proteinele de origine animalieră se găsesc în abundenţă în toate tipurile de produse lactate: brînza, lapte acru, caşcaval, etc. În prezent, a apărut un nou produs – cîrnaţi, crenvurşti, cîrnăciori vegetarieni, pe baza de proteine din grîu, uşor de digerat. Toate aceste produse sunt o sursa mai bogată în proteine complete, decît peştele şi carnea.

Aminoacizii sunt de neînlocuit, nu numai pentru că ei sunt doar în carne şi carnea este un produs indispensabil, ci pentru că aceşti aminoacizi nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie să fie obţinuţi din afară, din alimente. Consumul produselor naturale în cantitate suficientă, elimină posibilitatea de a lipsi organismul de proteine. Nu uitaţi că lumea vegetală, în cele din urmă, este sursa tuturor tipurilor de proteine. Vegetarienii, obţin proteine direct din sursă, ci nu din „mîina a doua”, cum procedează cei care mănîncă carnea animalelor erbivore.

De cîte proteine are nevoie cu adevărat organismul uman?
Datorită cercetărilor efectuate în mai multe ţări, acum este cunoscut faptul că organismul nu are nevoie de mai mult de 30-45 g , consumul excesiv de proteine nu numai că este inutil, dar aduce un mare rău organismului uman şi poate provoca maladii grave, cum ar fi cancerul şi maladiile cardiovasculare. Pentru a obţine 45 de grame de proteine pe zi, nu este necesar să mîncaţi carne. O dieta vegetariană completă formată din cereale, leguminoase, nuci, fructe şi legume, oferă omului un număr necesar de proteine.

În legătură cu analiza problemei privind nivelul scăzut de consum al proteinelor în ţările lumii , s-a constatat că adevăratul motiv pentru postul de proteine este o obişnuită malnutriţie. Dacă dieta nu este suficient de calorică, atunci simptomele de deficit de proteine pot apărea chiar şi atunci cînd organismul va începe să primească proteine în exces. Motivul este reacţia de protecţie a organismului la lipsa caloriilor, prin urmare o parte substanţială din proteine "se ard" în ţesutul muscular pentru a extrage energia necesară organismului.