ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

O balenă cere omul să-i scoată din gură o pungă de plastic (+Video)

Imagini extraordinare au fost suprinse de un grup de pescari în apropiere de Sydney, protagonistul fiind o balenă care avea nevoie de asistență.

Michael Riggio, în vârstă de 17 ani, și Ivan Iskenderian le-au povestit jurnaliștilor de la Manly Daily că se îndreptau spre casă după o ieșire în larg, când au observat uriașul mamifer, care părea să ceară ajutor.

Balena s-a apropiat de vas, ocazie cu care cei doi au observat că pe capul său rămăseseră lipite rămășițe de plase de pescuit și pungi din plastic.

“Resturile erau chiar pe buza sa… părea să ne spună că vrea să i le îndepărtăm“, spune Ivan Iskenderian.

Drept urmare, acesta s-a aplecat și a reușit să înlăture gunoiul, întregul moment fiind filmat de un alt pescar, de pe o barcă aflată în apropiere.

Acesta a povestit la rândul său că a încercat să ajute balena, dar nu a reușit.

“Avea o cicatrice uriașă pe spate, iar pe cap avea plase de pescari și două sacoșe din plastic. Își scotea capul din apă, pentru ca noi să încercăm să o eliberăm. A venit întâi la barca mea, dar nu am reușit să mă aplec până la ea, deoarce ambarcațiunea mea e mai înaltă“, spune bărbatul.

Pescarii spun că, odată eliberată de gunoiul care o deranja, balena a părut să le mulțumească, lovindu-și coada de apă și apoi dispărând înapoi în larg.

 

 

Sursa: rodovid.me

ABONAȚI-VĂ
Luni, 28 decembrie 2015 16:00
Vizualizări: 1942

Citiţi de asemenea

Deasupra drumului atârna o Lună uriașă, roșie.Luna mi s-a arătat într-o vedenie de miez de noapte,Iar purtarea ei păre...
94
Privind harta lumii, am putea avea impresia că omenirea a împărțit deja întreaga planetă. Fiecare stat are frontiere, le...
95
Printre toate civilizațiile întâlnite în această călătorie există una care continuă să fie înconjurată de un aer aparte ...
109
În cea mai mare parte a istoriei moderne, omenirea a privit clima ca pe ceva exterior existenței sale. Secetele alternau...
91