O călătorie la Stroienţi
O călătorie la Stroienţi
Stroienţi este un sat mic situat într-o zonă ce uimeşte prin frumuseţea ei. Aici, între cele două recife din mijlocul Mării Sarmatice, s-a format o prăpastie adîncă cu stînci, care înconjoară recifele formate.
Pîrîiaşul, care curge prin prăpastie formează o serie de cascade. Chiar lîngă drum se pot întrezări izvoare, amenajate în stil naţional. În partea de sus a prăpastiei se află o depresiune carstică. Mai sus, după depresiune începe ocolul silvic Călăgur. Se presupune, că satul Stroienţi a apărut la începutul secolului al XVIII-lea (în anul 1702).
Istoria satului Stroienţi este extrem de interesantă şi bogată. La Stroienţi în 1725, s-a născut general-mareşalul, contele P. A. Rumeanţev-Zadunaischii.
În secolul al XIX-lea, satul Stroenţi a aparţinut prinţului P. H. Wittgenstein şi urmaşilor lui. Familia Trubeţcoi, care a intrat în posesia moșiei Stroienţi a sădit o vie destul de mare în anul 1852 la Stroienţi. Alegerea corecta a soiurilor de calitate înaltă, plantate pe pantele bine încălzite de soare, aplicarea unor măsuri agrotehnice, în conformitate cu condiţiile de aici permiteau să fie obţinute vinuri de calitate înaltă, care erau expediate în afara provinciei.
Legenda spune că, în memoria feldmareşalului P. H. Wittgenstein, fiica lui a ridicat un monument în sat „Turnul Vînturilor”. În prezent, turnul se înalţă deasupra satului, amintind despre timpurile demult apuse.
O altă amintire a trecutului este biserica de piatră este construită în 1829 cu eforturile depuse de feldmareşalul Wittgenstein şi a enoriaşilor. O caracteristică specifică a sa fiind combinaţia tradiţiilor arhitecturale ale ortodoxiei şi luteranismului, clopotniţa este anexată la biserica de piatră, spre vîrf are forma unei andrele, care aminteşte de „kirha” (biserica) germană.
La mijlocul secolului al XIX-lea a fost ridicată, moara de apă, care s-a păstrat încă. Pereţii morii au fost clădiţi din piatră de moloz, în adîncul încăperii morii este amenajată o platformă, pe care sînt instalate pietrele de moară. Roata mişcătoare se află pe dinafară, lîngă peretele stîng, pe valul din lemn, capătul căruia trece printr-o deschizătură prin perete spre încăperea morii, unde cu ajutorul roţilor şi curelelor mişcarea se transmite pietrelor de moară. Apa ajungea la roată prin canalul, care trece prin spatele morii.
În prezent, mecanismul morii este restaurat, ceea ce ne permite să vedem cum avea loc procesul de prelucrare a cerealelor la sfîrşitul secolului al XIX-lea, la etajul doi se află o cafenea confortabilă „Moara veche”.
Am fost nu o dată prin aceste locuri, rezultatul călătoriilor vă propunem să-l vedeţi în reportajul foto. În baza impresiilor proprii afirmăm, că aceste locuri sînt cu adevărat deosebit de frumoase.
Stroienţi, raionul Rîbniţa - album foto
Sursa: moldovenii.md