ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

O căsuţă de 18 m.p. arată în interior ca un apartament cu două camere (FOTO)

În goana după suprafaţă, noi uneori uităm că o planificare corectă a casei ne ajută să reducem nu doar din spaţiu, dar şi din cheltuieli pentru serviciile comunale şi multe altele. Arhitectul Chris Heininge a trasat aceste sarcini drept prioritare la crearea proiectului său unic.

Autorul acestei case, arhitectul american nu s-a aşteptat că construcţia lui va fi atît de populară şi va fi inundat cu comenzi. Ideea unei asemenea case a apărut după ce el a revenit acasă din Asia. El a trăit în Japonia, India şi China timp de aproape 20 de ani. Măiestria locuitorilor acestor ţări de a planificat spaţiul interior este uimitoare. Ei reuşeau să amplaseze pe cîţiva metri pătraţi toate cele necesare pentru o viaţă confortabilă.

Şi iată la întoarcere, Chris a construit prima casă compactă pe 6 metri în lungime şi 3 lăţime, plasînd în interior toate cele necesare. Haideţi să privim în interior.

Din afară, această casă seamănă cu un foişor.

Dar intrînd în interior, ajungem într-o sală mare şi luminoasă cu un divan mare.

Pe scara la etajul doi sînt ascunse lădiţe şi un cămin.

Bucătăria cu electrocasnice, masă şi televizor.

Spaţiul bucătăriei este utilizat 100% şi este utilată cu o mulţime de dulăpioare şi poliţe.

La etajul doi este amplasat un pat mare cu tumbe.

Lîngă bucătărie este un lavoar.

Blocul sanitar cu toaleta şi mini-baia se află vis-a-vis.

Acum Crhis construieşte asemenea case la comandă la preţul de $60 000. Ele sînt asamblate şi transportate la locul instalării deja în formă fiintă. Poate preţul nu vă va părea chiar atît de mică ca şi casa, dar fiţi de acord că o asemenea planificare a interiorului merită admiraţie. Dacă v-a plăcut casa, nu uitaţi să vă împărtăşiţi cu prietenii, poate cineva se gîndeşte cum să-şi planifice dormitorul, bucătăria şi salonul în apartamentul-studio.

Домик всего на 18м², но внутри как двухкомнатная квартира! (+Фото)

Citiţi de asemenea

Copilăria, în cultura tradițională, nu era doar o vârstă, ci o stare aparte a corpului, memoriei și sensibilității. Copi...
115
Câștigă premii valoroase cu Cosmeplant! Participă la Tombola Națională din 1 mai până pe 30 iunie.Vara aceasta, Cosmepla...
221
În cultura tradițională, sunetul nu a fost niciodată doar un fundal. El era un semnal, un semn, o marcă prin care omul i...
287
În gust este mai mult decât suntem obișnuiți să credem. Nu e doar despre mâncare, ci despre relații, climă, memorie și p...
297