O economie verde. Partea 3
Să examinăm mai departe alte fapte incontestabile despre introducerea iminentă a economiei verzi în Rusia.
7 . Sistemele nedezvoltate de administrare locală și criza comunală urbană. În fiecare comunitate publică, inclusiv așezările verzi, se formează o gamă completă de relații sociale care reflectă societatea civilizată actuală. Acestea includ și relațiile economice și cele de afaceri, și valorile sociale și morale, și raporturi administrative și juridice. Apariția și dezvoltarea a astfel de relații ilustrează clar existența și formarea comunității sociale, inclusiv a așezării verzi. Și indiferent la ce stadiu de dezvoltare ea este acum, gestionarea eficientă a proceselor din societate este una dintre prioritățile -cheie de dezvoltare.
Creșterea rolului administrării locale, inovațiilor și inițiativelor sociale în cadrul comunităților de auto administrare de dimensiuni mici este cea mai eficientă cale pentru dezvoltarea societății.
Orașele satelit sau așezările verzi nu sunt un domeniu în care pot acționa monștrii industriali și corporații de stat. High-tech și high-hume* sunt create în microcomunități și tot acolo se implimentează.
Putem compara un stil de viață ecologic cu stilul de viață consumerist, care domină în prezent, dar creșterea lui este aproape epuizată în toate țările.
8 . Problema sănătății națiunii. Principalul avantaj al așezarilor verzi este soluționarea problemelor de sănătate.
Timp de mai multe decenii ecologiștii nu au fost capabili să încetinească în mod semnificativ procesul de distrugere a naturii. Aerul și apa au devenit mai murdari, pădurile sunt tăiate, apele subterane se afundă mai adânc în pământ, râurile devin mai puțin adânci, s-a epuizat stratul fertil al terenurilor agricole. Defrișarea în masă a zonelor forestiere a condus la eroziunea eoliană și acvatică a terenurilor agricole. A fost distrusă complet diversitatea speciilor de plante.
Principiile de organizare a așezarilor verzi garantează individului o alimentație calitativă și curată din punct de vedere ecologic, sarcina motorie adecvată, aerul curat, reduc semnificativ povara psihologică (lipsesc zgomotul și ritmul stresant al vieții), ceea ce crează o cultură de sănătate și oferă o profilaxie a maladiilor.
Așezarile verzi autonome sunt un proiect ecologic global în care este interesat statul.
9 . Îmbătrânirea națiunii. În Rusia sunt 30-40 de milioane de pensionari, din care doar 10 milioane trăiesc în sate, restul locuiesc în orașe. Numai în Moscova locuiesc mai multe milioane de șomeri, de ce aceștia nu s-ar muta în localități cu un buget redus, compuse din townhouse, situate aproape de natura, pe malul lacurilor și râurilor, cu o livadă și grădină, în care ei ar putea trăi în comuniune cu semenii lor, păstrând lista de privilegii sociale? Aceste așezări trebuie să fie construite pe fondurile de pensii, luând în schimb pentru townhouse apartamente în orașe.
În America Centrală și America Latină sunt construite orașe pentru persoanele în vârstă, astfel statul mulțimește pensionarii pentru anii lor de muncă. Cel mai atrăgător proiect - teritoriul The Villages, situat la 40 kilometri de Orlando. Acesta constă dintr-o mulțime de așezari destinate oamenilor activi în vârstă. Pentru majoritatea de astfel de așezări este specific formatul "55 +" , adică, aici pot cumpăra imobile doar persoanele mai în vârstă de 55 de ani. Principalele avantaje : un mediu bun, siguranță, oportunități mai mari pentru recreare și sport.
Celor care cred că va fi un "ghetou" pentru persoanele în vârstă, reamintim că, potrivit pronosticurilor demografice, peste 20 de ani acest "ghetou" va acoperi întreaga țară și americanii se pregătesc să asigure o bătrânețe decentă într-un astfel de "ghetou".
10 . Criza spirituală . Potrivit lui R. Emerson , "un indice real al civilizației nu este nivelul de educație și de bogăție, mărimea orașelor și volumul de recolte . Este imaginea morală a unui individ educat de țara sa".
Majoritatea omenilor moderni au drept scop consumul de anumite produse, mărfuri. Omul schimbat de publicitate lucrează într-un birou înabușitor, la un loc de lucru neinteresant, mănâncă fast food de la care se îngrașe, și totul de dragul achiziționării hainelor sintetice la modă, care mâine nu vor fi prestigioase. Și această cursă durează ani de zile.
Scopul așezărilor verzi - formarea unui nou mod de viață, care se bazează pe o simbioză dintre om și natură, redirecționarea umanității din calea dezvoltării tehnologice pe calea spirituală. Deși tot ce-i nou e vechiul bine uitat.
Astfel au trăit de secole în Rusia. Omul care deține în proprietate o mică bucățică de pământ, mai aproape și mai clar simte valoarea integrității statale, precum și interesele statului. Dragostea pentru Patrie la acest om este firească, patriotismul este important, și nu o promisiune goală.
Soluționări armonioase ale așezărilor verzi
1 . Umanismul ecologic. Omenirea modernă ce se află într-o criza ecologică deocamdată nu poate găsi o cale de ieșire din ea. În ciuda implimentării cu succes al unor tehnologii și programe alternative pentru punerea în aplicare a proceselor de producție fără deșeuri, dezvoltării legislației privind protecția mediului, omenirea încă nu a depășit criza ecologică.
Devine clar că principala problemă ecologică nu constă în stratul de ozon al Pământului, ci în conceptele estetice și valorile ale societății și individului. Principiile umaniste care păreau de neclintit, în prezent trebuie să fie coordonate nu numai cu omul, dar și cu natura. Atunci umanismul își pierde conținutul său și devine un umanism ecologic. Dragostea umană îndreptată în mod egoist numai spre sine a eșuat și s-a rezultat cu o criză ecologică. Umanismul ecologic în contrast cu umanismul obișnuit vede existența omului în mijlocul naturii. Natura este existența omului. De aceea omul este obligat să trateze natura cu grijă, la fel ca și pe sine. Așezarile verzi care promovează dezvoltarea sănătoasă a individului prin restabilirea legăturilor cu natura echilibreaza nu numai relația dintre om și natura, dar și între oamenii.
2 . Omenirea în fața problemelor globale. Problema ecologică. Se pare că individul poate exista doar în limita unui diapazon restrâns de caracteristici ale habitatului său fizic, sociosfera și biosfera. Pentru că omenirea în imaginea de noosferă* a primit un statut internațional, iar noi probleme care apar deseori pot fi soluționate doar la nivel mondial. Acest lucru se referă la prevenirea poluării catastrofale a mediului natural de către om, asigurarea societății umane cu resursele alimentare și energetice necesare, ieșirea din criza ecologică. La dorință, puteți continua lista problemelor de importanță globală a umanității, ele sunt inerente vieții economice, estetice, sociale, politice și etice.
Ce ne oferă tehnologii curate, economia verde, etica verde, investițiile
verzi ? Este ceea ce ar putea fi numită o revolutie verde care presupune o schimbare a habitatului uman urban cu un alt mediu ecologic curat compus din eco –orașe sustenabile, localități construite din clădiri cu puține niveluri de tip autonom.
Desigur, tendința spre o economie verde, o revoluție verde, construcții verzi nu este o scăpare de la toate relele civilizației noastre. Este doar una dintre metodele posibile de rezolvare a acestor probleme.
Rusia rămâne cea mai mare țară din lume în care există cel mai mare număr de terenuri nevalorificate, este cea mai bogată țară cu păduri și apă dulce. Un exemplu este Moscova și regiunea Moscovei. Un sfert de populație trăiește deranjând unul pe celălalt pe o mică bucată de pământ, în ciuda faptului că terenurile goale se intind pe zeci de mii de kilometri.
Pentru un salt calitativ și semnificativ în această direcție, dezvoltarea zonelor libere, este necesară o analiză cuprinzătoare aplicată la realitatea rusă. Sarcina principală - a aduce la un punct bogății ecologice din Rusia și posibilitățile tehnologiilor moderne. Nu este vorba doar de "renașterea satului". Este necesar de a crea noi forme de așezări, neaglomerate, adică, localități rurale cu infrastructuri moderne, ecologic curate, social armonioase, cu utilizarea eficientă a resurselor, în care va fi posibil să se combine confortul ecologic (aer, apa, alimente) și tehnologic (energie electrică, aparate de uz casnic, agrementul modern).
*High-hume (din engleză - tehnologii umane avansate) - o combinație de cunoștințe, valori spirituale și culturale, precum și metode de comunicare, organizare și încurajare pentru anumite activități colective (trad.).
*Noosfera, potrivit Edmond Wells, Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul III, ar fi un nor mare care înconjoară planeta ca şi atmosfera sau ionosfera. Acest nor sferic imaterial ar fi format din inconştientele umane emise de creierele drepte. Ansamblul ar forma un mare Spirit imanent, Spiritul uman global într-un fel (trad.).
Sursa: zeleneet.com