ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Oraşele cresc schizofrenicii



Oraşele cresc schizofrenicii   

 

Cercetătorii de la Universitatea Heidelberg din Germania, au anunţat că în creierul omului, care locuieşte în oraş, se petrec alte procese, decât cele, care apar în creierul rezidentului rural, scrie The Guardian.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că în perioade de stres la persoane din oraşe se activează două zone ale creierului care sunt responsabile de anxietate şi de emoţii.

Oamenii de ştiinţă susţin că un astfel de comportament poate cauza un număr mare de tulburări mintale în megapolisuri.

Profesorul universitar Andreas Meyer-Lindenberg a efectuat o serie de cercetări în care a stabilit că riscul apariţiei tulburărilor legate de anxietate la persoanele din oraşe este mai mare cu 21%, iar schimbările bruşte de stare de dispoziţie –cu  39% în comparaţie cu locuitorii periferiei.
Locuitorii urbani sunt supuse riscului apariţiei schizofreniei de două ori mai des.

Studiul în cauză s-a constituit în scanarea creierul voluntarilor. În experiment au participat peste 50 de persoane fără semne evidente de boală, care trăiesc în oraşe mari şi zone rurale. La efectuarea cercetărilor, oamenii de ştiinţă au încercat să forţeze pe participanţii să manifeste  o nelinişte  pentru modul în care ei fac faţă testelor.

În revista Nature a fost publicat un studiu care dezvăluie mecanismul de activitate a amigdalelor (au manifestat hiperactivitate) la persoane ce locuiesc în prezent la oraşe. Această amigdală avertizează omul de pericolul, prin urmare, există o legătură între ea, depresie şi anxietate. La studierea creierului  voluntarilor, care s-au născut în oraş, s-a dovedit că o altă zonă a creierului, numită cortex cingulat, a intrat într-o fază activă.

Oamenii de ştiinţă înaintează pronosticuri conform cărora la mijlocul secolului XXI, procentul locuitorilor din mediul urban va atinge 70% din populaţia planetei, – menţionează The Guardian. De obicei, urbanizării sunt atribuite riscul sporit de dezvoltare a maladiilor cronice, inegalităţile sociale evidente, mediul social mai stresant şi mai exigent.

Deci, dacă va-ţi decis să cumpăraţi un apartament într-o localitate urbană cu edificii noi – gândiţi-vă nu o singură dată. Cât de confortabile vor fi chiar şi versiunile elitare ale vieţii urbane? Poate ar trebui să vă instalaţi mai aproape de marginea oraşului sau de regiunii.

Meyer-Lindenberg concluzionează că, pentru a examina legătura între viaţa în megapolis şi devierile mintale, oamenii de ştiinţă ar trebui să determină factorii vieţii urbane, care provoacă stresul. Aceşti factori includ: zgomotul în creştere şi suprapopularea oraşelor, inegalitatea socială. În viitorul apropiat, astfel de studii în mod obligatoriu, vor constitui o bază pentru recomandări întru planificarea vieţii urbane, consideră dlui.

Ornitologii spanioli şi suedezi au efectuat un studiu, care a cuprins 12 oraşe din Europa şi împrejurimile lor. Rezultatele au arătat ca mărimea creierului la vrăbii în mediul urban este mai mare, decât mărimea creierului lor în mediul rural.

 

 

Sursa: kartinamira.info

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 09 septembrie 2011 11:01
Vizualizări: 1803

Citiţi de asemenea

Spectacol grandios, simfonic dedicat marelui compozitor Ion Aldea Teodorovici, care la 7 aprilie 2024, ar fi împlinit 70...
240
Ultima, colțul pământului izolat de lume și neatins de urme, aproape necunoscut. Chiar și Statele Unite, când transmit p...
285
Problema nu este în lipsa banilor, alimentelor, apei, pământului sau supraaglomerării. Problema este în noi înșine. Sunt...
109
Mulți medici, vorbind despre acțiunea celulelor stem, menționează că, pe lângă efectul pozitiv în vindecarea unui orga...
156