MOLDOVENII.MD

Păstrează-ți sufletul curat din tinerețe

Îmi amintesc un episod din copilărie: aveam doisprezece ani când profesoara de biologie m-a rugat să plivesc o rondă de flori. Fără să știu, am început să smulg micii lăstari de crizanteme, confundându-i cu buruienile. De ce buruienile mi s-au părut atunci mai atrăgătoare? Nu știam cum arată crizantemele tinere și nu le puteam deosebi… Mi-a fost rușine – rondul a rămas fără flori.

De ce mi-a rămas în minte această întâmplare? Pentru că este o ilustrare clară a faptului că incapacitatea de a deosebi frumosul de urât distruge însăși frumusețea. Așa cum incapacitatea de a deosebi binele de rău distruge binele, fericirea, iubirea – tot ceea ce se numește bunătate. Cât de important este să-l învățăm pe copil să distingă între bine și rău, adevăr și minciună, frumusețea sufletească și urâțenia lăuntrică! Aceasta este esența omului, spre deosebire de animal, care nu are scopul de a deveni mai bun.

A învăța un copil să deosebească binele de rău nu înseamnă a-l feri complet de greșeli, ci a-i da primul pas spre discernământ. A cultiva gustul pentru bine, dorința sinceră de a-l urma – aceasta este cea mai mare nevoie a omului.

Și trebuie făcut la timp – părinții au doar 10–12 ani, până la adolescență, pentru a pune aceste temelii. Mai târziu poate fi prea târziu. Părinții copiilor care au apucat pe calea viciului au înțeles deja importanța acestui lucru – sau neputința de a mai schimba ceva.

Binele trebuie să devină o cale proprie, iubită și aleasă liber de către copil. Rolul părinților este de a crea condițiile pentru aceasta. Este posibil doar atunci când copilul simte bucurie făcând binele – căci legătura dintre bine și trăirea plăcută este cheia educației morale. Când frumusețea binelui și urâțenia răului sunt clare, copilul reacționează corect: binele aduce bucurie, răul – respingere.

În anii ’80 s-a făcut un studiu despre influența artei teatrale asupra elevilor mici. Rezultatul a fost surprinzător: copiii au simțit compasiune pentru Baba Iaga – un personaj negativ, dar jucat carismatic, mai atrăgător decât eroii pozitivi. Autorul studiului recomanda artiștilor să țină cont de o regulă simplă: binele trebuie să fie atrăgător, iar răul – respingător.

Astfel, sentimentele copilului vor funcționa corect: plăcerea să fie asociată cu binele, iar neplăcerea – cu răul. Această legătură a fost mereu cunoscută de bunicile care le citeau copiilor povești, făcându-i să trăiască emoțiile eroilor, să plângă pentru cei buni și să urască pe cei răi.

Astăzi însă, copiii sunt expuși la cărți și filme unde binele și răul se amestecă intenționat. Combinația dintre senzualitate și urâțenie excită instinctele și ignoră adevărata frumusețe, care se arată în simplitate și liniște. Vedem personaje de film atrăgătoare, dar dominate de agresivitate și mândrie – prezentate totuși ca eroi pozitivi. Sau hoți și mincinoși carismatici, independenți și „curajoși”. Aceste imagini falsifică idealurile.

Prin amestecarea trăsăturilor pozitive în personajele negative se creează portretul „omului modern”. Cum să înțeleagă un adolescent, sau chiar un adult, unde e binele și unde e răul, când granițele sunt tot mai șterse?

De aceea e important ca părinții să discute cu copiii despre ceea ce citesc și văd, pentru a le oferi repere morale.

Chiar și în spectacole pentru copii, sensul poveștilor este uneori răsturnat: „Lupul și cei șapte iezi” devine o poveste în care lupul vrea doar să se joace, iar mama-capră e „prea precaută”. Astfel de exemple, din păcate, sunt peste tot.

Copilul nu trebuie lăsat singur în fața acestor mesaje – el trebuie învățat să iubească adevărata frumusețe și să recunoască binele.

Pentru copil, imaginea pozitivă despre sine este vitală. Ea se formează din iubirea și sprijinul părinților. Nu prin strigăte de tipul „Sunt cel mai bun!”, ci prin recunoașterea sinceră a valorii și efortului copilului. A-l aprecia pentru bunătate și străduință – acesta e fundamentul.

În același timp, este necesar și discernământul moral: comportamentul negativ trebuie corectat, dar fără a ataca persoana. O evaluare adecvată, bazată pe iubire și respect, dezvoltă echilibrul interior.

Părinții care își idealizează copilul, care îl absolvă mereu de vină, cresc un adult incapabil să accepte critica, agresiv și egoist. Iar cei care exagerează controlul, distrug în copil inițiativa și sinceritatea.

Adevărata iubire părintească naște în copil respectul de sine, dorința de a deveni mai bun și sentimentul demnității.
Educația iubirii începe din pruncie – și durează toată copilăria.

Irina Kogan