Peisaje nepămîntene ale planetei Pămînt

La începutul epocii de explorare a spaţiului cosmic, se părea că foarte curînd va fi posibil să împachetăm lucrurile şi să ne mutăm pe Pluton, sau să zburăm pentru cîteva săptămîni în vacanţă la Lună. Scriitorii de ficţiune au prezis sate pe Venus, copaci pe Marte şi contacte cu civilizaţiile extraterestre. După o jumătate de secol a devenit clar că previziunile au fost greşite: în loc de lumea stelară umanitatea a început să dezvolte una virtuală. Se pare că deja putem să nu ieşim din casă - totul este la îndemînă. Însă cîteodată apare o dorinţă de a nimeri într-un mediu complet străin, într-o lume diferită. Forbes a ales zece locuri unice, fiind imposibil să credem că toate acestea se găsesc pe planeta obişnuită Pămînt.

 Arhipelagul Socotra, Yemen

Aproximativ cu 6 milioane de ani din Africa s-a desprins o bucată mică de pămînt, care s-a mişcat în direcţia Peninsulei Arabice. Bucata s-a dărîmat pe drum în patru insule şi s-a îndepărtat de teritoriul-părinte cu cîteva sute de km. 6 milioane de ani au fost de ajuns pentru apariţia unui ecosistem unic: mai mult de o treime din specii de plante, 90% din specii de reptile şi aproape toate speciile de moluşte nu sunt găsite nicăieri altundeva în lume. Aici, creşte un copac dragon, care se aseamănă cu ciuperca nucleară, din el în fiecare an curge "sînge"; un copac castravete - un trunchi alb neted inform, în coroana căruia înverzesc "castraveţii" sau trandafirul de deşert din Socotra - de asemenea, un copac cu un aspect totodată amuzant şi revoltător.

În ciuda izolării sale, arhipelagul a fost populat încă1,5 milioane de ani în urmă. În 2008, un arheolog rus, Valeriu Jukov, a descoperit aici unelte de piatră de cultură Olduvai (2,7-1 milion de ani în urmă). Descoperirea senzaţională constă în faptul că nu este clar modul în care reprezentantul homo habilis a ajuns aici. Iar omul modern poate vizita Socotra cu avionul sau pe mare. Mai bine să mergeţi în februarie şi în martie să vizitaţi arhipelagul, deoarece în perioada de mai-septembrie, pe Socotra este vreme destul de dură şi de neplăcută, cu ploi nesfîrşite şi vînturi care vă dărîmă.

 Muntele Roraima, Venezuela

În 1839, expediţia călătorului şi exploratorul german, Robert Schomburgk, în Guyana Britanică literalmente a dat de un perete înălţat pînă în cer. A fost un munte neobişnuit - parcă cineva cu un cuţit uriaş a tăiat partea de sus, lăsînd o platformă mare plată. Raportul de călătorie al lui Schomburgk a atras atenţia lui Sir Arthur Conan Doyle, al cărui imaginaţie imediat a plasat pe platou o lume păstrată în chip miraculos din vremurile preistorice, "O lume dispărută".

De fapt evenimentele petrecute pe vârful muntelui Roraima – unul din „tepui” - munţii mese din America de Sud, resturile unui vast platou de gresie, care a existat atunci cînd America de Sud şi Africa au fost un continent – se aseamănă mai mult cu ideile scriitorilor SF din anii 1950 referitoare la Venus: o ploaie perpetuă care se revarsă asupra unui peisaj destul de straniu. "Tepui" în limba indienilor locali înseamnă "casa zeilor". Dar aceasta casă este destul de sumbră: ploile spală nutrienţii din sol, nelăsînd nici o şansă pentru o viaţă obişnuită. Iar acei reprezentanţi de floră şi de faună, care totuşi au prins rădăcini aici, sunt unici. Nu este întîmplător că creatorii desenelor animate "Deasupra tuturor (Up)", de asemenea, au plecat la Roraima într-o călătorie în căutare de inspiraţie. Pete Docter, regizor, apoi a mărturisit că cele văzute au fost folosite parţial: "Lumea descoperită a fost atît de departe de realitate că publicul, pur şi simplu, nu ar crede".

 Salar Uyuni, Bolivia

Unii numesc acest loc "Hotar între cer şi pămînt", însă această expresie nu este în întregime adevărată. Mai degrabă, acesta este locul unde cerul este şi în sus şi în jos şi vă puteţi plimba pe el: aceasta este cea mai mare oglindă din lume, este atît de vastă că merge dincolo de orizont.

Salarul Uyuni este cel mai mare din lume. În adîncurile lacului de sare uscată se păstrează stocul de substanţe naturale şi minerale de mii de ani. Această compoziţie specială şi condiţiile naturale au transformat locul în cauză într-un punct unic de pe planeta. În primul rînd, fluctuaţiile de înălţime pe o suprafaţă de zeci de mii de kilometri pătraţi, nu depăşeşc un metru. În al doilea rînd, în sezonul uscat această vale albă străluceşte, iar atunci cînd ploaia cade, ea reflectă impecabil de detaliat cerul. Adîncimea lacului, în cele mai multe locuri, nu depăşeşte cîţiva centimetri, astfel încît puteţi merge liber pe el, admirînd norii sub picioare. În plus, în fiecare noiembrie aici vin hoarde de flamingo de culori rare. Dar doritorii să viziteze Salarul Uyuni ar trebui să ştie că acesta se află la o altitudine de 3500 m deasupra nivelului mării, aşa va că trebui să se aclimatizeze.

 Galeria "Valul", Statele Unite ale Americii

Formarea spectaculoasă din nisip şi piatră sub numele de "Val" este situată la hotarul statelor americane Utah şi Arizona. 200 de milioane de ani vînturi puternice au măcinat aceste formaţiuni ondulate cu o geometrie neaşteptată şi plăcută pentru ochi. Cîndva aici au fost dune de nisip, care sub presiunea timpului şi condiţiilor naturale s-au transformat în dealuri multicolore, iar acum sunt una din principalele atracţii pentru fotografiile peisajelor din întreaga lume. Interes faţă de galeria de gresie din Arizona este atît de mare că autorităţile locale sunt obligate să limiteze fluxul turiştilor dornici să se uite măcar cu coada ochiului la acest miracol al naturii. Deci, pe zi se eliberează numai douăzeci de bilete. Zece din ele sunt trase la sorţi cu patru luni înainte de vizita planificată şi alte zece – cu o zi înainte de călătorie. Şi dacă în sezonul jos şansele de a cîştiga permis cu două sau trei zile înainte sunt mari, din martie pînă în noiembrie, probabilitatea scade sub 50%. Şi dacă nu se poate obţine permis în Arizona, puteţi să vă uitaţi ca o consolare la formaţiuni similare în Utah: ele nu sunt la fel de populare ca şi "Valul" şi mai puţin impresionante, dar mai accesibile.

 Văile uscate, Antarctica

Cel mai uscat loc de pe Pămînt nu este Sahara sau Gobi, cum s-ar putea de aşteptat, ci locul în Antarctica cu denumirea „Văile uscate”: în unele din ele nu a fost apă timp de 2 milioane de ani! Această bucată de pămînt este înconjurată de munţi, din care, sub influenţa gravitaţiei cu o viteză mare (aproximativ 300 km / h) coboară aerul rece dens, luînd cu el tot ceea ce se întîlneşte în drum, inclusiv apă, zăpadă şi gheaţă. Dacă vom compara aceste condiţii cu ceea ce se întîmplă pe planetele din sistemul solar, cel mai apropiat va fi Marte. Mare a fost bucuria oamenilor de ştiinţă, atunci cînd chiar şi în astfel de condiţii aspre de viaţă s-au găsit bacterii, cărora le este suficient pentru existenţă doar nişte picături mici de umezeala care reuşesc să scape datorită vînturilor în suprafeţele accidentate ale rocilor.

Chiar şi mai interesantă este o alta bacterie vecină, care trăieşte sub gheţarul Taylor, acesta, din punct de vedere geografic, face parte din văile uscate. Bacteria anaerobă converteşte sulf şi fier, iar rezultatul acestei activităţi, împreună cu apă iese la suprafaţă, formînd cascada de sînge. Apa colorată cu oxid de fier pe un fond alb al gheţarului arată oribil, parcă dintr-o rană uriaşă non-vindecatoare ce ţîşneşte sînge.

 Rîul Tinto, Spania

Popoarele antice din Peninsula Iberică au început extragerea mineralelor în munţii Sierra Morena, acolo de unde îşi ia origine râul Tinto. Fier, cupru, argint, aur şi mangan au fost extrase timp de 5000 de ani! Toate acestea au căzut, în mod inevitabil, în apele lente ale rîului local şi s-au răspîndit prin localitate. S-ar părea că nimeni, în afară de oameni în salopete şi căşti de protecţie, nu poate exista aici. Dar natura a procedat în felul său, populînd aici rudele bacteriilor extremophile din cascada de sînge în Antarctica. Şi ele cu mare bucurie au început să recicleze substanţele toxice pentru orice organism normal. Ca urmare, Tinto şi localităţile ei s-au colorat, în toate nuanţele de roşu şi galben, iar oamenii de ştiinţă au primit o altă speranţă pentru existenţa vieţii dincolo de Terra.

Condiţiile locale sunt similare cu cele marţiale şi cu ceea ce se întîmplă sub scoarţa de gheaţă în Europa, satelitul lui Jupiter. Cel mai frumos lucru este că se poate viziona în condiţii de siguranţă cu propriile ochi: deşi dezvoltările industriale continuă pînă în ziua de azi, majoritatea locurilor de rîu sunt libere pentru vizite.

 Lacul Kliluk, Canada

Lacul pătat Kliluk este unul din cele mai stranii locuri de pe pămînt – nu se aseamănă nici cu o planetă pe care o ştim. Datorită concentraţiei mare de sare (cea mai mare printre lacuri pămînteşti) şi climatului special, în sezonul cald Kliluk reprezintă o adunare de lacuri mici, printre care puteţi merge pe jos în condiţii de siguranţă. Sună destul de plictisitor, dar pare memorabil.

Datorită sărurilor, apele locale au proprietăţi de vindecare, şi această deosebire la un moment dat a provocat o confruntare acerbă între indienii locali şi coloniştii europeni. Pentru aborigenii Kliluk este un loc sacru legat de o mulţime de legende şi poveşti, este o parte integrantă a culturii locale. Iar atunci cînd, în 1979, Ernest Smith, proprietarul de-iure al acestor terenuri, a decis să construiască aici o staţiune balneară curativă , acest lucru a provocat un val de nemulţumire în rîndul populaţiei indigene. Indienii s-au luptat pentru dreptul de a păstra terenurile protejate intacte timp de douăzeci de ani, şi numai în 2001, au răscumpărat pămîntul pentru 720 000 de dolari. De atunci, accesul la lac este limitat şi îl puteţi vizita numai cu permisiunea bătrînilor. Acest lucru, deşi nu este uşor, dar probabil, în cele din urmă, vă puteţi bucura de vederile lacului Kliluk din autostrada din apropiere.

 Valea Moon, Brazilia

Valea Moon este situată pe teritoriul parcului naţional Chapada dos Veadeyrus în Brazilia. Platoul pe care se află parcul s-a format aproximativ 1,8 miliarde de ani. Rocile locale sunt cele mai vechi de pe Pămînt, ele sunt doar de două ori mai tinere decît Luna. Timp de multe milenii, apele rîului de San Miguel au şlefuit cuarţul natural, din care sunt compuse rocile locale, pînă la forme cele mai bizare şi nefireşti. Împrejurările văii , de asemenea, se vor memoriza pentru mult timp: în afară de fosile de plante şi animale vechi aici sunt reprezentate în abundenţă descendenţii acestora prosperi: orhidee, palmieri, arbori de piper, tamandua (mîncător de furnici), tapir, capibara, nandu, etc. În anul 2001, Parcul Naţional Chapada dos Veadeyrus a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Singurul lucru care poate uimi în această decizie este întrebarea: de ce ea a fost luată doar după patruzeci de ani de la descoperirea văii.

 Tsinzhi du Bemarha, Madagascar

Un nume greu de pronunţat al acestei rezervaţii provine de la un cuvînt şi mai complex mitsingitsignia, ceea ce în limba malagasiană înseamnă „a merge pe vîrful picioarelor”. Într-adevăr, atunci cînd vă uitaţi la peisajul local orice alt tip de mişcare nu trece prin cap.

Pădurea de piatră faimoasă s-a format ca urmare a eroziunii de calcar: în loc de munţii obişnuiţi în cer se îndreaptă o palisadă de vîrfuri ascuţite de piatră. Printre aceştia cresc copacii rari şi aleargă specii rare de animale - lemurii - şi sclipesc păsările nu mai puţin rare. În partea de jos a munţilor, de asemenea, nu vă veţi plictisi: canioane forestiere, peşteri misterioase şi apele întunecate ale rîului Manambolo.

Rezervaţia a fost organizată în 1927 cu scopul de a păstra condiţiile naturale şi pînă în prezent unele părţi din aceasta sunt închise pentru vizitele publice. Dar chiar şi cele care sunt disponibile, par a fi aduse aici din afara Pămîntului.

 Vulcanul Dallol, Etiopia

Craterul acestui vulcan demonstrează destul de plauzibil, ceea ce se întîmplă pe Io, satelit lui Jupiter: o mulţime de gheizere bolborositoare, culori fantastice şi un miros persistent de sulf. Situat mai jos decît toţi vulcanii din lume - minus 48 m deasupra nivelului mării - Dallol încă este activ, datorită acestui fapt împrejurimile, în mod constant, clocotesc şi fierb.Ultima erupţie majoră a avut loc în 1926 – anume atunci s-a format un lac "extraterestru", care reprezintă formaţiuni de sare în cadrul bălţilor cu lichid verde şi violet.

Craterul Dallol este cel mai cald loc de pe Pământ: temperatura medie anuală aici constituie 34 de grade Celsius. În această căldură şi un mediu ostil, nu poate exista nici o formă de viaţă, cu excepţia bacteriilor. Anume ele oferă amintiri de culori vii la fiecare vizitator al acestui loc neprietenos.

Nu este atît de simplu să ajungeţi pînă la Dallol - în ciuda abundenţei aparente a resurselor naturale, drumurile nu sunt prevăzute. Acest loc este vizitat cu regularitate doar de caravane de cămile, pe cocoaşele cărora este transportată sarea extrasă aici.

Sursa: gooodnews.ru