Pentru fermieri vor fi autorizate construcţii pe terenuri agricole
Pentru fermieri vor fi autorizate construcţii pe terenuri agricole
La şedinţa Dumei de Stat, care a avut loc pe 20 aprilie, premierul Vladimir Putin a promis să ridice restricţiile cu privire la construcţia locuinţelor pe terenuri agricole, să aloce fermierilor subvenţii pentru construcţia caselor.
Raportând despre activităţile guvernului în 2010, prim-ministrul Vladimir Putin a declarat că autorităţile ruse intenţionează să lanseze în 2012 un proiect pentru sprijinirea fermierilor începători, care vor primi subvenţii pentru organizarea fermelor. Pentru a face acest lucru, se propune utilizarea creditelor şi mecanismelor de leasing.
Vladimir Putin a subliniat necesitatea de a monitoriza faptul ca pe terenurile agricole să construiască numai cei, care trebuie. Este vorba doar de producătorii agricoli, „trebuie să definim în mod clar mecanismul, astfel ca să nu apar subiecţii suspecţi sau cottage (casă de ţară mică – trad.), etc”.
Potrivit lui Putin, Rusia are acum mai mult de 200 de mii de gospodării de fermieri: afaceri şi ferme private mici acum oferă până la jumătate din producţia noastră agricolă. "Şi noi cu siguranţă vom continua să le sprijinim, vom lucra la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, vom efectua gazificarea, vom construi case de locuit, drumuri şi infrastructura, vom crea condiţii pentru afluxul de tineri", - a promis prim-ministrul. Potrivit dumnealui, în ultimii 5 ani mai mult de 67 de mii de tineri specialişti şi familii tinere din sate au fost capabili să îmbunătăţească condiţiile lor de viaţă. În perioada 2011-2013, guvernul urmează să furnizeze locuinţe pentru aproximativ 23 de mii de familii tinere din mediul rural rus".
Acest subiect Vladimir Putin a ridicat deja în martie 2011 la Congresul al XXII-ea al Asociaţiei gospodăriilor agricole (de fermieri) şi Cooperativelor Agricole din Rusia, care a avut loc la Tambov. Chiar şi atunci, Putin a declarat că guvernul rus se pregăteşte să adopte o soluţie care să permită agricultorilor (adică, oamenilor care trăiesc şi lucrează direct pe pământ) să-şi construiască o casă pe terenuri cu destinaţie agricolă în imediata apropiere a terenurilor cultivate.
Vladimir Putin a exprimat speranţa că un astfel de pas ar putea contribui la dezvoltarea zonelor rurale, în special, - răspândirea stilului de viaţă de cătun pentru ca întinderile din ţara noastră să fie valorificate mai echitabil şi mai armonios. "Am decis să prelungim până în 2013 realizarea Programului Federal „Dezvoltarea socială a zonelor rurale"- În cadrul acestui program este planificată construirea a circa 2,5 milioane de metri pătraţi de locuinţe pentru tinerii specialişti şi familii tinere, care lucrează în mediul rural.
În planuri sunt preconizate şi alte măsuri pentru a sprijini tinerii din sate, care au ca scop să facă viaţa rurală mai atractivă pentru tineret şi mediu de afaceri ", - a promis primul-ministru.
2011-04-23
Sursa: vedruss.info