MOLDOVENII.MD

Permacultura aplicată: Tot ce trebuie să știi despre cultura zmeurului

Dintre fructele de pădure, zmeurul (Rubus idaeus, familia Rosaceae) și coacăzul sunt cel mai ușor de cultivat. Iar dacă ținem cont de câteva mici detalii, acești arbuști pot fi foarte productivi. Ar fi păcat să nu aveți și ceva tufe de zmeur integrate în colțișorul vostru de rai, deoarece nu este o plantă pretențioasă, iar fructele sunt delicioase.

Pentru cei care vor să înființeze o cultură intensivă de zmeur, țineți cont și de faptul că zmeurul, ca orice plantă, are și dăunători care se propagă mai ales în cazul unei monoculturi. Cei pasionați de permacultură nu își vor bate prea mult capul cu acest aspect. Eu am zmeur la mine în ogradă de mai bine de 5 ani și nu am avut probleme cu dăunătorii, mai mult ca sigur datorită biodiversității. L-am tot înmulțit pornind de la 3-4 drajoni, acum ajungând la o producție de aproximativ 20 kg de zmeură pe an. Nu este mult, dar este suficient pentru o familie.

Zmeurul este un semiarbust înalt de 1-2 m, cu ciclul biologic al părţii aeriene bienal (tulpinile au un ciclu de viață de numai 1-2 ani), iar cea subterană perenă. Sistemul radicular al zmeurului are o rădăcină principală numai la plantele obţinute din sămânţă care cu timpul moare, fiind înlocuită cu cele adventive. Rădăcinile pot forma pe toată lungimea lor muguri din care iau naştere numeroşi drajoni. Mugurii de pe rădăcini încep să apară în iunie-iulie, sub forma unor proeminenţe mici şi albicioase la început, care încep să crească rapid, se alungesc, apărând pe ele frunzuliţe modificate sub forma unor solzi şi către sfârşitul verii devin lăstari scurţi de 4-8 cm.

Deoarece planta preferă spațiile semiumbrite, un loc lângă un perete sau lângă un gard poate reprezenta locația perfectă pentru câteva tufe de zmeur. Extrem de ”tenace”, poate vegeta în orice tip de sol, chiar sărac in substanțe nutritive, dar pentru a fructifica are nevoie de un pamânt bogat, afânat și relativ umed. De aceea, în zilele de caniculă și în lipsa precipitațiilor se recomandă să fie udat, pentru a i se asigura un climat umed, atât în atmosferă, cât și în sol. În caz contrar, fructele vor rămâne mici și nearomate.

În terenurile cu solurile compacte, unde chiar stagnează apa, zmeurul nu se dezvoltă. De aceea pe terenurile umede, plantaţiile de zmeur vor ocupa locurile ceva mai ridicate, unde pânza freatică ajunge până la cel mult 1 m de suprafaţa solului. De asemenea, nu-i priesc terenurile foarte uscate, unde dă un randament foarte redus. Pentru cei perfecționiști, e bine de știut că solurile cu pH 5.6 - 6.5 sunt ideale rodirii zmeurului. Iar pe solurile turboase amendate cu var, având un pH de 6-6.5, zmeurul dă cele mai bogate recolte.

Pe rădăcina zmeurului există din loc în loc muguri din care se formează drajoni (lăstari) - aceștia iși formează la rândul lor propria rădăcină. Ei se pot despărți de planta mamă și replanta, înmulțirea prin drajoni fiind cea mai răspândită, datorită simplității. Este suficient să mutați 4-5 drajoni într-o altă zonă din grădina voastră și în 2-3 ani veți avea un nou zmeuriș acolo. Dacă aveți soiuri provenite din zmeurul negru şi zmeurul purpuriu, acestea se înmulţesc prin marcotaj şi butăşire.

Plantarea zmeurului este o operațiune banală. Facem o groapă mică, cât să îi acopere rădăcina, o acoperim apoi cu pământ și o udăm zdravăn. Dacă îi mai punem și ceva compost, se prinde 100%. Ca distanțe între rânduri, se recomandă 1,5m, iar între plante 50cm. Trebuie să țineți cont că se îndesește cu drajoni după câțiva ani și nu o să mai aveți loc să adunați fructele. Eu de obicei îi răresc anual și extind cultura în alte zone. Este recomandat să se planteze toamna, în Octombrie, însă eu mai tot timpul am plantat primăvara în Martie - Aprilie și s-au prins de fiecare dată.

Pentru obținerea unei producții bogate și a unor fructe de calitate, este bine să montați niște spaliere. Planta ajunge și la 2m înălțime, deci trebuie susținută că se îndoaie și cade pe pământ. O altă operațiune importantă este tăierea zmeurului. Eu îl tai de două ori pe an. În lunile Octombrie – Noiembrie, după ce nutrienții din tulpini au coborât în rădăcina plantei, e bine să se taie tulpinile uscate de la nivelul solului. Apoi primăvara devreme după ultimul îngheț se înlatură tulpinile uscate care au degerat pe timpul iernii și se opresc cam 5 -10 tulpini sănătoase la fiecare rădăcină. De asemenea, se scurtează vârfurile la 50-120 cm. Aveți grijă să nu tăiați de tot tulpinile aflate în primul an. Acestea vor rodi în anul următor !

Pentru a prelungi perioada de fructificare a zmeurului, secretul constă în felul în care se scurteaza tulpinile care rodesc. Astfel, se recomandă o tăiere în trepte a tulpinilor - o treime din numarul lor la 50-60 cm, o alta la 80- 90 și ultima treime la 100 -120 cm. Zmeura se va coace mai întâi pe tulpinile înalte, apoi pe celelalte, mărindu-se astfel perioada în care veți avea fructe proaspete.

Zmeurul obișnuit rodește de obicei în lunile Iunie – Iulie. Există însă soiuri care fructifica din luna August până în Octombrie, iar prin combinarea celor două variante putem avea la dispoziție fructe proaspete pe aproape toată perioada caldă a anului. Fructele se pot congela, eu folosesc cutii de îngețată pentru această operațiune. Aroma se păstrează bine și fructele le pot savura astfel și în miezul iernii.

Rețetă dulceață de zmeură

800 g zahăr la 1 kg de zmeură, lămâie

Se aleg fructe bine coapte, proaspete şi neterciuite. Se spală, se curăţă de codiţe şi de frunzuliţe şi se lasă la scurs într-o strecurătoare. Fructele bine spălate şi scurse se pun într-o cratiţă, în straturi alternative cu zahărul.

Se stropeşte cu zeama de lămâie şi se lasă la rece 2-3 ore, să-şi lase zeama. Lămâia conservă culoarea de roșu viu. Dacă nu folosim lămâie, dulceața noastră va oxida și se va închide la culoare, devenind opacă.

Se pune la fiert, la foc mare, amestecând uşor cu o lingură de lemn. Se spumează de câte ori este cazul şi se lasă să fiarbă, până se leagă siropul. Se ia de pe foc şi se acoperă cratiţa cu un capac peste care se pune un şervet de bucătărie umed. Se lasă să se răcească şi se pune apoi dulceaţa la borcane, care se închid cu capace sau se acoperă cu folie de celofan.

Cine doreşte să facă și niște sirop de zmeură, o ia de pe foc mai repede, așteaptă să se răcească compoziția și scurge siropul într-o sticlă pe care o astupă bine. Dulceața și siropul se păstrează la loc întunecos, răcoros și ferit de umezeală. În astfel de condiții, poate rezista foarte mult, eu am conservat cu succes dulceață și mai mult de 5 ani.

Sper că v-a fost util acest articol. Pentru alte nedumeriri, nu ezitați să mă întrebați. Spor la treabă !

Sursa: sub-lupa.blogspot.com