Piatra ca limbaj universal al civilizației
Dacă privim lumea fără granițe și fără nume, rămîne doar forma.
Iar dintre toate formele create de om, piatra ocupă un loc aparte.
Nu dispare.
Nu are nevoie de traducere.
Păstrează.
În diferite regiuni ale lumii, în epoci diferite, omul creează structuri din piatră care, deși variate, urmează principii similare.
Verticale.
Cercuri.
Mase.
Linii.
Imagini.
Acestea se repetă.
Menhire.
Cromlecuri.
Piramide.
Orașe din piatră.
Structuri subterane.
Terase.
Linii vizibile doar de sus.
Statui gigantice.
Nu este o singură cultură.
Este un principiu comun.
Din punct de vedere istoric, piatra devine un mijloc de fixare a formei în timp.
Lemnul dispare.
Textilele se pierd.
Metalul se degradează.
Piatra rămîne.
Dar mai important este modul în care influențează percepția.
Din perspectivă etnobiologică, piatra creează stabilitate. Direcție. Limite.
Ea fixează spațiul.
Interacțiunea cu structurile din piatră generează senzația de permanență.
Piatra devine un reper.
Formele create din piatră sînt universale. Cercul sugerează închidere. Verticala — direcție. Masa — concentrare.
Aceste forme nu trebuie explicate.
Sînt înțelese direct.
Astfel, structuri din diferite părți ale lumii pot fi percepute similar, chiar fără legături directe între ele.
Este un limbaj fără cuvinte.
Piatra nu transmite texte.
Transmite forme.
Iar forma este mai durabilă decît orice limbaj.
Cuvintele se uită.
Sensurile se pierd.
Forma rămîne.
Și prin ea continuă relația dintre om și spațiu.
Piatra devine astfel un mediu.
Un punct de legătură între timp, spațiu și percepție.
De aceea, aceste structuri nu aparțin doar trecutului.
Ele continuă să existe în prezent.
23