ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Planul lui Stalin de transformare a naturii




 

Agricultura modernă se obișnuiește de a reproșa natura sau clima pentru recolte de cereale și legume scăzute. Căci, se spune, ba a fost o primăvară rece sau târzie, ba verile sunt prea calde sau prea ploioase. Pe scurt, vremea întotdeauna este de vină în eșecurile omului. Iar cum de făcut ca soarele să nu ardă, ci să încălzească, și ploile să vină la timp și destule – despre aceasta nimic nu se spune, și cu atât mai mult - nu se face.

În acest context, cred că mulți vor fi interesați să afle că în 1948, când Europa se reconstruia după război, Uniunea Sovietică la inițiativa lui Stalin a emis un decret "Cu privire la planul de protecţie a câmpurilor cu fâșii forestiere, implementarea asolamentului, construirea iazurilor și rezervoarelor cu apă pentru asigurarea unor recolte ridicate și stabile a culturilor din zona de stepă și silvo-stepă a regiunii europene a Uniunii Sovietice". Este un program care nu are nici o analogie în lume, și care ulterior a fost numit "Planul lui Stalin de transformare a naturii."

Conform planului s-a început o combatere mare a secetei prin sădirea fâșiilor forestiere, construirea iazurilor și multor altor inovări orientate pentru desfășurarea cu succes a activității în agricultură. În decurs de cincisprezece ani se presupunea crearea a douăzeci și două de perdele forestiere de protecție cu o lungime totală de aproape 5 500 de kilometri. Lățimea acestora trebuia să fie de la șaizeci la o sută de metri. Conform programului, în zona de stepă și silvostepă a Uniunii Sovietice ar trebui să apară 44 228 de iazuri și rezervoare cu apă dulce. Toate acestea ar trebui să conducă la randamente agricole ridicate și durabile, care nu depind de capriciile vremii, pe o suprafață de peste 120 de milioane de hectare. O astfel de recoltă ar putea în timp hrăni o jumătate din populația lumii.

În același timp în Statele Unite, la moment, solul se epuiza rapid. Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură Boyd Orr a declarat: "Ratele de epuizare a fertilității solului în Statele Unite sunt alarmante. Aproximativ un sfert din terenuri arabile folosite inițial sunt deja devastate. În fiecare an, în țară se distrug trei milioane de tone de strat superior fertil al solului. "

Merită de menționat că ”Planul de transformare a naturii” este rezultatul a două decenii de muncă în semipustiul Astrahan, unde în 1928, începând de la zero, cercetătorii și silvicultorii cu mâinile proprii au plantat primele hectare de copaci tineri. Datorită unei îngrijiri corespunzătoare arborii au crescut și s-au dezvoltat. S-a stabilit că dacă în stepă la soare temperatura ajunge până la 53 de grade Celsius, în umbra copacilor temperatura e cu 20% mai rece, evaporarea solului a scăzut cu 20%. Observațiile au arătat că pinul cu înălțimea de numai 7,5 metri a colectat iarna peste 106 kg de chiciură și brumă. Aceasta înseamnă că o dumbravă mică este capabilă să "extragă" din precipitații atmosferice câteva zeci de tone de umiditate.

Pentru realizarea planului lucrătorii întreprinderilor silvice au recoltat și au pregătit șase mii de tone de semințe de arbori și arbuști. Oamenii de știință au dezvoltat scheme și planuri detaliate privind componența și structura fâșiilor forestiere. Acestea au inclus arbori cum ar fi teiul, frasinul, stejarul, arțarul tătăresc, sălcâmul galben și altele. Pentru a atrage păsările în fâșii se preconiza plantarea de zmeură și coacăză.

Conform planului institutului "AgroLesProekt", care a fost creat în cadrul acestui proiect, s-au  împădurit patru bazine hidrografice majore - Nipru, Don, Volga, Ural, partea de sud europeană a Rusiei. În același timp, concomitent cu măsurile de protecție a câmpurilor, au fost luate măsuri pentru conservarea și îngrijirea pădurilor valoroase. Se restaurau și se recuperau pădurile și parcurile ce au fost distruse în timpul războiului.

Din păcate, planul lui Stalin pentru amenajarea și înverzirea URSS nu s-a realizat complet. Cu moartea sa în 1953, implementarea proiectului a fost redusă la minimum. Multe plantații forestiere au fost tăiate. Câteva mii de iazuri și rezervoare destinate pisciculturei au fost abandonate, stațiile de protecție a pădurilor au fost eliminate. Toate aceste lucrări au fost suspendate la indicația lui Nikita Hrușciov. Ulterior, în 1962-1963 s-a produs o catastrofă ecologică cauzată de eroziunea solurilor de țelină. În țară a izbucnit o criză alimentară. În toamna anului 1963 de pe rafturile magazinelor au dispărut pâinea și făina, au apărut probleme în aprovizionarea cu zahăr. În același an, ca urmare a foametei și a lipsei de rezerve în țară, pentru prima dată după război, s-au vândut 600 de tone de aur din rezervele URSS și peste hotare au fost achiziționate 13 milioane de tone de pâine.

Iar acum avem ceea ce avem. În Rusia se importă alimente pline de aditivi chimici și modificate genetic, în timp ce în anii cei mai dificili de după război, populația din Uniunea Sovietică a fost pe deplin asigurată cu produse alimentare ecologice autohtone.

Orașul-grădină în numele lui Stalin (Proiect)

Iată cum ( pe poza de mai sus) trebuia să arate un oraș sovietic în concepția lui Stalin. Aici casele vremelnice cu  multe etaje erau demolate și fiecare familie sovietică își avea propria sa casă pe pământ.

ABONAȚI-VĂ
Sâmbătă, 21 februarie 2015 11:14
Vizualizări: 2399

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
193
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
309
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
423
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
285