Playcast » În agitaţia vieţii cotidiene pierdem lucruri cele mai importante …»

Playcast " În agitaţia vieţii cotidiene pierdem lucruri cele mai importante ..."

Într-o dimineaţă rece de ianuarie la o staţie de metrou din Washington s-a instalat un bărbat şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute el a interpretat 6 opere muzicale. Aşa cum a fost ora de vârf pe lângă dânsul a trecut mai mult de o mie de oameni, dintre care majoritatea se îndrepta la serviciu.

În termen de 45 de minute numai 6 oameni s-au oprit pentru un scurt timp şi au ascultat muzica, alţi 20 fără oprire, au aruncat banii. Câştigul muzicianului a constituit $ 32. Nici unul dintre trecători nu a ştiut că a fost violonistul Joshua Bell - unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a interpretat cele mai complexe lucrări muzicale scrise vreodata, iar instrumentul lui a fost vioara Stradivarius, în valoare de 3 500 000 de dolari. Cu două zile înainte de manifestare în metroul, la concertul său de la Boston, preţul mediu al biletului a fost de $ 100, toate biletele au fost vândute.

Melodia din opera „Orfeu şi Euridice” lui Christoph Willibald Ritter von Gluck (1714-1787), interpretează de I.Cerneavski (vioara), S. Calinin (orga), Sala cu orgă din Harkov, 2008, http://www.violinmuz.com.ua.

Interpretarea lui Joshua Bell în metrou face parte dintr-un experimentul social al ziarului Washington Post despre percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor, principiul al acestui test a fost întrebarea: dacă noi simţim frumuseţea în mediu cotidian şi la momentul nepotrivit? Dacă ne vom opri pentru a aprecia aceasta? Vom recunoaşte un talent într-o situaţie neaşteptată?

Una dintre concluzii ale acestui a fost următoarea: dacă nu putem găsi timp pentru a ne opri pe scurt timp şi a asculta cele mai bune compozitii muzicale scrise vreodată în interpretarea unui dintre cei mai buni muzicieni din lume; dacă ritmul de viaţă modern a devenit atât de rapid ca noi devenim orbi şi surzi la astfel de lucruri, atunci pentru ce avem nevoie de o astfel de viaţă? De ce avem nevoie de goana neîncetată după valori străine impuse? Şi ce mai pierdem în această frenezie?