ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Războaiele pentru apă sunt un mit

Previziunile sumbre privind declanșarea unor războaie în întreaga lume pentru apă sunt doar un mit, susține Therese Sjomander Magnusson, expert în cadrul Institutului Internațional al Apei din Stockholm (SIWI), potrivit Reuters.

Deși apa este fundamentală pentru dezvoltarea și securitatea națională și poate duce la apariția unor situații ostile, „foarte puține” dezacorduri au condus la un conflict, a afirmat Therese Sjomander Magnusson. „Este un mit că apa conduce la război”, a declarat duminică Sjomander Magnusson, directorul SIWI pentru managementul apelor transfrontaliere, pentru Thomson Reuters Foundation în marja unei conferințe privind apa la nivel mondial organizată la Stockholm.

Ea a afirmat că în ultimii 50 de ani au existat peste 1.800 de acțiuni privind bazinele transfrontaliere — care includ atât conflicte, cât și cooperări. „Doar șapte dispute au implicat violență. În același timp, au fost semnate peste 200 de acorduri și tratate asupra apelor transfrontaliere”, a adăugat experta suedeză.

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite publicat în luna martie, se estimează că la nivel mondial va exista un deficit de 40% de rezerve de apă în următorii 15 de ani din cauza urbanizării, a creșterii populației și a cererii de apă pentru producția de alimente, energie și industrie.

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Joi, 03 septembrie 2015 15:00
Vizualizări: 1778

Citiţi de asemenea

Deasupra drumului atârna o Lună uriașă, roșie.Luna mi s-a arătat într-o vedenie de miez de noapte,Iar purtarea ei păre...
74
Privind harta lumii, am putea avea impresia că omenirea a împărțit deja întreaga planetă. Fiecare stat are frontiere, le...
74
Printre toate civilizațiile întâlnite în această călătorie există una care continuă să fie înconjurată de un aer aparte ...
89
În cea mai mare parte a istoriei moderne, omenirea a privit clima ca pe ceva exterior existenței sale. Secetele alternau...
86