MOLDOVENII.MD

Revoluția pe care nu am observat-o: cum ne amintim locul nostru adevărat pe Pămînt

Nu cu mult timp în urmă, noi trăiam adesea într-o rătăcire grosolană și primejdioasă: dacă lumea ne-a fost dată, înseamnă că putem face cu ea orice. Pădurile — tăiate fără măsură. Rîurile — folosite fără memorie. Animalele — considerate proprietate fără glas. Iar între oameni — cel puternic are întotdeauna dreptate, cel de succes „a meritat”, cel slab — este vinovat.

Aceste idei rareori erau numite direct, dar erau peste tot. Filozofii numesc acest lucru antropocentrism — atunci cînd ne punem în centrul întregii lumi vii, și darwinism social — atunci cînd societatea este văzută ca o luptă în care cîștigă cel mai puternic.

Dar pentru majoritatea oamenilor acestea nu erau teorii. Era o senzație obișnuită a vieții.

Lumea în care forța era considerată adevăr

Dacă privim înapoi, devine limpede: timp de secole, noi am trăit adesea anume așa.

Statele puternice le supuneau pe cele slabe. Economia se construia pe principiul „cine a putut — acela a luat”. Natura era percepută nu ca o casă vie, ci ca un depozit nesfîrșit de resurse. Chiar și în viața de zi cu zi, succesul era legat adesea nu de bine, ci de forță, viclenie și capacitatea de a „răzbi”.

Acest lucru nu era întotdeauna numit cruzime. Deseori era numit normalitate.

Chiar și în anii ’90, această imagine se păstra în mare parte. Da, apăreau deja mișcări ecologice, discuții despre protecția naturii, despre drepturile omului, despre o atitudine mai grijulie față de lume. Dar ele se auzeau încă slab. Societatea, în ansamblu, continua să trăiască după vechea inerție.

Schimbarea tăcută

Apoi s-a întîmplat ceea ce rar se întîmplă în istorie — o schimbare a conștiinței.

Nu dintr-odată. Nu într-o singură zi. Dar în ultimii 20–30 de ani, gîndirea noastră a început să se schimbe vizibil.

Am început să vedem consecințele faptelor noastre. Pădurile tăiate au devenit pustii. Rîurile poluate — boli. Goana necontrolată după profit — crize care îi lovesc pe toți.

Treptat, a devenit evident: lumea nu este construită ca un cîmp de luptă în care unul trebuie să supraviețuiască pe seama altuia. Totul este legat. Totul răspunde. Totul se întoarce.

Știința a confirmat ceea ce înainte simțeam cu inima

Biologia modernă, ecologia și chiar știința despre creier au arătat un lucru important: viața se ține nu doar pe luptă, ci și pe cooperare.

Ecosistemele există datorită echilibrului. Organismele supraviețuiesc datorită interacțiunii. Iar noi, ca specie, am devenit puternici nu pentru că sîntem cei mai prădători, ci pentru că știm să ne unim, să avem grijă, să transmitem experiență și să-i protejăm pe ai noștri.

Chiar în noi este sădită capacitatea de compasiune și ajutor reciproc. Aceasta nu este slăbiciune. Este una dintre cele mai vechi legi ale supraviețuirii.

Noi nu sîntem prădători și nici trecători fără răspundere

Noua gîndire nu spune că trebuie să renunțăm la locul nostru aparte pe Pămînt. Dimpotrivă, ea ne întoarce adevărata demnitate.

Noi nu sîntem prădători pe această planetă. Nu sîntem trecători care au venit, au luat tot ce au putut și au plecat mai departe. Nu sîntem venetici la focul altuia. Nu sîntem jefuitori în casa în care, după noi, vor trăi copiii.

Noi sîntem gospodari. Dar nu în sensul dur al stăpînirii, ci în sensul vechi și bun al acestui cuvînt.

Un gospodar bun nu-și pustiește casa. Nu otrăvește apa din care bea. Nu distruge grădina care îi hrănește familia. Nu chinuie ființele vii din capriciu. Nu ia mai mult decît are nevoie.

Adevăratul gospodar este cel care răspunde. Pentru pămînt, pentru apă, pentru animale, pentru cel slab, pentru viitor.

Anume de aceea, adevărata atitudine gospodărească nu are nimic comun nici cu antropocentrismul, nici cu darwinismul social. Antropocentrismul spune: „totul poate fi supus omului”. Darwinismul social spune: „va învinge cel mai puternic”. Conștiința gospodărească bună spune altfel: „ni s-a încredințat — înseamnă că trebuie să păstrăm”.

De ce această schimbare s-a produs atît de repede

La prima vedere, pare o adevărată revoluție.

Timp de secole, noi ne-am obișnuit cu gîndul că forța dă dreptul. Că natura tace, deci poate fi luată fără măsură. Că cel slab este singur vinovat. Că succesul justifică totul.

Dar într-un timp istoric scurt, această logică a crăpat.

Au influențat cunoștințele științifice, care au devenit accesibile pentru milioane de oameni. Au influențat crizele ecologice, care nu mai pot fi ignorate. A influențat legătura globală: astăzi vedem nu doar propria curte, ci și consecințele faptelor omenești în întreaga lume.

Și, poate, a influențat încă ceva: oboseala lăuntrică față de vechea gîndire. Față de brutalitate, față de goană, față de înghițirea continuă a lumii.

Am început să simțim: așa nu se mai poate.

Revoluția fără lozinci zgomotoase

Cel mai interesant este că această schimbare s-a produs aproape neobservat.

Fără o singură dată. Fără un singur eveniment principal. Fără o trîmbiță care să anunțe un veac nou.

Dar dacă comparăm gîndirea noastră de astăzi cu cea de acum, de exemplu, 30 de ani, diferența este evidentă.

Ceea ce înainte părea normal, astăzi ridică întrebări. Ceea ce înainte era numit forță, astăzi tot mai des pare distrugere. Ceea ce înainte era considerat „ordine firească”, astăzi pare o rătăcire grosolană și primejdioasă.

Vechea gîndire nu a dispărut încă. Ea continuă să apară în economie, în politică, în viața de zi cu zi, în raportarea la natură și unii față de alții. Dar ea nu mai pare de necontestat.

Și acesta este lucrul cel mai important.

Întoarcerea la sensul bun

Poate că noi nu inventăm atît o conștiință nouă, cît ne amintim una foarte veche.

O conștiință în care lumea nu este pradă. Pămîntul nu este depozit. Animalul nu este lucru. Cel slab nu este de prisos. Iar omul nu este prădător, ci păstrător al rînduielii într-o mare casă vie.

Aceasta nu ne face mai mici. Dimpotrivă, ne face mai înalți.

Pentru că adevărata putere nu este să iei totul. Adevărata putere este să păstrezi viața de la distrugere.

Și dacă în ultimele decenii s-a produs cu adevărat o revoluție în conștiința publică, esența ei poate fi spusă simplu: începem să înțelegem că a fi gospodari ai Pămîntului înseamnă nu să domnim asupra lui, ci să avem grijă de el.

Autor: Валерий Катрук