Secolul nostru rapid

Secolul nostru rapid

În măsura acumulării informaţiilor au fost scoase în evidenţă domeniile de cunoştinţe şi s-au format ştiinţele: teoretice - cum ar fi filosofie, descriptive - botanică şi biologie şi practice - ştiinţe naturale şi medicina.

Din mijlocul secolului al 16-lea, pe parcurs a 200 de ani, în stiinţă a dominat mecanica. Descoperirile lui Galileo şi Newton au pus bazele pentru un salt calitativ şi dezvoltarea rapidă a chimiei, fizicii, biologiei, astronomiei şi geologiei.

În secolul al 17-lea, Harvey a pus bazele fiziologiei ştiinţifice, dezvăluind legile circulaţiei sângelui.

În secolul al 18-lea Lomonosov şi Lavoisier au studiat proprietăţile substanţelor. Aceste studii ulterior au format baza legii de conservare a masei substanţei. Lomonosov a dat o definiţie nouă direcţiei ştiinţei - chimia fizică. Lavoisier a studiat proprietăţile apei şi sinteza aerului. Lavoisier a pus bazele chimiei moderne. Dlui a fost cel care a creat prima clasificare bine-cunoscută a obiectelor simple, cum ar fi acidul, sarea, oxidul.

Până la sfârşitul secolului al 19-lea întregul complex de ştiinţe naturale a progresat rapid.

Liderul în această cursă a devenit fizica. Şi fizica din prima jumătate a secolului 20 a deschis calea pentru progrese în toate ştiinţele naturale şi în tehnologie.

S-au format noi direcţii: chimia cuantică, fizica atomică, cibernetica, şi altele.

La mijlocul secolului 20 locul întâi trece la biologie. Datorită progreselor ştiinţifice, cum ar fi microscopul electronic, posibilitatea de modelare a proceselor, utilizarea metodei de atome marcate, biologia a încetat să fie o ştiinţă descriptivă şi s-a transformat într-o ştiinţă exactă.

Realizarea în toate domeniile academice a fost posibilă datorită unui schimb reciproc şi utilizarea rezultatelor de cercetare în chimie, fizică şi medicină, matematică şi mecanică, botanică şi zoologie.

Se dezvoltă genetica, fiziologia, electro- şi robototehnica, bionica (biologia + tehnica) şi ecologia modernă.

"Ecologia" este un domeniu al biologiei care studiază relaţiile organismelor cu mediul.

Deşi termenul "ecologie" a fost cunoscut încă din 1866, numai în a doua jumătate a secolului 20 se termină stabilirea ecologiei ca o ştiintă independentă, care are propriul set de probleme şi abordări la rezolvarea lor.

În mijlocul anilor 1970 s-a format un curent foarte important ca ecologia omului.

În acelaşi timp apare medicina ecologică. Sarcina principală a medicinei ecologice este dezvoltarea metodelor de diagnostică, prevenirea şi tratamentul bolilor, cauzate de contaminarea mediului înconjurător.

În prezent, apar cercetări noi în domeniile, cum ar fi energia ecologică, ecologia microorganismelor, fiziologia ecologică şi ecotoxicologia. O nouă direcţie în ultimii ani a devenit macroecologia - studiul comparativ al diferitelor tipuri de organisme în spaţii mari (cum ar fi continente).

Nanotehnologiile, dezvoltate rapid, aduc o contribuţie semnificativă la crearea dispozitivelor noi, capabile de manipulare cu atomi şi molecule.

Aceast fapt deschide o perspectivă ameţitoare pentru dezvoltarea ulterioară a medicinei, electronicii, chimiei, biologiei, opticii, şi ecologiei.