ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

SUA vrea să reducă risipa alimentară la jumătate până în 2030

Departamentul de Agricultură al Statelor Unite şi Agenţia Americană de Protecţie a Mediului au anunţat ieri primul plan de reducere a risipei alimentare din istoria SUA. Până în 2030, autorităţile americane vor să salveze 50% din cantitatea de alimente irosite. În acest moment, în Statele Unite, se aruncă 31% din mâncarea produsă sau comercializată.

„Statele Unite se bucură de cel mai productiv şi abundent lanţ de aprovizionare cu alimente, dar mare parte dintre acestea ajung la gunoi. Aruncând mâncarea, o familie de 4 persoane iroseşte 2 milioane de calorii anual, pierzând astfel aproape 1.500 de dolari.”, a precizat Tom Vilsack, secretar pe probleme de agricultură.

Odată cu noul plan, Departamentul de Agricultură al Statelor Unite a anunţat şi lansarea unei campanii de informare a populaţiei. În SUA, populaţia este responsabilă pentru jumătate din risipa alimentară.

Prezentarea obiectivului de reducere a risipei alimentare a fost făcută cu o săptămână înaintea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, întâlnire la care cei mai importanţi lideri mondiali vor discuta despre securitatea alimentară, conservarea resurselor şi sustenabilitatea producţiei şi a consumului.

Risipa alimentară contribuie la poluare şi la foamete

Conform reprezentanţilor autorităţilor centrale ale Statelor Unite, alimentele sunt componenta principală a gunoiului municipal solid. Iar gropile de gunoi la care ajung aceste alimente sunt al treilea cel mai mare generator de emisii de metan. Prin urmare, aruncarea alimentelor contribuie în mod direct la poluarea atmosferei.

În plus, risipa alimentară amplifică criza alimentară globală. Autorităţile americane estimează că, prin reducerea cu doar 15% a risipei, s-ar putea asigura hrană pentru 25 de milioane de persoane.

Pentru a atinge ţinta stabilită, guvernul va colabora cu organizaţiile caritabile şi religioase, cu sectorul privat şi cu autorităţile locale. De asemenea, va susţine iniţiativele care reduc, recuperează sau reciclează mâncarea sau deşeurile alimentare.

În trecut, autorităţile americane au contribuit la lansarea unei aplicaţii care îi informează pe consumatori despre păstrarea corectă a alimentelor şi îi ajută să înţeleagă informaţiile de pe etichete. De asemenea, au finanţat dezvoltarea de tehnologii inovatoare, care contribuie la reducerea risipei alimentare.

 

Sursa: green-report.ro

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 14 octombrie 2015 16:00
Vizualizări: 1572

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
207
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
323
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
434
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
291