MOLDOVENII.MD

Ultima limbă a naturii. Ce poate pierde omenirea odată cu dispariția cunoștințelor tradiționale

Atunci cînd dispare o specie, biologii observă acest lucru.

Atunci cînd dispare o pădure, ecologiștii trag un semnal de alarmă.

Atunci cînd un rîu seacă, întreaga regiune simte consecințele.

Există însă o altă formă de dispariție despre care se vorbește mult mai rar.

Ea nu lasă terenuri arse.

Nu provoacă inundații.

Nu apare în imaginile din satelit.

Este vorba despre dispariția cunoștințelor.

Nu a articolelor științifice.

Nu a arhivelor digitale.

Ci a cunoștințelor transmise timp de secole și milenii din generație în generație.

Recent, o serie de cercetări internaționale au atras din nou atenția asupra pierderii accelerate a cunoștințelor ecologice tradiționale ale popoarelor indigene și ale comunităților locale. Oamenii de știință avertizează că, odată cu dispariția generațiilor mai vîrstnice și cu schimbarea modului de viață tradițional, lumea pierde o formă unică de înțelegere a naturii, construită de-a lungul a sute și mii de ani.

Poate cel mai surprinzător este faptul că o mare parte a acestor cunoștințe nu există în cărți.

Ele există doar în memoria oamenilor.

Dacă ar dispărea toate bibliotecile

Pentru a înțelege amploarea fenomenului, putem face un exercițiu de imaginație.

Să presupunem că într-o zi dispare Wikipedia.

Apoi dispar bibliotecile.

Apoi universitățile.

Iar după aceea dispare internetul.

Pentru lumea modernă ar fi o catastrofă culturală.

Exact un proces asemănător se desfășoară astăzi în multe comunități tradiționale.

Doar că în locul serverelor dispar purtătorii memoriei.

În locul arhivelor dispar bătrînii.

În locul bibliotecilor dispar culturi întregi.

Fiecare persoană care pleacă duce cu sine informații despre plante, animale, vreme, soluri, plante medicinale, migrația păsărilor, comportamentul peștilor și ciclurile naturii.

Știința începe să redescopere ceea ce exista deja

Mult timp s-a considerat că adevărata cunoaștere aparține exclusiv științei moderne.

În ultimele decenii, această perspectivă a început să se schimbe.

Cercetătorii descoperă tot mai des că multe comunități tradiționale înțelegeau procese ecologice complexe cu mult înainte de apariția sateliților și a laboratoarelor moderne.

Popoarele arctice citeau schimbările climatice în starea gheții.

Comunitățile amazoniene cunoșteau sute de plante și proprietățile lor.

Popoarele nomade înțelegeau migrațiile animalelor.

Pescarii din culturile insulare citeau oceanul după semne invizibile pentru majoritatea oamenilor.

Treptat devine clar că știința și cunoașterea tradițională nu descriu lumi diferite.

Foarte des ele descriu aceeași realitate prin limbaje diferite.

Biblioteca fără pereți

Ceea ce face aceste cunoștințe speciale este faptul că ele nu sînt separate de viață.

Un cercetător modern poate studia o pădure aflîndu-se la mii de kilometri distanță.

În culturile tradiționale acest lucru este aproape imposibil.

Cunoașterea există în relația directă dintre om și natură.

Ea trăiește în observație.

În experiență.

În practică.

În memoria comunității.

Din acest motiv, simpla înregistrare a informațiilor nu este suficientă pentru a salva aceste sisteme de cunoaștere.

Poți nota o rețetă.

Poți înregistra o legendă.

Poți păstra numele unei plante.

Dar este mult mai greu să păstrezi modul de a privi lumea care a generat acele cunoștințe.

De ce este important pentru toți

La prima vedere, problema pare să privească doar comunitățile mici și îndepărtate.

În realitate, ea privește întreaga civilizație.

Societatea modernă se confruntă tot mai des cu o ruptură între om și mediul înconjurător.

Oamenii cunosc din ce în ce mai multe despre tehnologie.

Dar înțeleg tot mai puțin ritmurile naturii.

Știu să folosească un smartphone.

Dar nu cunosc arborii din apropierea casei.

Pot folosi inteligența artificială.

Dar nu mai citesc limbajul peisajului.

Astfel, pierderea cunoștințelor tradiționale nu este doar o problemă culturală.

Ea reflectă o problemă mai profundă: îndepărtarea omului de lumea vie.

Ultimii traducători ai naturii

Dacă natura ar fi o carte uriașă, culturile tradiționale ar putea fi comparate cu niște traducători.

Ele au ajutat generații întregi să înțeleagă limbajul pădurilor, al rîurilor, al munților și al animalelor.

Astăzi omenirea dispune de tehnologii fără precedent.

Poate observa planeta din spațiu.

Poate construi modele climatice complexe.

Poate analiza volume uriașe de date.

Dar, în același timp, pierde forme de cunoaștere care nu pot fi obținute prin sateliți sau algoritmi.

De aceea ecology.md consideră că protejarea cunoștințelor tradiționale este parte a agendei ecologice moderne. Nu este vorba doar despre patrimoniu cultural, ci și despre păstrarea unor moduri de înțelegere a lumii care pot deveni importante pentru viitorul dezvoltării durabile.

Poate că una dintre marile provocări ale secolului XXI nu este alegerea între tradiție și știință.

Poate că adevărata provocare este să învățăm să le unim.

Pentru că natura vorbește în multe limbi.

Iar omenirea ar avea de pierdut dacă ar uita chiar și una dintre ele.