Un fenomen misterios – „Triunghiul Bermudelor Porumbeilor Voiajori” – a fost în sfîrşit elucidat

Timp de ani buni, oamenii de ştiinţă au fost uimiţi de un fenomen aparent inexplicabil: porumbeii voiajori, recunoscuţi pentru abilităţile lor de navigatori, se rătăceau atunci cînd erau eliberaţi într-o regiune din statul american New York.

Acum, o nouă cercetare descifrează acest mister. Studiul publicat în Journal of Experimental Biology sugerează că păsările folosesc sunete de frecvenţă joasă pentru a se orienta, iar în acea regiune din SUA păsările nu pot auzi nimic.

Autorul studiului, dr. Jonathan Hagstrum de la USGS (US Geological Survey), afirmă că păsările creează „hărţi acustice” ale împrejurimilor. Alţi cercetători, însă, afirmă că teoria lui Hagstrum este controversată, existînd numeroase dezbateri asupra modului în care păsările reuşesc să navigheze atît de eficient.

Acest fenomen misterios a fost descoperit în anii '60, atunci cînd profesorul Bill Keeton de la Universitatea Cornell dorea să înţeleagă abilităţile extraordinare ale porumbeilor voiajori, care pot să se întoarcă acasă chiar şi atunci cînd sînt eliberaţi în locaţii pe care nu le-au mai vizitat niciodată.

În acest scop, profesorul a eliberat porumbei voiajori din diferite locaţii situate în statul american New York. Spre surprinderea sa, atunci cînd porumbeii erau eliberaţi lîngă Jersey Hill, în apropiere de Ithaca, aceştia deveneau dezorientaţi şi zburau la întîmplare. Profesorul Keeton a repetat experimentul de mai multe ori, efectul fiind acelaşi. Singura dată cînd porumbeii au reuşit să zboare firesc a fost pe 13 august 1969, cînd aceştia au putut să revină acasă.

Acum, doctorul Hagstrum a găsit explicaţia pentru acest fenomen misterios.

„Păsările navighează cu ajutorul unei busole şi a unei hărţi. Busola este, de regulă, poziţia Soarelui sau cîmpul magnetic al Pămîntului, dar harta nu a fost identificată în ultimele decenii. Eu am descoperit că păsările folosesc sunetele pe post de hartă, folosindu-le pentru a se poziţiona în raport cu casa lor”, explică Hagstrum.

Porumbeii, afirmă cercetătorul, „folosesc infrasunete” – sunete de frecvenţă foarte joasă, ce nu pot fi auzite de oameni.

„Sunetele îşi au originea în ocean. Valurile din adîncurile oceanelor se intersectează şi creează sunete atît în atmosferă cît şi în pămînt. Această energie poate fi detectată oriunde pe Terra, chiar şi în centrul unui continent”, spune Hagstrum. Cercetătorul crede că atunci cînd păsările sînt eliberate dintr-un loc necunoscut, acestea încearcă să identifice, în infrasunete, „amprenta” semnalului de acasă, folosind-o apoi pentru a naviga.

Infrasunetele pot fi afectate de schimbări în atmosferă. De aceea, doctorul Hagstrum a studiat datele colectate de-a lungul timpului pentru a compara temperatura şi structura vîntului în locurile din care porumbeii au fost eliberaţi de profesorul Keeton. Folosind aceste date, Hagstrum a calculat modul în care sunetele ar fi călătorit de la „casa” porumbeilor la Jersey Hill.

„Structura temperaturii şi structura vîntului din atmosferă erau de aşa natură în acea regiune a statului New York încît sunetul nu ajungea la Jersey Hill”, a explicat cercetătorul. De aceea, păsările nu aveau cum să-l audă, motiv pentru care nu puteau naviga şi zburau la întîmplare.

„Pe 13 august 1969, în troposferă a avut loc un fenomen ce a întors sunetul înapoi spre sol, astfel că a ajuns la Jersey Hill”, a mai spus Hagstrum.

Doctorul Hagstrum crede că aceste dereglări ale infrasunetelor pot explica şi alte evenimente misterioase care au afectat porumbeii voiajori, spre exemplu o cursă peste Canalul Mînecii ce a avut loc în 1997, cînd peste 60.000 de păsări au ieşit de pe traseu.

Cercetătorul a recunoscut că ideea sa este controversată, subliniind că „nu înseamnă că am demonstrat fără tăgadă că este exact aşa, dar am lansat o nouă idee care, din punctul meu de vedere, este cea mai bună explicaţie pentru aceste fenomene, pentru că explică evenimentele petrecute la Jersey Hill”.
Alţi cercetători au lansat idei diferite referitoare la orientarea porumbeilor, sugerînd că păsările folosesc mirosul, indiciile vizuale, cîmpul magnetic al Pămîntului, sau chiar o combinaţie a acestor factori.

Tim Guilford, un profesor de la Universitatea Oxford, afirmă că „în ciuda faptului că există cîteva detalii asupra cărora oamenii de ştiinţă se contrazic, ştim în urma a numeroase dovezi obţinute în mod experimental că, de regulă, accesul la mirosurile atmosferice este, de regulă, necesar şi suficient pentru a explica abilităţile navigaţionale ale porumbeilor. De asemenea, este posibil să folosească şi Soarele ca busolă (în zilele însorite) şi o busolă magnetică (în zilele noroase). „Atunci cînd păsările devin familiarizate cu mediul înconjurător, acestea încep să depindă de caracteristicile topografice pentru navigaţie, formîndu-şi trasee preferate”, a mai spus Guilford.

Profesorul Guilford afirmă că metoda lui Hagstrum este „interesantă” şi a subliniat că explorarea ideilor noi este un lucru valoros. Cu toate acestea, Guilford a concluzionat că „numărul mare de dovezi în favoarea celorlalte mecanisme mă face să cred că este improbabil ca infrasunetele să reprezinte secretul abilităţilor navigaţionale ale porumbeilor”.