Un litru de lumină în întuneric
O invenţie ingenioasă aduce lumina în casele celor mai săraci locuitori din Filipine, fără a necesita bani sau becuri şi fire.
Proiectul Liter of Light, promite să asigure în 2012 un milion din cele mai sărace gospodării de Filipine, cu lumină minimă necesară,totodată complet gratuită. Într-o ţară cu un nivel incredibil de sărăcie o mulţime de oameni nu au în casele lor (daca se poate numi astfel colibele asamblate din deşeuri, în care ei trăiesc) energie electrică, iar cei norocoşi care au electricitate suferă adesea de incendii cauzate de circuite electrice pe cablurile vechi, trase la ochi.
Locuinţa tipică a unor astfel de familii nenorocite stă strîns lipită de construcţia vecinilor şi este acoperită cu o tablă de metal subţire, uşoară şi ieftină. Ferestrele mici nu lasă să treacă suficientă lumină, iar găurile simple în acoperiş lasă să treacă numai un fascicul îngust şi în acelaşi timp şiroaie de apă în timpul ploilor abundente. Dar, autorii proiectului Liter of Light, au găsit o soluţie elegantă şi surprinzător de ieftină.
În acoperişul de metal se face o gaură în care se încadrează perfect o sticlă de plastic convenţională şi se toarnă apă cu o cantitate mică de orice înălbitor. Partea de sus a sticlei preia razele solare care cad pe ea, iar cea umplută cu amestec este un difuzor de lumină foarte eficient: potrivit autorilor, o astfel de sticlă înlocuieşte un bec standard incandescent de 60 watt. Şi, spre deosebire de lampă, această sursă de lumina va servi cinci ani fără fire.
Sursa: popmech.ru