Vegetarianismul este baza tradiţiei ruse
Acest lucru este adevărat. Ruşii au trăit uşor fără carne în cursul anului încă la sfîrşitul secolului al XIX, începutul secolului XX. Produsele alimentare principale ale oamenilor ruşi simpli - borş fără carne, terciuri, legume, peşte, fructe, pomuşoare, lapte şi produse lactate. Acest lucru corespunde tradiţiei ruse şi Cărţii lui Veles, cînd slavii, în conformitate cu religia vedică, nu sacrificau zeilor nici carne, nici peşte şi au fost în principal vegetarieni.
Iar mîncarea voinicului rus este un colţ de pîine şi un ulcior de cvas, şi la luptă de 33 zile şi 33 nopţi. Este real, pentru că eroul cu adevărat mare are un spirit pur şi se alimentează cu energii supreme.
"Mîncarea modestă,măsurată întotdeauna conduce la reînnoirea corpului, pentru că în loc de irosire a energiei pentru digestie, omul comunică cu universul, soarbe energia vieţii, harul, la fel cum fac bătrînii. Mai ales copiii. Toată lumea ştie că este de ajuns să dai unui copil înfometat o mică bucată de pîine, că el deja se satură. Mamele se plîng că, copilul şi-a stricat pofta de mîncare. Dar, de fapt, nu poţi strica copilului pofta de mîncare, el pur şi simplu primeşte o rezervă de energie de la alimente, de care are nevoie. Şi orice şedere îndelungată la masă şi o împingere a alimentelor numai aduce rău. Iată de ce este extrem de important, ce mamă va avea copilul ... ".
Filosoful Osho spune aşa la tema vegetarianismului: "Vegetarianismul acţionează ca o curăţare. Cînd mîncaţi animale, vă aflaţi sub puterea legii de necesitate. Deveniţi greoi. Pămîntul vă atrage tot mai mult. Dacă sunteţi un vegetarian, sunteţi uşori, aparţineţi mai mult legii de distincţie, decît legii de forţă, şi vă atrage tot mai mult cerul.
Vegetarianismul nu are nimic comun cu religia: în baza lui stă ceva ştiinţific, care nu are de-a face cu moralitatea, dar are mult comun cu estetica. Este imposibil ca un om sensibil,conştiincios, iubitor să mănînce carne. Şi dacă el mănîncă carne, atunci ceva lipseşte: el nu-şi dă seama de ceva ce face, nu este conştient de semnificaţia acţiunilor ...
Noi nu vom schimba conştiinţa umană, dacă nu vom schimba corpul uman. Cînd mîncaţi carne, absorbiţi în sine animalul, iar animalul trebuie să fie depăşit. Evitaţi-l! Dacă într-adevăr doriţi să mergeţi tot mai sus şi mai sus, dacă cu adevărat doriţi să mergeţi la înălţimile conştiinţei dvs., trebuie să vă schimbaţi prin diferite mijloace posibile.
Vegetarianismul este o schimbare alchimică în interiorul dvs. Acesta creează un spaţiu în care metalele nepreţioase pot fi transformate în aur ... ".
Sursa: blagoda.com