Vegetarianismul şi viitorul planetei

Rasa umană face tot posibilul pentru a transforma suprafaţa pămîntului în terenuri arabile şi livezi. O piedică în acest efort sunt popoarele carnivore –care sunt cauza luptei dintre oameni, exprimată atît de cinic de războaie şi tot felul de persecutări reciproce. / A.Beketov /

Cantitatea de nutrienţi în formă de produse de bază de origine vegetală, concentrată în corpul viţelului îngrăşat, colectată direct din sînul pămîntului, ar putea oferi hrană de zece ori mai multă, decît reprezintă această vită tăiată şi curăţată şi, în plus, ar oferi alimente nealterate, care nu duc la apariţia diferitelor boli. / Shelley /

Cum să hrănim populaţia lumii?

Se consideră că creşterea animalelor este menită să hrănească populaţia lumii. În care mod ironic nu ar suna, dar vitele au început să concureze cu omul, cerînd terenuri agricole prelucrate, hrană, apă, clădiri şi combustibil, iar deşeurile animaliere devin o sursă majoră de poluare a mediului înconjurător. În Marea Britanie de azi, de exemplu, 90% de terenurile utilizate în agricultură sunt destinate pentru păşunat sau creşterea culturilor furajere.

Problema asigurării omenirii cu alimente este destul de acută: populaţia lumii anual este în creştere. Se presupune că pînă în anul 2000 populaţia globului pămîntesc va ajunge la 6-7 miliarde (în comparaţie cu 230 de milioane la hotarul erei noi).

Omul, după cum ştim, poate fi alimentat cu produse de origine animalieră şi vegetală.

Vom examina ce este mai rentabil.

La timpul său A.N.Beketov a făcut previziuni: „Odată cu răspîndirea agriculturii, industriei şi civilizaţie, cu o creştere corespunzătoare a populaţiei mai întîi va scădea numărul relativ şi apoi absolut de animale domestice”.

Reţineţi că atît plantele, cît şi animalele, sunt obţinute prin prelucrarea substanţelor minerale; animalele sunt nimic altceva, decît nişte maşini care produc materie organică din sol (cu apă) şi aer. Plantele obţin materie primă din surse originale, o procesează, iar animalele consumă materiale deja prelucrate de plante. Deoarece produsul, dublu-prelucrat, în mod evident, este întotdeauna mai scump, decît cel reciclat o dată, în ţările agricole carnea întotdeauna va fi mai scumpă, decît pîinea".

Stocurile iniţiale ale produselor alimentare sunt create de plante, care în procesul de fotosinteză absorb energia solară şi construiesc din ea biomasa. Ele sunt singurul tip de organisme care nu împrumută energie de la alte organisme, ci o acumulează în pămînt. Plantele pot absorbi în timpul fotosintezei 0.1 - 1% din energie solară. Animalele ierbivore, mîncînd plantele, primesc doar 10% din energia lor. Aceste animale înseşi devin hrana animalelor carnivore, care, la rîndul lor, primesc 10% din energia conţinută în biomasa animalelor erbivore consumate. Astfel, 90% din energia stocată de plante se va pierde, dacă vom folosi plantele pentru a creşte carne.

Pentru a desena schematic lanţurile alimentare în natură se foloseşte conceptul de piramidă trofică (de la cuvîntul "trofic" - alimentaţie). Etapele sistemului sunt formate de către consumatori - utilizatori de energie solară. Se disting: consumatorii I - animale care se hrănesc cu plante; consumatorii II- fiare de pradă, care mănîncă carnea consumatorilor I. Consumatorii III sunt animale, care consumă prădătorii (de exemplu, vulturii). Baza piramidei trofice o constituie plantele, apoi vin consumatorii de rîndul I,II şi III. Pentru a alimenta consumatorii de fiecare rînd sunt necesare o mulţime de plante sau animale din rîndul inferior. Prin urmare, în vîrful piramidei se află omul – o fiinţă omnivoră. Dacă omul se va alimenta ca un vegetarian, vom putea elimina etapele intermediare ale piramidei, şi toată biomasa plantelor, care a fost situată în baza piramidei, de exemplu, o mie de tone de plante verzi, vor fi capabile să hrănească mai mult de 1000 de persoane.

În comparaţie se dovedeşte că pămîntul va fi folosit de 10 ori mai eficient, dacă ne vom ocupa de agricultură şi nu de creşterea animalelor. Crescînd animale pentru carne, omenirea iroseşte resursele planetei. Astfel, producînd o tonă de cereale pe persoană, numai 10% din ele sunt destinate pentru alimentaţie în formă de pîine, produse de panificaţie, iar 90% din cereale sunt folosite pentru hrana animalelor. Agricultura iroseşte eforturi mari pentru a produce cantitatea necesară a produselor, în acelaşi timp intoxicîndu-le în scopul de a creşte volumul producţiei. Dar omul ar putea produce de 10 ori mai puţine produse de origine vegetală şi, prin urmare, nu ar folosi diferite metode de intensificare a procesului de producţie, atît de dăunătoare pentru sănătate.

Un alt exemplu: la o dietă mixtă 1 hectar de pămînt poate hrăni 5,5 persoane, în timp ce o dietă vegetariană - 17 persoane. Întreaga planetă (cu 8,2 miliarde de hectare de teren arabil), va fi capabilă să hrănească 45 de miliarde de oameni hrăniţi după un tip mixt de alimentaţie, dar dacă umanitatea va fi vegetariană, planeta va hrănii 140 de milioane de oameni.

Cît de multe furaje consumă animale agricole? Nu puţine, avînd în vedere că numai numărul de vaci din lume constituie 1,3 miliarde. Pentru a obţine 1 kg de carne de vită se consumă 10 kg de cereale, 1 kg de carne de porc - 9.2 kg de cereale şi alte culturi, iar pentru creşterea 1 kg de carne de pasăre - 3 kg de cereale. Totodată, dacă în ţările orientale 90% din cereale cultivate sunt destinate pentru consumul uman, în Europa de Vest populaţia consumă doar 30%, iar cu restul hrăneşte animale.

Astfel, din punct de vedere ecologic, economic, bioenergetic, cultivarea plantelor este mai rentabilă, decît creşterea animalelor. Mai mult decît atît, cu o creştere semnificativă a populaţiei mondiale, vegetarianismul va deveni o necesitate obligatorie: pur şi simplu planeta nu va fi în măsură să întreţină o cantitate adecvată de animale.

Cum să salvăm planeta?

Odată cu creşterea populaţiei lumii, o zonă tot mai mare a planetei se transformă în teren arabil şi păşuni. Se schimbă inevitabil aspectul din jur: dispar păduri, pajişti, stepe ierboase şi cu ele pier animale, păsări, insecte ... Dacă omenirea doreşte să păstreze natura, dacă îi este dragă faţa planetei noastre, atunci problema privind modul de producţie al alimentelor capătă o importanţă deosebită.

Pădurile sunt o parte integrantă a sistemului ecologic pe planetă. Ele sunt habitatul pentru majoritatea faunei Pămîntului, anume pădurile susţin nivelul de oxigen şi absorb dioxidul de carbon, reglează temperaturi de zi şi de noapte, protejează solul. Redînd umiditatea, pădurile contribuie la formarea precipitaţiilor, în acelaşi timp împiedicînd eroziunea solului prin ploaie. În zonele în care pădurea este complet distrusă, ploile repede spală stratul fertil, transformînd pământul în deşertul arid. La eroziunea solului conduce şi utilizarea intensivă a aceloraşi păşuni. Animalele mănîncă iarba în creştere de fiecare dată, fără a permite o restabilire. Astăzi, teritoriul care este utilizat pentru creşterea animalelor, reprezentă 85% din toate zonele cu stratul fertil distrus.

Deosebit de dezastruos este faptul că pentru creşterea bovinelor în fiecare an sunt tăiate pădurile tropicale. Totodată, dispar specii întregi de plante şi animale: numărul plantelor constituie o mie de specii pe an.

Distrugerea pădurilor tropicale şi creşterea intensivă a animalelor provoacă modificări ireversibile ale climei, creşte efectul de seră. Compoziţia gazelor care afectează temperatura pe suprafaţa pămîntului s-a schimbat încet pe tot parcursul lungilor perioade de timp geologice.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea, în urma creşterii puternice în dezvoltarea industrială s-a mărit în mod semnificativ cantitatea combustibililor fosili arşi. La arderea lor în atmosferă se emite o cantitate enormă de dioxid de carbon CO2 - principalul gaz care creează efectul de seră.

În funcţie de cantitatea vegetaţiei verde, în diferite anotimpuri ale anului se modifică concentrarea de dioxid de carbon: creşte în toamnă şi iarnă şi scade în primăvară şi vară. 80% din monoxidul de carbon se formează prin arderea combustibililor fosili, restul de 20% provine de la defrişări, schimbări în modul de utilizare al terenurilor, eroziunea solului şi consecinţe de creştere ale efectivelor de animale.

În prezent, creşterea concentraţiei de gaze cu efect de seră este atît de rapidă că schimbările, care anterior se produceau timp de milenii, apar în mai multe decenii. În ultimii 30 de ani concentraţia de dioxid de carbon în atmosferă s-a dublat! Încălzirea globală în lume, ca urmare a faptului că dioxidul de carbon nu transmite razele infraroşii de la suprafaţa planetei. Totodată, nu se ia în considerare faptul că o parte de căldură este absorbită de oceanele lumii. Deci peste 10-15 ani, atunci cînd oceanul nu va fi capabil să reducă temperatura mediului ambiant, efectul de seră se poate agrava brusc.

În afară de dioxidul de carbon, efectul de seră este cauzat şi de alte gaze conţinute în atmosferă, din care 18% este metan. Metanul este format prin procese enzimatice care au loc în timpul digestiei animalelor rumegătoare.

În lume există 1,3 miliarde de vaci şi fiecare emană cîte 200 de litri de metan pe zi. În general, vacile din lume emit 100 de milioane de tone de metan; ovine, caprine, cai, cămile - 40 de milioane de tone.

După cum s-a menţionat deja, pentru reproducerea bovinelor sunt necesare suprafeţe mari. Astfel, pe o suprafaţa cultivată a globului din 130 milioane m2, 31 milioane m2 sunt utilizaţi direct pentru întreţinerea animalelor şi 15 milioane m2 - pentru creşterea produselor furajere. Astfel, o persoana care consumă carne, foloseşte aproximativ 30% din suprafaţa destinată pentru animalele "comestibile". Vegetarienii, care nu au nevoie nici de carne, nici de produse lactate, ar folosi pentru alimentaţie doar 4% din suprafaţa cultivată. Potrivit oamenilor de ştiinţă americanii, dacă ar fi posibil să se planteze noi păduri pe o zonă de 7 milioane de m2, egală cu Statele Unite fără Alaska, atunci ele ar absorbea tot dioxidul de carbon produs la arderea combustibililor fosili. Mai mult decît atît, pădurea nu numai ar da oxigen şi absorbea dioxidul de carbon, dar plantaţiile forestiere ar contribui la stabilizarea solului, prevenirea eroziunii şi normalizarea precipitaţiilor şi prevenirea inundaţiilor.

Dezvoltarea creşterii animalelor nu este doar o ofensivă pentru natura sălbatică, cu extinderea inevitabilă a terenurilor arabile şi păşunilor, poluarea biosferei cu produsele chimice şi exploatarea maximă a solului pentru a obţinerea randamentelor ridicate, dar, de asemenea, schimbarea nefastă în compoziţia şi proprietăţile solului şi a apelor subterane din cauza acumulării semnificative a animalelor de fermă şi abatoarelor. Este suficient să spunem că, în fermele de animale ale lumii se acumulează o cantitate enormă de gunoi de grajd şi urină, în gospodăriile din SUA, de exemplu, 230 de mii de funţi pe secundă. Ca urmare poluarea apei cauzată de animale, este mult mai mare, decît în industriale şi în oraşe.