Vocea copilului – vocea veșniciei

Și tocmai de aceea, adultul nu poate decât să colaboreze cu el în chestiunile organizării vieții, negociind de fiecare dată sensul și mijloacele activității, așa cum ar face-o cu cel care a cunoscut întregul Drum. Copilul este mic în detaliile vieții sociale date lui spre transformare, dar este Măreț în simțirea — cunoașterea logicii procesului integral al Existenței Universale. Mai ales în primii ani, el este însăși Existența Universală, imaginea Acordului Cosmic, adică Iubirea. De aici vine și delicatețea copilului, „micimea” lui. Manifestându-se ca însăși Iubirea, el îl primește pe adult, îl absoarbe în sine ca pe ceva infinit de apropiat, îl dobândește, devine el însuși adultul — pentru ca, după legile Acordului Cosmic, adultul să devină copil.

Adevărata moștenire este atunci când ai integrat copilul în procesul cosmic al autogenerării eterne — adică atunci când i-ai dăruit copilului Veșnicia, bucuria vieții, existența adevărată. Ideea principală care determină căutarea este aceea că omul este parte a Universului și nu poate trăi în afara sistemului de relații care s-au format în el. Omul este copilul veșniciei și, prin urmare, el însuși este un neam alcătuit în sine dintr-un număr infinit de generații ale propriei existențe.
— M. P. Șcietinîn