Ziua Pămîntului — 22 aprilie: planeta vie și omul ca păstrătorul ei bun

22 aprilie.

O dată care pare simplă.

Dar în ea nu este doar un număr din calendar.

Este o reamintire.

Despre casă.

Despre mamă.

Despre lumea care nu ne aparține ca obiect,

ci ne este încredințată ca viață.

Universul este fără margini.

Se pierde în frigul distanțelor,

în miliarde de stele și planete,

unde materia există,

dar viața rămîne o taină.

Și doar aici —

pe Pămînt —

viața se face auzită în toată diversitatea ei nesfîrșită.

Dincolo de agitație, fiecare poate auzi

cuvinte simple — dar despre cel mai important,

despre acel Pămînt pe care îl numești mamă.

Oriunde ai merge — pe el pășești.

Pămîntul nu este doar o planetă.

Este leagăn și pîine.

Este apă și aer.

Este pădurea din care se naște respirația,

și solul în care se coace viitorul.

Este lumea bacteriilor nevăzute,

de la care începe ciclul vieții,

și a animalelor mărețe,

în care natura își arată forța și frumusețea.

Iubirea lui este fără margini, necondiționată.

Pe toți ne-a crescut și ne hrănește și astăzi.

Și vine să strigi, fără să-ți ascunzi emoția:

înțelegeți, oameni buni — el este viu.

Omul în această lume nu este un trecător întîmplător

și nici un simplu consumator de resurse.

El este gospodar bun.

Păstrător grijuliu.

Fiu al acestei Mari Mame.

I s-a dat rațiunea nu pentru distrugere,

ci pentru grijă.

I s-a dat puterea nu pentru stăpînire oarbă,

ci pentru apărare.

I s-a dat cuvîntul nu pentru a justifica pierderea,

ci pentru a rosti acel adevăr

după care urmează fapta.

Pămîntul meu, mă auzi — nu mai există despărțire,

în izvoarele tale îmi cufund mîinile,

iarba ta o ating cu grijă,

și parcă mă trezesc pentru prima dată.

Poate anume în această trezire

se naște sensul adevărat al Zilei Pămîntului.

Această zi a apărut în Statele Unite ale Americii în 1970 —

ca un apel public de a ne opri,

de a privi în jur

și de a ne aminti

că planeta nu este nesfîrșită,

iar generozitatea ei nu trebuie privită

ca ceva de la sine înțeles.

Astăzi, Ziua Pămîntului este marcată în peste 190 de țări.

În această zi se plantează copaci,

se curăță maluri de rîuri,

se organizează lecții despre mediu,

se vorbește despre climă, soluri, ape, păduri și animale.

Dar toate aceste acțiuni capătă adevărata lor greutate

numai atunci cînd la temelia lor stă

simțul unei responsabilități filiale.

În ochii lui cerești soarele luminează mereu,

iar vîntul rîde printre ierburi parfumate.

Frumos în orice clipă a zilei și a anului,

cel mai frumos dintre toți în dansul stelelor.

Și în această imagine nu este doar poezie.

Este adevăr.

Pentru că într-un Univers tăcut,

dominat de piatră, gaz și frig,

Pămîntul rămîne

singura lume cunoscută nouă

unde viața nu doar a apărut —

ci a înflorit.

Din cîntecele tale sufletul mi s-a îmbogățit,

iar dacă plîngi tu, plînge și inima mea.

Și cu fiecare zi devine tot mai limpede:

cînd înflorești tu — nu există fericire mai mare.

De aceea, 22 aprilie

nu este doar o dată ecologică.

Este ziua memoriei inimii.

Ziua recunoștinței.

Ziua în care omul trebuie să-și amintească din nou

că Pămîntul este mama lui,

iar el însuși nu este stăpîn în sensul puterii,

ci gospodar bun în sensul grijii.

Nu cuceritor.

Nu consumator.

Ci păstrător.

Și astăzi, 22 aprilie,

noi nu marcăm doar o sărbătoare a planetei.

Ne amintim de datoria noastră față de lumea vie

care ne-a născut, ne hrănește, ne adapă

și așteaptă de la noi

nu vorbe mari,

ci iubire arătată prin faptă.