MOLDOVENII.MD

Agricultura mondială a ajuns la momentul ”peak food”?

Cresterea populatiei mondiale, precum si a consumului de alimente pun o puternica presiune asupra agriculturii si a resurselor naturale. In momentul de fata, aproximativ un miliard de oameni de pe planeta sunt cronic subnutriti, in timp ce sistemele agricole actuale au contribuit la degradarea solului, poluarea apelor, reducerea biodiversitatii, schimbarilor climatice la o scara globala. Chiar si in conditiile unei cercetari stiintifice foarte avansate, inclusiv cu castiguri in ceea ce priveste productivitatea, aproximativ unul din sapte locuitori nu au acces la alimente sau sunt subnutriti cronic, fenomen care rezulta dintr-o saracie coroborata cu cresterea preturilor la produsele alimentare.

Pentru a raspunde nevoilor viitoare de securitate alimentara si de durabilitate din lume, productia de alimente trebuie sa creasca in mod substantial in timp ce, in acelasi timp, amprenta ecologica a agriculturii asupra mediului inconjurator trebuie sa micsorata puternic.

Dupa opinia specialistilor americani, cele mai multe modele conventionale de proiectie asupra randamentului culturilor agricole la nivel mondial au ajuns sa descrie situatii ireale. Astfel, intr-un articol publicat in revista americana ”Nature Communications”, se arata ca agricultura industriala ar putea fi ”lovita” de o serie de limite fundamentale in capacitatea sa de a produce cantitati suficiente pentru a hrani o populatie mondiala aflata intr-o crestere numerica acerba.

Argumentele pentru cresterea cererii tot mai mari de produse alimentare sunt bine cunoscute de catre opinia publica. Pe la mijlocul secolului XXI, populatia planetei va ajunge la cifra de noua miliarde, cu o treime mai multe guri de hranit fata de prezent. Dezvoltarea economica tot mai prezenta si in regiuni considerate candva inapoiate, duce la schimbari in dieta zilnica a locuitorilor, cum ar fi o crestere a consumului de carne si de lactate, produse alimentare care utilizeaza tot mai multe resurse energetice fata de culturile agricole propriu-zise. Majoritatea tarilor se afla intr-un proces intens de urbanizare, ceea ce face ca locuitorii lor sa necesite alimente care sa fie mai ieftine, usor de procurat si, inevitabil, cu o risipa ce ar putea hrani un numar mare de oameni. Modelele de previziune actuale sustin ca, pana in anul 2050, cererea de alimente ar putea creste cu 60-110%, iar pe de alta parte exista o cantitate finita de teren agricol.

Cercetatorii de la Universitatea din Nebraska-Lincoln sustin ca, in timpurile recente, au existat scaderi abrupte, inclusiv in rata de productie, a culturilor agricole majore, fapt care submineaza orice previziune optimista de crestere. Mai mult, se arata ca 31% din productia totala, la nivel mondial, de orez, grau si porumb a cunoscut scaderi bruste in ceea ce priveste productiile, cum sunt culturile de orez in Asia de Est si de grau in nord-vestul Europei. Cercetatorii americani au concluzionat ca aceste limite de randament al productiilor agricole ar putea fi explicate prin faptul ca recoltele agricole medii se apropie de un plafon biofizic al randamentului pentru fiecare cultura agricola si care, la randul ei, este determinata de potentialul sau din regiunile respective. In materialul publicat se arata ca a existat o decelerare pe scara larga a tendintei de crestere a randamentelor medii a principalelor culturi de cereale, in perioada 1990-2010, in tarile cu cea mai mare productie a acestor culturi, la care mai adauga si o plafonare a productiilor.

Se observa in aceste zile o scadere a pretului hidrocarburilor, ceea ce denota ca nu s-a ajuns la un asa-numit varf de productie (sau ”peak”), insa acestea au aparut pentru unele produse agricole. Situatii de genul acesta s-au observat la nivel mondial, in cazul productiei de lapte, cu un maxim de productie in anul 2004, soia (2009) si de carne de pui (2006). Productia de orez a atinsul maximul sau istoric in anul 1988. Termenul de varf (sau „peak”), in acest caz, nu inseamna ca acele tari produc cantitati mai reduse de carne de pui sau lapte etc. Ceea ce a atras atentia cercetatorilor a fost faptul ca nivelul de productie s-a plafonat, in acelasi timp, cand populatia mondiala este in crestere.

Ceea ce i-a surprins pe oamenii de stiinta, prin analiza nivelelor de productie pentru un anumit numar de resurse de baza, a fost faptul ca nu resursele de combustibili fosili (carbuni, petrol, gaze naturale) si-au atins nivelul lor maxim de productie, ci un numar ridicat de produse agricole. Intr-un studiu publicat in revista ”Ecology and Society” se arata ca 21 de resurse cheie pe care oamenii se bazeaza in regimul lor alimentar au trecut deja de varful lor de productie.
Profesorul german Ralf Seppelt este de parere ca aceste semne ale varfurilor de productie agricola au putut fi observate inca de acum 15-20 ani. De exemplu, populatia de bovine a fost mai mare in 2014 decat in 2013, dar mai mica cu o treime decat numarul de animale inregistrat in anul 1952, in timp ce productia de carne a stagnat de foarte mult timp. In acelasi timp, preturile la carnea de vita au ramas la un nivel ridicat, determinandu-i pe unii consumatori sa manance mai putin. De exemplu, in SUA, consumul pe cap de locuitor a scazut la o valoare estimata de 24.6 kg in 2014 de la 25.5 kg (2013) si este prevazut sa scada la 23.9 kg in 2015, chiar daca consumul total inca depaseste productia interna. Acelasi trend descrescator s-a inregistrat si in ceea ce priveste septelul din tara noastra, ori, cu toate ca exista un import de carne, putem sustine ca o mare parte din consum este sustinut de productia interna.

Desi investitiile din agricultura Chinei a crescut de trei ori in perioada 1981-2000, ratele de crestere pentru recoltele de grau au ramas constante, chiar daca au scazut cu 64% pentru porumb si orez. In mod similar, rata de randament pentru porumb a ramas in mare la acelasi nivel, in ciuda unei crestere a investitiilor cu 58% in aceeasi perioada de timp. Se poate trage concluzia ca, in ciuda unei cresterii a investitiilor in cercetarea agricola, dezvoltare si educatie in aceasta perioada, nivelul relativ de evolutie a randamentului pentru principalele culturi alimentare a scazut, reprezentand dovada de aparitie a unor varfuri maxime in unele dintre domeniile productive.

Nivelul tot mai incetinit de producere a alimentelor pentru populatia umana se datoreaza unor factori externi, cum ar fi existenta unor resurse fizice tot mai reduse (ex. terenuri agricole si apa). Unele alimente, cum ar fi productia de carne, se bazeaza pe o industrie care utilizeaza in jur de 70% din cerealele cultivate in SUA. Deoarece consumul de apa al populatiei mondiale este in crestere, resursele de apa dulce sunt, de asemenea, din ce in ce mai rare din cauza schimbarilor climatice. Studiile efectuate asupra evolutiei climatului au presupus o crestere cu 2,7ºC fata de mediile de temperatura din perioada pre-industriala. Pentru populatia lumii, aceasta crestere inseamna ca unul din zece oameni ar suferi de un deficit de aprovizionare cu apa pana la sfarsitul acestui secol.

Agricultura viitorului trebuie sa se schimbe pentru a putea contracara scaderea resurselor de apa. In acest sens, cercetatorii avertizeaza asupra unui risc crescut de lipsa a hranei, in special in tarile mai sarace, in timp ce fermierii vor trebui sa se adapteze tot mai mult la aparitia fenomenelor de seceta si ploi torentiale extreme. Reputatul agronom elvetian Hans Rudolf Herren se indoieste ca agricultura poate singura sa isi asigure resursele vitale de apa, doar prin investitii in tehnologie. El arata ca”solutiile tehnice de economisire a apei in agricultura vor avea un rol mai redus, chiar si in urmatorii 50 de ani, deoarece costurile aferente sunt prea mari”. Herren prezice ca, in viitor, agricultura va confrunta in principal cu doua consecinte ale schimbarilor climatice: seceta si inundatii. Modul de a contracara efectele lor il reprezinta aplicarea metodelor agriculturii ecologice, care „imbunatateste capacitatea solului de a absorbi apa, pentru a o distribui din nou plantelor.”

Referitor la aparitia varfurilor de productie, Ralf Seppert arata ca datele actuale ar putea fi folosite in incercarea de a se prevedea un final de varf, din momentul in care productia totala ar putea scadea. Totusi, in marea lor majoritate, oamenii de stiinta sustin ca este extrem de dificil a se prevedea aparitia acestui varf de productie. Sunt, de asemenea, greu de prezis inovatiile ce vor aparea si care ar putea schimba in totalitate capacitatea fermierilor de a obtine produse alimentare in cantitati mai ridicate. „Stim ca ne putem astepta la o crestere a randamentelor de soiuri noi cu 1-2% pe an”, arata Seppert. „Dar nimeni nu stie daca va exista o inovatie majora care sa duca la o productie mult mai mare de proteine animale sau chiar plante agricole mai productive.” Totusi, autorul citat ramane intr-o nota mai optimista cu privire la capacitatea societatii umane de a face fata noilor provocarii ale agriculturii. Omenirea iroseste 1,3 miliarde de tone de alimente pe an, insa de cele mai multe ori aceste deseuri ar putea evitate.
Fata de existenta unui anumit trend planetar privind rolul nefast al schimbarilor climatice, mai exista si alte opinii care incearca sa reduca tonul alarmist de pana acum. Afirmatiile cum ca, incalzirea globala ar reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale se bazeaza pe urmatoarele elemente:

1) incalzirea globala provoaca o reducere a resurselor de hrana si de apa si

2) migratiile de oameni la locurile cu mai multe alimente si de apa va creste riscul de conflict militar.
Ideile opuse acestor teorii sustin ca, pe baza datelor din teren, productia agricola mondiala a crescut, in timp ce climatul s-a incalzit treptat. Prezenta dioxidului de carbon atmosferic este esentiala pentru viata plantelor, iar cresterea in continut imbunatateste cresterea plantelor si productia vegetala. Aparitia sezoanelor mai lungi de crestere si a numarului tot mai redus de evenimente de inghet va aduce beneficii in cresterea plantelor si productiei vegetala.

Mass media internationala nu a contenit sa prezinte in termeni elogiosi noile recorduri privind productiile agricole, aproape in fiecare an, in paralel cu o crestere usoara a mediilor lunare de temperatura. In cazul in care ar exista o scadere a recoltelor agricole, s-ar putea afirma faptul ca schimbarile climatice afecteaza securitatea nationala, insa din cele constatate de o serie de cercetatori, incalzirea globala a dus mai degraba la o crestere a productiei vegetale.

Acelasi lucru este valabil si pentru aprovizionarea cu apa. Datele climatologice au aratat ca exista o crestere graduala a precipitatiilor la nivel mondial, inclusiv a umiditatii solului. Temperaturile atmosferice mai ridicate permit o evaporare mai intensa a apelor din oceane, care, la randul lor, alimenteaza masele de precipitatii continentale. Rezultatul acestor precipitatii sporite este o imbunatatire in umiditate a solului in foarte multe regiuni ale globului.

Din cele prezentate, se poate concluziona ca agricultura mondiala se afla la o rascruce, ea trebuind sa ofere hrana unei populatii tot mai numeroase, sa faca fata unei reduceri a resurselor neregenerabile, dar care, la randul ei, se afla sub presiunea unor teorii pro si contra privind directiile de evolutie in viitorul extrem de apropiat.

Sursa: ecomagazin.ro