Argila este un remediu bun (Partea III)
Pregătirea şi utilizarea aplicaţiilor din lut albastru. Luaţi o pînză de in sau de bumbac şi cu mâna sau cu o spatulă de lemn, scoateţi masa preparată şi puneţi-o pe ţesătură (grosimea lutului se menţine astfel, ca acesta să nu curgă). Suprafaţa de lut ar trebui să fie mai mare, decât locul nevralgic şi grosimea - de 2-3 cm. Înainte de aplicare, zona afectată ar trebui să fie ştearsă (dacă aceasta este un ulcer, spălaţi cu apă caldă). Dacă argila se pune pe partea cu păr a corpului, atunci aceasta parte trebuie să fie ,în prealabil acoperită cu un şerveţel, apoi va fi mai uşor să eliminaţi zgura. Zgura preparată este aplicată pe rană, fixată strâns şi deasupra acoperită cu o cârpă de lână.
De obicei, aplicaţiile de lut sunt lăsate pe zona afectată timp de 2-3 ore (diverse procese supurative necesită o schimbare a compreselor peste 30-60 de minute în timpul zilei şi mai mult). Dar, de îndată ce pacientul va simţi că lutul s-a uscat şi s-a încălzit, acesta trebuie înlocuit cu altul nou. După îndepărtarea lutului, locul pe care s-a aplicat ,ar trebui spălat cu apă caldă. Lutul folosit, îl îngropaţi în pământ şi nici într-un caz, nu-l aplicaţi din nou. Aplicaţiile de lut pot provoca dureri sau umflari, însă tratamentul nu trebuie întrerupt, continuaţi să puneţi lut până la o recuperare completă. Pentru a face acest lucru, uneori sunt suficiente câteva zile, dar în cazuri dificile, tratamentul poate dura câteva luni. După recuperarea completă, este necesar să aplicaţi lut încă un timp oarecare, pentru a reda puterea organului bolnav. Aplicaţiile pe stomac şi pe sâni ar trebui să fie puse peste 1-1,5 ore după masă, dar pe altele părţi ale corpului - în orice timp. Puteţi pune 2-3 aplicaţii simultan pe diferite părţi ale corpului. Acţiunea cea mai eficientă o are aplicarea lutului pe zona afectată în partea de jos a abdomenului. Zgura ar trebui să fie întotdeauna utilizată rece, fără încălzire, zgura fierbinte îşi pierde proprietăţile sale medicinale. Dacă omul este slăbit şi răcit, ar trebui să-l ajutaţi să se încălzească cu termofor.
Zgura este un mod perfect pentru a calma orice durere: cap, ochi, urechi şi în toate cazurile bolilor nervoase, pentru care ar trebui să aplicaţi zgura pe cap, la rădăcinile firelor de păr. Argila poate fi aplicată, de asemenea, pe o frunză de varză, brusture, podbal, pătlagină, care sporesc efectul ei.
Băi cu lut albastru. Sunt foarte utile băile parţiale (incomplete). Ar trebui să ţineţi timp de 20-30 de minute mâinile sau tălpile într-un recipient umplut cu o soluţie lichidă de lut. Puteţi folosi de 2-3 ori. De preferinţă, soluţia de lut ar trebui să fie ţinută anterior la soare. Puteţi face şi băi comune. Pentru acest lucru nu aveţi nevoie de mult lut, faceţi doar apă caldă tulbure (37-39 de grade). Durata băii este de 15-30 de minute. După baie ar trebui să staţi în pat, bine înfăşuraţi şi să beaţi o infuzie fierbinte din plante.
Învelire sau bandaj. Dacă este dificil să puneţi o aplicaţie de lut (pe ochi, urechi, etc.), puteţi folosi o învelire. Pentru acest lucru, luaţi o masă semi-lichidă de lut, muiaţi cârpă în ea şi puneţi un bandaj pe o parte a corpului inflamat ,după care acoperiţi cu o cârpă de lână. Ţesătura săturată de zgură ar trebui să fie schimbată mai des. Aceste proceduri pot fi folosite şi pe suprafeţele mari ale pielei.
Medicina moderna niciodată nu trebuie să uite faptul, că îşi are rădăcinile în secolele şi mileniile din trecut. Întotdeauna trebuie să ţinem minte, că organismul uman este alcătuit în aşa fel , încît, în sine are suficiente forţe pentru a se vindeca şi este necesar doar să-l ajutaţi, oferindui elementele necesare vitale pentru eliberarea de toxine şi vindecare. Lutul , pentru om, este un dar de la Dumnezeu, cu care îşi poate recupera starea lui de sănătate. După procedurile cu lut, organismul uman se curăţă şi primeşte forţa vitală, iar persoana simte o senzaţie plăcută şi îmbunătăţirea stării de sănătate.
Folosiţi lutul vindecător, credeţi în puterea lui şi el neapărat vă va ajuta.
Oamenii au uitat complet că Natura este cel mai bun vindecător, iar noi ar trebui să-i ajutăm doar cu măsurile rezonabile, precum şi abţinerea de la orice excese, să nu perturbăm ritmul de recuperare cu tot felul de otrăvuri.
Autori: I.Zhelteakova, O.Kachur
Sursa: gazeta.rodpomestye.info