Ce scria Jack London despre societatea capitalistă

Jack London scria despre societatea capitalistă astfel:

„Am cunoscut oameni care pledau verbal pentru pace, dar, de fapt, le împărțeau arme detectivilor, pentru ca să-i ucidă pe muncitorii protestatari; am văzut oameni care făceau spume la gură țipînd despre barbarismul boxului, în timp ce ei înșiși erau vinovați de contrafacerea produselor, de la care, în fiecare an, mor mai mulți copii decît erau pe conștiința "sîngerosului Irod".

Am discutat cu magnați industriali în hoteluri, cluburi și vile, în cupeurile vagoanelor de dormit și în cabinele navelor și m-am minunat de sărăcia nevoilor lor. În același timp, am văzut cît de nedezvoltată este mintea lor absorbită de interese de afaceri. De asemenea, mi-am dat seama că, în tot ceea ce se referea la afaceri, moralitatea lor era egală cu zero.

Iată un domn rafinat, cu fața aristocratică, el se numește director de companie, dar, de fapt, este o păpușă, un instrument ascultător al companiei în jefuirea văduvelor și orfanilor. Iar acest patron renumit al artelor, colector de ediții rare, care patronează literatura, este manipulat, după bunul plac, de către un șantajist bestial – șeful mașinii municipale.

Iar acest redactor, care publică anunțuri publicitare despre medicamente brevetate și nu îndrăznește să spună adevărul despre ele în ziar, de teama de a pierde comenzile de publicitate, m-a numit demagog josnic cînd am spus că cunoștințele sale de economie politică sînt depășite, iar cele de biologie sînt de o vîrstă cu Pliniu.

Iată acest senator – instrument și sclav, mică marionetă a unui șef ignorant și brutal: în aceeași poziție se află și acest guvernator și acest membru al Curții Supreme; și toți trei se bucură de călătorii gratuite pe calea ferată.

Acest comerciant, care judecă pios despre generozitate și providență, tocmai și-a înșelat însoțitorii. Iată un filantrop renumit, care, sprijinindu-i cu generozitate pe misionari, le impune pe muncitoarele sale să lucreze timp de zece ore pe zi, plătindu-le un salariu mizer și, astfel, împingîndu-le să se prostitueze.

Iată un filantrop pe ale cărui donații s-au înființat noi catedre la universitate – el depune mărturii mincinoase la proces, pentru a cîștiga mai mulți dolari și cenți…

Și m-am întors la clasa muncitoare, în care m-am născut și căreia am aparținut. Nu mai vreau să urc sus. Casele pompoase de deasupra capului meu nu mă încîntă. Fundamentul clădirii societății – asta mă atrage. Aici vreau să lucrez umăr la umăr cu intelectuali, visători și muncitori conștiincioși și, urmărind atent ceea ce se întîmplă la etajele superioare, să clatin clădirea care se ridică deasupra fundației.

Va veni o zi cînd vom avea suficiente mîini și pîrghii pentru cauza noastră și noi vom demola această clădire cu tot cu putregaiul, cadavrele neîngropate, egoismul monstruos și tocmelile ei murdare.