ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cît de adîncă este Groapa Marianelor. Oamenii de ştiinţă dau acum un nou răspuns




 

 

Oamenii de ştiinţă au realizat cea mai detaliată reprezentare grafică a Groapei Marianelor, ocazie cu care au refăcut măsurătorile celui mai adînc punct de pe planetă. Astfel, punctul aflat la cea mai mare adîncime, numit Challenger Deep, a fost mutat oficial de la 11.034 la 10.994 de metri, scrie BBC.

Centrul de Măsurare a Oceanelor (CCOM) a condus această operaţiune pentru a determina cu exactitate ce bucată din întinderea oceanului Pacific aparţine SUA.

"Am măsurat întreaga groapă de la Dutton Ridge, punctul cel mai Nordic, la Yap Trench, în sud. Am folosit un aparat care măsoară adîncimile pe care l-am montat pe o navă subacvatică aparţinînd Marinei Americane. Acest instrument îţi permite să măsori întinderile perpendiculare pe direcţia de mişcare a navei. Funcţionează ca un aparat de tuns iarba", a explicat Jim Gardner de la Universitatea din New Hampshire.

Această iniţiativă de măsurare a apelor teritoriale are la bază dorinţa de a delimita zona exclusivă economică americană.

 

 

Sursa: moldovenii.md

 

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 11 decembrie 2011 11:00
Vizualizări: 3076

Citiţi de asemenea

Dacă întrebi astăzi ce înseamnă să fii sănătos, majoritatea oamenilor vor răspunde la fel: alimentație curată, apă curat...
84
„Paradoxul vremurilor noastre este că avem clădiri mai înalte, dar mai puțină răbdare, autostrăzi mai largi, dar orizont...
61
O întrebare ciudată... Pe mine mă nedumerește mai degrabă de ce locuitorii inteligenți și educați ai orașelor, mai ales ...
84
La răscrucea a două drumuri din satul Foșnea, raionul Jukovski, călătorul este întâmpinat de o veche cruce de lemn, ușor...
87