ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Codrii Moldovei



Codrii Moldovei

 

 

Cea mai veche rezervaţie din Moldova – „Codrii”, a fost fondată în anul 1971 şi ocupă o suprafaţă de 5177 ha. Relieful are înălţimi de maxim 380 m, e întretăiat de nenumărate văi, rîpi, hîrtoape.

Natura în rezervaţie uimeşte prin multitudinea formelor şi speciilor, multe dintre ele sînt trecute la categoria rare şi pe cale de dispariţie. În rezervaţia naturlă „Codrii” sînt aproape 1000 de soiuri de plante protejate, adică jumătate din flora, caracteristică pentru Moldova. Cele mai mari suprafeţe sînt ocupate de pădurile de gorun cu amestec de carpen, tei, frasin, arţar. Mai puţin răspîndite sînt pădurile de stejar pedunculat şi de carpen.

Nivelul de arbuşti şi învelişul de iarbă este bine dezvoltat şi include cornul sîngeros, călinul, vonicerul, cornul alb dintre ierburi – rogoz, piciorul-caprei (sau reg. laba-ursului), dar şi leordă. Pe podişuri înalte, împrejurul izvoarelor şi pîrăiaşelor mici sînt pădurici de fagi. În rezervaţie cresc aproape 90 de soiuri de plante rare sau pe cale de dispariţie, printre care se întîlnesc asemenea plante ca bumbăcarița, palma-Maicii-Domnului (în lat. Orchis maculata, face parte din familia orhideelor, se mai numeşte iarba-şarpelui sau limba-cucului), grîuşor (untişor) şi iarba de baltă (Eleocharisacicularis).

Este bogată şi lumea animală a rezervaţiei. Aici putem întîlni reprezentanţi ai faunei din Carpaţi, Balcani şi Asia. În trei zone funcţionale ale rezervaţiei au fost fixate 225 de specii de animale vertebrate şi 1178 de specii nevertebrate. Dintre cele vertebrate, 55 de tipuri sînt rare, iar 43 foarte rare. În păduri se întîlnesc: cerbul roşu, pisica sălbatică, uliul, turtureaua, bufniţa, vipera, etc.

 

 

Sursa: moldovenii.md

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 31 august 2011 15:29
Vizualizări: 32935

Citiţi de asemenea

Câștigă premii valoroase cu Cosmeplant! Participă la Tombola Națională din 1 mai până pe 30 iunie.Vara aceasta, Cosmepla...
117
În cultura tradițională, sunetul nu a fost niciodată doar un fundal. El era un semnal, un semn, o marcă prin care omul i...
201
În gust este mai mult decât suntem obișnuiți să credem. Nu e doar despre mâncare, ci despre relații, climă, memorie și p...
194
În cultura tradițională, atingerea nu era doar un simț — ci un mod de cunoaștere. Prin piele, palmă, degete și tălpi, om...
240