Construirea oraşelor ecologice moderne este îngheţată
Construirea oraşelor ecologice moderne este îngheţată
Ideea de a construi un oras ecologic curat, care consumă energie din sursele alternative şi reciclează deşeurile sale, de mult timp preocupă oamenii de ştiinţă şi arhitecţii. Proiectul Masdar City a fost conceput ca un oraş "verde" unic, construit pe principiile de folosire a energiei regenerabile. Pentru realizarea celui mai strălucitor proiect de oraş ecologic, care a fost dezvoltat în 2006, va fi nevoie de 8 ani şi de 22 de trilioane de dolari.
În 2008, a fost începută construcţia Masdar City – primului oraş din lume, care în întregime va fi alimentat de energie regenerabilă solară şi eoliană, fără maşini, şi care va prelucra complet şi va utiliza deşeurile sale. Arhitectura lui este dezvoltată de un arhitect celebru Norman Foster.
Zona orasului constituie 600 de hectare şi va fi construită în Abu Dhabi, unul dintre Emiratele Arabe Unite. Lucrări de constructii sunt gestionate de Compania Abu Dhabi Future Energy. Aceasta are de gând să situeze în oraşul proaspăt construit sediul său, precum şi o universitate, specializată în noile tehnologii de producere a energiei. De asemenea, oraşul va include mai multe zone economice speciale, parcuri tehnologice şi centre de inovare.
Sunt deja cunoscute unele proiecte de clădiri de auto-asigurare de la Foster, de exemplu, Biblioteca verde în Berlin, Centrul de divertisment în Kazahstan, însă acest proiect plasează proiectele "verzi" lui Foster pe o scară calitativ nouă. Norman Foster a dezvoltat designul arhitectural de Masdar City special pentru clima Emiratelor Arabe Unite - cu pereţi, care reflectă vântul dogoritor al deşertului, cu o multime de spaţii umbrite şi idei, creând un microclimat confortabil.
Oraşul va fi absolut lipsit de emisii de dioxid de carbon. Toată energia va fi furnizată de panouri fotovoltaice, energia solară concentrată, energia eoliană, energia din reciclarea deşeurilor şi alte surse de energie regenerabile.
La proiectarea acestui oraş ecologic au încercat să se aplice tehnologii revoluţionare. De exemplu, un sistem de transport cu trei nivele. Cu aeroport şi capitala emiratului Abu Dhabi, Masdar va unit printr-un metrou şi o cale ferată de mare viteză. În oraş va circula un tramvai de viteză. Maşinile cu motoare pe benzină vor fi interzise, locuitorii vor călători cu transportul individual electric automat de o generaţie nouă.
În oraşul însuşi va fi complet absent transportul, care produce dioxid de carbon. Emisiile la hotarele oraşului se vor reduce prin încurajarea călătoriilor cu mijloacele de transport public, carpooling (Car-pooling-ul este un sistem de transport care presupune utilizarea unui autoturism de către mai multe persoane, în general de acasă la serviciu sau pentru a merge în acelaşi loc de vacanţă. Termenul este folosi din limba engleză car-pooling, nu există echivalent în limba română – trad.), utilizarea automobilelor "verzi".
Un sistem de transport public, planificat cu grijă, va garanta că niciunul dintre locuitori nu va merge mai mult de 200 de metri până la cea mai apropiată staţie de transport public. În sistemul de transport, de asemenea, este inclus un sistem de alei umbrite şi străzi înguste, convenabile pentru pietoni. Amplasarea oraşului este planificată strategic, astfel încât acesta va fi unit cu noduri majore ale infrastructurii de transport în Abu Dhabi şi aeroportul internaţional cu ajutorul reţelei de drumuri existente şi linii noi de transport feroviar public.
În construcţii vor fi folosite materialele din deşeuri reciclate, lemnul certificat, etc. În magazine se vor vinde produsele şi mărfuri ecologice curate, fabricate cu respectarea principiilor dezvoltării durabile şi comerţului pe bază de paritate. Consumul de apă pe cap de locuitor va fi cu 50% sub media naţională. Toate apele uzate vor fi refolosite.
Chiar şi în timpul construcţiei Masdar City urmează să fie autoasigurat. Acest lucru este obţinut printr-un şantiert în două etape –La început va fi construită o centrală electrică fotovoltaică de mare putere, care ulterior va deveni o bază pentru etapa a doua, stimulând creşterea oraşului.
Oraşul ecologic se va întinde pe o suprafaţă de 6 km2 şi va găzdui 45-50000 de locuitori şi 1.500 de companii, care ,în primul rând, vor fi angajate în cercetări ştiinţifice. Dar toate acestea nu sunt decât planuri. În 2010, o parte a oraşului ar trebui să fie déjà terminată, dar din cauza crizei au fost construite doar primele cartiere.
În martie 2010, directorul excutiv de Masdar Sultan Al Jaber a anunţat intenţia sa de a lua 6 săptămâni de răgaz pentru a revizui planul iniţial La întrebarea dacă acest lucru implică suspendarea realizării proiectului pentru şase săptămâni, un purtator de cuvant al companiei a declarat: «Masdar City continuă să se dezvolte. Astfel de proiecte necesită o revizuire şi o revaluare constantă, precum şi studiul menuţios pentru a satisface pe deplin nevoile pieţei".
În timp ce construcţia Masdar City este practic îngheţată, Portugalia intenţionează să construiască oraşul său ecologic curat, organizat după chipul şi asemănarea corpului uman. PlanIT Valley, situat în partea de nord a ţării, lângă Paredeş, va fi finisat în 2015. Astfel, acesta cu cinci ani va depăşi Masdar City în Abu Dhabi şi, desigur, va lăsa în urmă un proiect chinez îngheţat Dongtan. Pentru crearea miracolului portughez vor fi cheltuite 19 miliarde de dolari.
În baza localităţii PlanIT vor fi puse Urban Operating System şi principiului de calculi de “cloud computing” (o expresie engleză cu traducerea „calcul în nor” și semnificația „calcul în Internet”, care reprezintă un concept modern în domeniul computerelor și informaticii. Încă nu există un termen român încetățenit corespunzător. – trad.). Creierul oraşului va fi un supercomputer, ale cărui atribuţii vor include monitorizarea consumului de energie electrică şi apă, precum şi gestionarea deşeurilor, deci, controlul “metabolismului”. Rolul sistemului nervos va efectua o reţea de senzori.
Rinichii vor fi înlocuiţi cu sistemul de purificare a apelor din trestie de zahăr şi bambus. "Digestia" vor efectua dispozitive ingenioase de mărimea unei maşini de spălat vase: în baza deşeurilor alimentare şi conţinutului de canalizare vor fi produse biocombustibili. Va apărea chiar "al şaselea simţ" – sitemul de urmărire a copiilor dispăruţi, care va informa părinţii despre localizarea acestora. Cetăţenii vor primi informaţii despre traficul rutier şi alte lucruri importante.
Principalul obiectiv al dezvoltărilor – crearea unui ciclu eficient închis. De exemplu, toaleta va fi spălată cu apa , rămasă de la gătit. Plantele într-o lagună de epurare vor fi tăiate pe măsura creşterii şi prelucrate pentru producerea biocombustibilelor. Aerul cald din centrul de calcul va încălzi clădirile ...
De altfel, casele vor fi de o forma hexagonala pentru o utilizare mai bună a spaţiului. Construcţia se va începe la sfârşitul acestui an. Lucrările de construcţii vor fi executate de compania Living PlantIT. Oraşul va fi cel mai eficient din lume din punct de vedere energetic, dar, de asemenea, va deveni un analog european al Văii de Silicon din SUA: aproape toţi cei 150 de mii de locuitori vor lucra in centre de cercetări ştiinţifice. Partenerii proiectului au devenit deja Cisco Systems, McLaren Electronic Systems şi Accenture.
Din păcate, potrivit analiştilor, entuziaştii au nevoie de alte 10 miliarde dolari, sau PlanIT Valey va rămâne o simplă colecţie de idei interesante. În stare congelată se află şi proiectul chinez al oraşului ecologic Dongtan.
Dongtan (înseamnă "East Coast") va fi proiectat pe vârful sud-est al insulei Chongming, situate în delta râului Yangtze unde acesta se revarsă în Marea Chinei de Est. Dincolo de râu este Shanghai, cel mai mare de cinci oraşe în Delta râului Yangtze. Aproape 90 de milioane de oameni trăiesc în regiune, una dintre cele mai populate din lume.
Când construcţia va fi terminată (acest lucru se va întâmpla în termen de 30-40 de ani), 500 000 de persone, probabil, vor locui în trei localităţi ale oraşului ecologic. Deşi o parte de locuitori va găsi de lucru în Shanghai, proiectul îşi propune, de asemenea, să atragă în Dongtan companii, ca majoritatea oamenilor să găsească locul lor de muncă pe insulă.
Compania Arup a pregătit un plan general de dezvoltare cu liniile principale. În present în Dongtan sunt instalate 10 turbine eoliene, dar până la construirea clădirilor încă nu s-a ajuns. Inceputul şantierului a fost planificat pentru 2006, însă până în present nu a fost început. Iniţial, oraşul ecologic ar trebui să găzduiască 50.000 de oameni pentru Expo 2010 în Shanghai, dar compania Arup a declarat că construcţia nu poate fi începută până când autorităţile chineze nu vor elibera permisiunile necesare. Unele surse susţin că termenul de utilizare a terenului a expirat.
Oricum nu ar fi, dar constructia oraţelor ecologice este viitorul omenirii. Acest lucru înţeleg chiar şi Emiratele Arabe Unite, care, în mod tradiţional, exportă petrolul.