ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Copilăria la sat

Am auzit de multe ori de la cunoștințele care trăiesc în oraș că viața la sat este plictisitoare, monotonă și adesea grea. Încerc să nu mă cert cu nimeni, poate că nu am cu ce compara – nu am trăit mult timp într-un oraș mare. Îmi pot doar descrie viața de la sat. În primul rînd, voi vorbi despre cît de bine se simt la sat copiii.

Eu m-am născut și am crescut într-un sat îndepărtat lîngă taiga și pot spune cu certitudine că copilăria în sat este o adevărată poveste pentru un copil care este interesat de lume. Pentru un copil, viața la sat este o continuă aventură. Este o pădure uriașă și misterioasă, cu darurile și încercările sale.

Este un câmp fără margini, care miroase a pelin și flori, pe care poți alerga, cu mîinile întinse și nu ai nici un fel de obstacole! Este malul rece al rîului, unde puteți găsi pietre prețioase și scoici. Dar rîul! Dacă ești încă mic, lovești în apa de la mal, ridicînd un curcubeu din stropi, te murdărești cu lut albastru de rîu pentru a-l spăla din nou în rîu.

Dar cînd ești deja destul de mare (de obicei la vîrsta de 6 ani), poți deja să înoți acolo unde nu există "fund", împotriva cursul. Poți trece în înot rîul, și să te simți ca un erou adevărat, un pirat al rîului, o sirenă! În sat, copilul învață repede să fie independent, fără a-și pierde naivitatea de copil.

El se simte un membru al familiei cu drepturi depline. Încă din copilărie, copiii din sat văd cum trăiesc adulții, cum muncesc. Și, treptat, ei înșiși încep să facă toate treburile de adulți. Unde un  copil în oraș la vîrsta de 7 ani să învețe cum să pescuiască, cum să aibă grijă de vacă, cum să scoată cartofi și să-i coacă pe rug. Dar chiar și rugul! Noi puteam aprinde un rug în orice moment, adunîndu-ne  în companii.

Nici un adult nu se temea că vom da foc la ceva sau ne vom frige. La 10 ani am eu știam să gătesc cina, să lucrez în grădină, să merg singură la pescuit, să hrănesc găinile, porcii, să mulg vaca, să fac focul în sobă. Și nu credeam că e prea greu pentru mine. Desigur, nu întotdeauna vroiam săpăm sau să facem alte munci în gospodărie, dar eu știam că după muncă mă așteaptă întotdeauna în drum prietenii cu jocurile noastre preferate.

Noi ne jucam cu copiii din alte mahale. Dacă cineva a trăit în sat la bunica, el știe cum e să trezești dimineața de la trilul păsărilor și aroma de clătite din cuptorul rusesc.

Te ridici somnoros și simți fericire în fiecare acțiune. Te speli cu apă de gheață la un lavoar care se află în curte, bunica te șterge cu un prosop și spune că nepoata sa e prea slabă. După aceea, te duci să iei micul dejun, iar acesta este un întreg ritual! Și după micul dejun, întreaga lume e a ta: poți să te plimbi pe bicicletă sau să mergi la scăldat.

Dar tu prelungești acest moment de libertate totală, comunici cu străbunica, ascultînd amintirile ei, sau speli rufele la lac cu bunica. Ah, cît de multă înțelepciune am primit de la familia mea! Cît de mult mă ajută în viață sfaturile și șiretlicurile lor. De la bunici am învățat tainele ierburilor, secretele cum să am grijă de grădină și livadă, am învățat să tricotez, să brodez și încă multe altele!

Mă uit acum la copilul meu și sînt fericită că-i pot oferi o copilărie în sat. Poate că el vede și simte totul diferit, dar el va ține minte mereu drumețiile în pădure, scăldatul în râu, construirea casei în copac.

El are propria sa nisipieră în grădină și propriul său măr, pe care l-a crescut din semințe. El poate merge singur să pescuiască în rîu și apoi să meargă cu mine în pădure după ivan-ceai. El este sănătos cu o sănătate de la sat - nu-l ia răceala de la curenți și picioare ude. El cunoaște toate păsările și îi place să admire stelele.

În timpul iernii, el poate face schi și construi orașe ore întregi. Primăvară - să lanseze corăbioare în pîrîiașe și să măsoare adîncimea băltoacelor. Toamna să strîngă ciuperci și să facă artificii din frunze. El iubește foarte mult animalele și are grijă de ele.

El visează să facă această lume mai fericită! Nu mi-e teamă că copilul meu va fi atacat de un pervers, pentru că îi cunoaștem pe toți sătenii, iar pe străini îi ocolim. Sînt sigură că poate comunica cu ușurință cu alte persoane de orice vîrstă și își poate apăra punctul de vedere.

Știu că dacă va dispărea o jumătate de zi afară, nu este flămînd, pentru că orice mamă o să-l hrănească. Am încredere în viitorul său, chiar dacă nu va primi cele mai superioare studii – el va fi întotdeauna un Om adevărat!

Poate că în oraș există mai multe posibilități de dezvoltare a talentelor, dar ele pot fi dezvoltate și în sat. Tot ce le doresc părinții copiilor este fericire și sănătate. Răspundeți sincer, unde este mai multă sănătate și fericire - în metropolă sau în sat? Unde ar trebui să-ți petreci copilăria pentru a-ți aminti de ea întreaga  viață ca de o aventură magică?

Olga Usaceva


ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 09 septembrie 2020 11:10
Vizualizări: 2918

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
206
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
298
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
430
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
469