Copilul și lumea

Psihologii au descoperit că până la un an și jumătate la copil se formează percepția lumii și modul în care acesta va fi în această lume - încrezut și reuşit sau pasiv și incert.

Să examinăm modul în care la copil de o vârstă atât de fragedă se formează atitudinea lui faţă de lume și de scenariul de viață - relația sa cu lumea.

VARSTA: 0 până la 3 luni

La aceasta vârstă percepția copilului este îndreptată spre temperatura, senzaţii tactile, miros, imagini vizuale. Și prima reacție la mama sa este prezența sau absența ei. Similar, copilul reacționează la cei dragi. Mai important decât mâncarea și senzația de uscăciune este fluxul de energie a dragostei mamei, precum şi și căldura, mirosul provenite de la corpul ei. Este de asemenea importantă senzaţia atingerii trupului gol al copilului - îmbrățișări, săruturi, cuvinte dulci - tonul vocii. Pentru formarea unei minţi normale şi sănătoase este important numărul suficient de aceste semnale. Copilul ar trebui să fie îmbrățișat, sărutat, mângâiat de cel puțin 8-10 ori pe zi! Amintiți-vă cum ne-au învățat mamele – lasă să strige, nu te apropie. Va striga şi se va opri. Şi noi tot aşa am stat culcat și am strigat, și mama nu întotdeauna se apropia.

VARSTA: 3 luni până la 1.5 ani

Rămân în continuare importante toate semnalele enumerate anterior. In această perioadă începe să se formeze gândirea. Copilul cu ajutorul gândirii învaţă să reacţioneze.

Și imaginea mamei rămâne cea mai importantă. El are doar 3-6 luni şi încă nu are propriul sistem de a răspunde în mod adecvat - ego-ul său. În această perioadă mama și copilul sunt într-o singură ființă. Copilul folosind ego-ul mamei învață să răspundă. Copilul se satură de energia emoțională și fizică a mamei.

Modul în care mama umple copilul cu iubire este de mare importanță pentru viața sa ulterioară - modelarea încrederii și forței interioare.

Formarea unui copil încrezut în sine:

Mamă devotată este pe deplin adaptată la nevoile copilului. Ea simte de ce are nevoie copilul. Copilul aflat într-un mediu de susținere prin dragoste, utilizează egoul mamei. Copilul este calm și sigur că mama lui va fi întotdeauna la dispoziția sa, ea va răspunde și este sensibilă la semnalele copilului, este receptivă și va ajuta în cazul în care el se va confrunta cu o neplăcere sau o situație îngrijorătoare. Cu această susţinere copilul se simte în siguranță, explorând lumea din jur. Atunci când o persoană este pătrunsă de astfel de energii, atunci apare un sprijin intern propriu – se formează partea adultă a copilului. El este dispus să-și asume riscuri pentru a depăși teama de lucruri noi. Crescând, acest copil poate rezolva cu încredere problemele cu care el se confruntă. El are forţa interioară.

Formarea unui copilului incert:

Dacă mama este nefericită, neliniștită, atunci ea nu poate educa un copil fericit. Copilul nu are nici o încredere în faptul că atunci când el va avea nevoie de îngrijire, el va primi această îngrijire. Copilul se așteaptă că va fi refuzat dramatic.

Din aceasta cauză copilul este preocupat când explorează lumea.

Adesea, mama folosește amenințarea de a-l lăsa ca o metodă de control al copilului (pedeapsa) și de manipulare. Pentru copil, nimic nu este mai rău decât spatele mamei lui. Repetarea repulsiei dă rezultatele extreme de anxietate emoțională la copii. Masa de tulburări emoţionale, nevroze.

Dezvoltarea unui copil nu poate avea loc fără fiabilitatea umană. Se formează sănătatea mintală. Sprijinul este mai important decât alăptarea.

Dacă mama este nefericită, de multe ori ea intră în depresie, copilul îi oferă ego-ul său - el o susține. Pentru copil este o sarcină enormă. El plătește un preț ridicat. La el se formează un scenariu distructiv - "Eu - pentru ceilalţi". Este un tip de adaptare.

O altă variantă: părinți îngrijorați, extremi de grijulii, inhibă acţiunile copilului. Copilul aude constant strigăte de părinţi: nu fugi, nu lua, nu sta, nu merge, etc. Astfel de părinți formează pasivitatea la copii. Copilul decide să stea pe loc și să aștepte. Și el aşteaptă toată viața.

Din relația cu mama copilul învaţă să-şi poartă grija. Mama, ignorând nevoile copilului de a crește și de a se dezvolta, devalorizează viața copilului, viaţa lui. Ca urmare, el însuși se devalorizează. La el este încălcată formarea ego-ului adult. În viața de adult el este pasiv în situații de stres, ignorând semnalele importante, nu trage concluzii din situaţii negative şi nu se apără.

Atunci când o persoană nu utilizează capacitățile sale și nu se schimbă, nu progresează, atunci ea se devalorizează în urma percepției despre lume și distruge viața sa. O astfel de persoană este lipsită de puterea interioară sau o are într-o cantitate foarte insuficientă.

Copilul este mic și neajutorat fizic. Pentru el lumea este locuită de giganții enormi. Un sunet neașteptat poate indica faptul că viața lui este în pericol. Fără cuvinte sau concluzii de logică copilul știe că, dacă mama sau tata vor pleca, el va muri. Dacă ei se vor supăra, îl pot distruge. În plus, la copil lipsește înțelegerea adultă a timpului. Dacă îi este foame sau frig, iar mama nu vine, atunci poate că ea nu va veni niciodată, și acest lucru înseamnă moarte. Sau acest lucru ar putea însemna ceva mai groaznic decât moartea - că tu pentru totdeauna vei rămâne singur.

De-a lungul tuturor anilor de formare copilul ocupă o poziție subordonată. Părinții, în percepția sa posedă autoritate absolută. Pentru copil este o putere asupra vieţii şi morţii lui.

Ca răspuns, copilul decide care strategie să aleagă pentru a rămâne în viață și cum să satisfacă mai bine nevoile sale.

Un copil mic nu judecă ca un adult. Emoțiile, el de asemenea, le simte în mod diferit. Deciziile sunt luate pe baza gândirii și sentimentelor specifice copilului.