„Cronica moldo–germană” – 510 ani

Acum 510 ani în urmă, în anul 1502, s-a încheiat traducerea în limba germană a letopisețului domniei lui Ștefan cel Mare numită și „Cronica moldo–germană”.

Fenomenul istoriografic moldovenesc este unic în felul său. Apărut la o perioadă relativ scurtă de la descălecarea Ţării Moldovei, a afirmat întemeierea Statului Moldovenesc, consemnînd pe răboj, pentru urmaşi, domniile, faptele, evenimentele ce l-au caracterizat, l-au deosebit („Letopiseţele moldoveneşti în slavonă”).

Totodată primii istorici moldoveni au avut grijă ca istoria Moldovei să fie cunoscută şi altor popoare („Cronica moldo-germană”, „Cronica moldo-polonă”, „Cronica moldo-rusă”). Care altă ţară europeană poate afirma că are atîtea istorii în atîtea limbi în veacul al XV-lea – începutul veacului al XVI-lea. De acum, retipărirea, analiza şi comentarea acestor monumente istorice fundamentează pentru totdeauna începuturile istoriei bătrînei Moldove, istorie, pe care nici o persoană ce ştie a citi nu se va încumeta s-o tăgăduiască. De acum, enumerarea celor 7 istorii ale Statului Moldovenesc în limbile slavonă, germană şi polonă, la care trebuie să adăugăm Pisania de la Războieni (1596), scrise în veacul XV – începutul veacului XVI şi oglindind trecutul norodului moldovenesc din secolele XIV-XV adeveresc caracterul aparte şi calea osebită a Bătrînei Moldove. Este semnificativ ca la temelia istoriografiei moldoveneşti, la începuturile istoriei scrise a Moldovei să stea cel mai vestit fiu al ei – Ştefan cel Mare. Cum va constata P. Panaitescu, „Ştefan cel Mare a determinat, prin faptele sale de arme, începutul literaturii istorice moldoveneşti în limba slavonă”.

Fiind către sfîrşitul veacului al XV-lea un stat relativ tînăr, în comparaţie cu Ungaria, Polonia, Bulgaria, dar mai vechi decît Ucraina şi cam de o seamă cu Statul Rus Moscovit, nu e de mirare că Moldova a însuşit primele încercări istoriografice de la popoarele cu tradiţii mai vechi şi de aceeaşi credinţă. Aşezată, prin voia soartei, la limita lumii catolice, avînd la sud un popor slav de credinţă ortodoxă, Moldova a ştiut a se folosi cît se poate de fructuos de modelele istoriografice create de alte popoare. Astfel istoriografia moldovenească în haină slavonă a folosit creator modelul scrierilor istorice din ţările sud-slave – Bulgaria, Serbia. În acest fel, cultura scrisă moldovenească din vremea lui Ştefan cel Mare, păstrîndu-şi mesajul moldovenesc, „permanentiza o continuitate, care era una de cultură, dar şi de ideologie, cu lumea slavă, parte componentă a unei arii de civilizaţie din care făcea parte şi Moldova”. Această „continuitate permanentizată de cultură” constituie o particularitate definitorie a spiritualităţii moldoveneşti.

Sursa: moldovenii.md