Cronica schimbărilor. Semnalele viitorului. Contururile unei noi civilizații. Partea a V-a. Popoarele indigene intră în guvernarea planetei
În octombrie 2024, la conferința ONU privind biodiversitatea COP16 desfășurată la Cali, în Columbia, a avut loc un eveniment care, cu doar câteva decenii în urmă, ar fi părut improbabil. Statele participante au convenit să consolideze rolul popoarelor indigene și al comunităților locale în aplicarea obiectivelor globale de protecție a naturii. Pentru publicul larg, această decizie a trecut aproape neobservată. Pentru observatorii proceselor internaționale însă, ea a reprezentat un semnal clar al unei schimbări profunde. Pentru prima dată, la scară globală, a fost recunoscut explicit faptul că viitorul biodiversității nu poate fi discutat doar de guverne, experți și organizații internaționale. În această conversație intră tot mai mult comunități care trăiesc de generații întregi în contact direct cu pădurile, râurile, munții și ecosistemele pe care lumea încearcă astăzi să le protejeze.
Exemplele sunt vizibile în multe regiuni ale lumii. În Canada, reprezentanții Primelor Națiuni participă deja la administrarea comună a unor importante arii naturale protejate. În ultimii ani au fost create noi modele de guvernare în care deciziile privind conservarea naturii sunt luate împreună de autoritățile publice și de comunitățile indigene. În Australia, un proces similar se desfășoară în cadrul unor parcuri naționale emblematice, inclusiv Kakadu, unde experiența și cunoștințele tradiționale sunt integrate în managementul peisajelor naturale.
Noua Zeelandă oferă poate unul dintre cele mai cunoscute exemple. Cultura și viziunea poporului maori au influențat dezbaterile care au condus la recunoașterea râului Whanganui ca entitate juridică. Acest caz a devenit celebru la nivel mondial și este adesea citat ca exemplu al modului în care concepțiile tradiționale despre relația dintre om și natură pot influența instituțiile moderne. Pentru mulți observatori, nu este vorba doar despre un caz juridic neobișnuit, ci despre apariția unei noi forme de dialog între cunoașterea tradițională și sistemele contemporane de guvernare.
Transformări importante au loc și în Amazon. Organizațiile popoarelor indigene participă tot mai activ la inițiativele internaționale dedicate protejării celei mai mari păduri tropicale din lume. Reprezentanții acestora sunt prezenți la summituri climatice, la negocieri privind biodiversitatea și la programe de conservare. Importanța lor nu se limitează la apărarea propriilor drepturi. Tot mai multe instituții recunosc faptul că păstrarea ecosistemelor amazoniene este dificil de imaginat fără participarea celor care cunosc aceste teritorii din experiență directă acumulată de-a lungul generațiilor.
Fenomenul nu se limitează la Americi și Oceania. În Scandinavia, organizațiile sami sunt implicate tot mai des în discuțiile privind administrarea teritoriilor nordice. În diverse state africane, proiectele internaționale de conservare includ comunitățile locale în procesele de luare a deciziilor. Chiar și acolo unde termenul „popoare indigene” este utilizat mai rar, interesul pentru cunoștințele tradiționale crește constant, fiind privit ca o resursă importantă pentru înțelegerea relației dintre oameni și natură.
În spatele tuturor acestor exemple se află o schimbare de perspectivă. În cea mai mare parte a secolului XX, soluțiile pentru problemele de mediu erau asociate aproape exclusiv cu progresul științific și cu politicile statului. Astăzi nimeni nu contestă importanța cercetării. Totuși, devine tot mai evident că imaginile satelitare și modelele informatice nu pot înlocui complet observațiile acumulate de oameni care au trăit secole întregi în același peisaj. Lumea începe să înțeleagă că diferitele forme de cunoaștere nu trebuie să concureze între ele. Ele pot funcționa împreună.
Din acest motiv, ceea ce se întâmplă astăzi are o semnificație care depășește ecologia. Este vorba despre o nouă înțelegere a modului în care sunt gestionate problemele complexe ale lumii contemporane. Dacă în trecut progresul era asociat cu uniformizarea și cu aplicarea acelorași soluții peste tot, astăzi crește aprecierea pentru diversitatea experiențelor și perspectivelor.
Poate că acesta este cel mai important mesaj al acestei transformări. Popoarele indigene nu sunt invitate la masa deciziilor globale doar din motive simbolice sau istorice. Participarea lor devine relevantă pentru că omenirea se confruntă cu provocări pe care nu le poate rezolva folosind exclusiv instrumentele cu care era obișnuită. În căutarea unor răspunsuri noi, lumea începe să acorde atenție unor cunoștințe foarte vechi.
Dar dacă omenirea începe să privească diferit experiența acumulată de generații, apare o nouă întrebare.
Ce se întâmplă atunci când obiectul dezbaterii internaționale nu mai este un teritoriu sau o cultură, ci informația ascunsă în însăși structura vieții?
Cui aparțin datele genetice ale plantelor, animalelor și microorganismelor care ar putea sta la baza viitoarelor medicamente și descoperiri științifice?
Aceasta va fi tema următoarei părți a „Cronicii schimbărilor”.
Autor: Валерий Катрук
ABONAȚI-VĂ 
60