MOLDOVENII.MD

Cum este ”reînnoită” omenirea

În peripeţiile vieţii moderne, omul adesea se simte abandonat de izvoarele iniţiale ale Existenţei. Îşi simte singurătatea ontologică şi imperfecţiunea. Istoria modernă este necruţătoare cu cei slabi, iar omul poate fi slab în faţa provocărilor timpului şi ale soartei. Cu voinţa-i deteriorată şi spiritul devalorificat, omenirea goneşte fulgerător spre punctul său final. Degrabă vom înţelege care este esenţa misiunii noastre. Care este esenţa omului.

Însă unele cercuri, care demult lucrează la arderea a tot ce este omenesc, la lichidarea divinităţii din om, cred că ele cunosc menirea tainică a omenirii. Şi reducerea ei numerică, ca şi devalorizarea ei, face parte din acest proiect dement.

”Reînnoindu-se spre zero”

Anumite cercuri conspirologice care conduc lumea noastră din umbră, demult şi-au propus să reducă populaţia. Nu putem susţine direct că actuala criză pandemică este parte a acestui plan malefic, însă faptele vorbesc de la sine. Decenii întregi, de la finele sec.XX încoace, unii politologi, sociologi, demografi specializaţi în tematice conspirologică, au presupus că există un plan bine gîndit de reducere a populaţiei Terrei. Reducere prin diverse metode, şi prin războaie, dar şi prin epidemmii. Acest plan a fost deconspirat într-un şir de alocuţiuni ale lui Bill Gates, pe care problema în cauză îl preocupă foarte mult, chiar dacă pare straniu acest lucru.

Iată un citat din aserţiunile acestui „filantrop” cu referire la planurile de reducere a populaţiei. Gates a pomenit despre aceasta în cadrul conferinţei de la Long Beach, California, numită TED2010 Conference, în alocuţiunea sa "Renovaţi-vă spre zero!". Odată cu propunerea absurdă din punct de vedere ştiinţific privind reducerea artificială totală a emisiilor de CO2 către 2050, cam la minutul 4 al alocuţiunii sale, Gates a declarat: "La început am primit populaţia. În lume azi trăiesc 6,8 mlrd. oameni. Numărul lor va crește cam pînă la 9 miliarde. Acum, dacă noi cu adevărat vom efectua un lucru mare cu noile vaccinuri, ocrotirea sănătăţii, servicii în domeniul reproductivităţii, noi o vom micşora, poate, cu 10-15%”.

Un alt fragment din articolul publicat în ziarul francez Le Monde: ”Un şir de site-uri scriu că Fondul Gates a prezis epidemia 2019-nCov: ”La 18 octombrie Fondul Gates, Şcoala de sănătate publică John Hopkins Blumberg şi Forumul economic mondial au organizat la New York un eveniment, în cadrul căruia lideri politici, şefi de întreprinderi şi reprezentanţi ai sănătăţii publice au muncit în comun asupra simulării epidemiei de coronavirus”. Această aserţiune a fost sonorizată de site-uri ca Wikistrike şi Nouvel Ordre mondial”.

Cu ţintire lungă

În acest context e de menţionat că, dacă sporirea populaţiei nelinişteşte anumite cercuri apropiate staff-ului mondial, pe noi ne nelinişteşte reducerea populaţiei de origine europeană. Şi nu doar a indoeuropenilor, care populează Europa, Rusia, Iranul; India, SUA, America Latină şi Australia, dar şi a reprezentanţilor altor rase şi popoare ale civilizaţiei europene. Ciudat, dar şi azi coronavirusul a lovit cel mai mult în această comunitate civilizaţională.

Această problemă era la ordinea zilei înainte ca pandemia de coronavirus să atace lumea noastră nefericită din punct de vedere demografic. Populaţia ţărilor Europei şi CSI, a SUA şi Canadei scădea mereu.

Pe fondalul nivelului înalt de trai, europenii refuză să întemeieze familii şi să conceapă copii, unde mai pui că ei, din cele demonstrate de coronavirus, nu au rezistenţă la multe boli contagioase. SUA, Italia, Spania, Franţa s-au dovedit a fi cele mai expuse acestei pandemii. Ţine de îmbătrînirea reprezentanţilor acestor regiuni ale globului, iar oamenii în etate suferă de diverse boli, imunitatea lor fiind mai slabă ca a generaţieii tinere.

Dar nu este unica problemă. Planul de reducere a acestor grupuri de populaţie este parte a unei strategii bine puse la punct de creare a omenirii conform unui nou tip antropologic. O analiză a faptelor ne face să presupunem că după boom-ul natalităţii din anii postbelici, care a atins apogeul în 1957, a început o scădere a sporului populaţiei europene şi de tip european. Anterior, ceva asemănător a fost în SUA în anii Marii depresii. Contraceptivele, care au invadat Europa şi SUA, au apărut în anii 1960. În anii 1970 aceste pastile erau consumate deja de 43% din populaţie. Către 1973, în SUA erau efectuate anual 600000 avorturi. În anii următori numărul lor a ajuns la mai multe milioane. În anul 2000, comisia pentru alimente şi medicamente a aprobat preparatul RU-486 – un remediu pentru a scăpa de sarcină de sine stătător. Companiile farmaceutice au refuzat să-l producă la început în SUA, şi atunci a venit în ajutor China, care a început producerea acestui preparat.

În acelaşi timp, a început revoluţia sexuală. Apologeţii ei insuflau tinerei generaţii: căsătoria este o reminiscenţă a trecutului religios, conservativ, un anacronism al lumii patriarhale. Epoca noua, epoca revoluţiilor sociale şi a distrugerii societăţii tradiţionale, este începutul epocii promiscuităţii.

Termenul promiscuitate, adică relaţia sexuală dezordonată, nelimitată, cu numeroşi parteneri, este folosit cu două sensuri diferite: pentru descrierea presupusei forme de relaţii sexuale în societatea primitivă înainte de formarea familiilor, şi pentru descrierea relaţiilor sexuale dezordonate ale individului. Însă, dacă în antichitatea primitivă în epoca stabilirii comunităţilor omeneşti, acest principiu al relaţiilor sexuale era motivat de necesitatea creşterii populaţiei, atunci la finele secolului XX el a început să fie modulat artificial în anumite structuri analitice şi în societate. Pericolul a devenit atît de mare, că Pontificul de la Roma Pavel VI şi-a publicat enciclica în această chestiune. Dar restricţiile existente în societatea patriarhală au început să-şi piardă din puteri şi nici măcar Papa de la Roma nu mai putea opri acest „al nouălea val de transformare a omenirii”.

Pe fundalul acestei revoluţii, teama de opinia publică scădea. Sub influenţa mass-media, a cinemagtografiei, a muzicii, simţul păcatului a fost eliminat din conştiinţa maselor. Despre poruncile divine şi religioase îşi mai aminteau doar grupurile de populaţie provincială şi religioasă.

După revoluţia sexuală a urmat revoluţia culturală. Scopul ei a fost dacă nu distrugerea, atunci măcar ignorarea moralei creştine. Noul val de emancipare şi nihilism a învăluit Occidentul. Ca urmare – distrugerea temeliilor sociale ale familiilor, distrugerea lumii patriarhale, care ulterior a fost egalată cu societatea totalitară. Naşterea copiilor a devenit neinteresantă şi lipsită de sens. Astfel Occidentul şi-a pierdut nu doar identitatea istorică, culturală, socială, dar şi orice perspective de viitor.

Şi nu mai este nevoie de un război

La fel şi în cee ace privește partea europeană a CSI, şi Federaţia Rusă care conduce comunitatea. De la finele perestroicii încoace, după ce Federaţia Rusă şi-a proclamat suveranitatea, populaţia Rusiei s-a redus cu cîteva milioane. Depopularea a afectat Ucraina, Moldova, Ţările Baltice. În spaţiul postsovietic reducerea populaţiei a devenit catastrofală. La începutul noului mileniu, jurnalistul englez John O Mahony scria în timpul călătoriei sale în Orientul Îndepărtat şi Kamceatka: ”Rusia şi-a redus populaţia într-un ritm fără precedent pentru o ţară dezvoltată industrial pe timp de pace”.

Evident, erau urmările destrămării URSS. Atunci, la finele sec.XX, în epoca reformelor dure şi a criminalizării societăţii ruse, numai un familist temerar îşi putea dori o familie şi urmaşi. În faţa societăţii stătea problema supravieţuirii, nicidecum cea a extinderii bazei demografice. Atunci Rusia a pierdut şi ceea ce fusese început în timpurile sovietice. Regiuni întregi au rămas pustii, iar familia s-a transformat într-o povară şi o problemă mare. Armenia, Moldova, Ţările Baltice deveneau lent, dar sigur, naţiuni în dispariţie. Unii politologi şi sociologi presupun că într-un asemenea ritm, în scurt timp Rusia şi ţările CSI se vor egala, ca populaţie, cu Turcia şi Iranul, iar pentru spaţiile ruseşti spre care priveşte cu jind tigrul asiatic şi alte ţări ale Asiei, aceasta este egal cu moartea.

Potrivit pronosticurilor, dacă situaţia demografică se va dezvolta la fel, populaţia Rusiei se va egala cu cea a Turciei către 2050. În 2100 Rusia va avea o populaţie de 80 milioane. Potrivit lui Anatolii Antonov, decanul Facultăţii de sociologie a USM, această perspectivă alarmantă le aşteaptă pe toate ţările şi naţiunile europene. Cu privire la Ucraina, aici pronosticul ONU este şi mai trist. Ucraina riscă să piardă 40% din populaţie.

Dar cea mai tristă situaţie este în Europa. Populaţia vechiului continent se reduce şi îmbătrîneşte fulgerător. Savanţii scriu că, reieşind din actualele ritmuri de reducere a populaţiei, către anul 2100 populaţia Europei va constitui mai puţin de o treime din cea actuală. Ceea ce nu au putut face două războaie mondiale, a devenit o realitate, - graţie atmosferei sociale destructive şi politicii planificate de reducere a populaţiei.

Desigur, nu guvernele europene o traduc în viaţă, ci forţele din spatele cortinei mondiale, cărora civilizaţia europeană conservatoare patriarhală le stă în gît. Europa nu de bună voie a ales această soartă. De facto, la moment aceasta este o lume în mare măsură ne-independentă. Am putea chiar spune, că este o lume ocupată, şi nu doar de trupele americane, dar şi de noua cultură, noua morală, de acel nihilism, de autonegarea care a acaparat europenii în ultimul timp. Nemţii nu indică pe morminte data naşterii şi a decesului. În Olanda camera deputaţilor a votat pentru legalizarea eutanasierii şi sprijinirea sinucigaşilor. Nat Hantoff scria în ”Djuish Word Reviu”: ”Olanda a legalizat asasinarea directă a bolnavilor de către medici”.

Ce-i drept, ni se spune că populaţia îmbătrînită va fi înlocuită de imigranţi. Aşa să fie? Masele de imigranţi din Est şi Magreb, care vin în Europa, nici nu încearcă să se integreze în UE. Mai mult, ele neagă valorile moral-culturale ale continentului. Face impresia că cineva îi aduce pentru cazul unor manifestări de dreapta ale unei anumite părţi din elitele europene, care deja conştientizează criza în care s-a pomenit Europa. Ieșirea din UE a Marii Britanii este un exemplu grăitor.

Un alt exemplu este înăsprirea liniei independente ale unor asemenea state europene cprecuma Austria, Elveţia, Polonia, Ungaria. Se pare că acolo oamenii încep să înţeleagă urmările acelei „vieţi dulci” în care au adus Europa modulatorii sociali, revoluţionarii de profesie, care au înlocuit cauza lui Marx cu cea a lui Horkheimer, Adorno şi Marcuse. Europa îmbătrîneşte şi moare, iar Europa bătrînă nu se mai poate împotrivi provocărilor moderne. Unde mai pui că dezindustrializarea ei a atins punctul critic şi dacă SUA a lui Donald Trump se pare că a înţeles şi a început să-şi salveze economia naţională, în Europa lucrurile stau mult mai trist.

Noile provocări, noile crize nu vor mai permite ţărilor europene să reziste valului de probleme apocaliptice care urmează. Resursele Europei au fost epuizate şi în plan material, şi în cel spiritual. Excepţie fac ţările Europei de Est, care mai au o şansă de salvare economică, socială şi demografică.

Peste un an

Ultimatumul adresat civilizaţiei europene în timpul incendiului de la Notre Dame de Paris începe să capete trăsături reale. Noi scriam atunci, că această catastrofă în centrul capitalei franceze nu este doar una premeditată, ci şi o parte simbolică a planului de distrugere a vechii Europe: ”După dispariţia moralei, pe care o parte din filozofii-nihilişti o considerau o ultimă manifestare a închinării la idoli şi a păgînismului, după dispariţia oricăror temeiuri sacre ale creştinismului occidental, Europa merge spre un suicid colectiv şi pierde aspiraţiile spre adevăratele valori. Fără îndoială, în această lume continentul este sortit pieirii, căci azi el este capul de pod în lupta dintre bine şi rău, ultima citadelă a acelei lumi, pe care au creat-o titanii Renaşterii. Incendiul din Notre Dame este un veritabil 9/11 european. Este ultimatumul anumitor forţe din orînduirea mondială pentru rămăşiţele lumii creştine. Este şi un ultimatum, şi un semn pentru cei iniţiaţi, că au venit alte vremi. Vremile în care toleranţa va ceda locul soluţionării forţate a problemelor, şi dacă vechea Europă nu va ridica mănuşa aruncată de guvernarea mondială, ea şi omul european vor deveni renegaţi în propria casă”.

După cele spuse acum un an, devine clar ce catastrofă a prevestit acel incendiu grandios, şi care este acel ultimatum. Azi devine clar că nu a fost un simplu ultimatum, a fost un act simbolic ce fixează începutul unei epoci noi, care poate fi identificată drept epoca apocaliptică a unei mari tristeţi. Este evident, căci Notre Dame nu este un edificiu oarecare sau un templu oarecare. Catedrala a fost creată ca un punct pe corpul Europei şi al Franţei, ca un centru simbolic al lumii creştine, un centru sacru al vechii Franţe creştine.

Rolul acestui centru încă nu este clar multor cercetători. Marele cugetător Mircea Eliade scria în acest context, că în înţelegerea sacră a lumii ierophania, adică arătarea Domnului, indică „punctul de reper” absolut, un anumit Centru. „De aici vedem în ce măsură descoperirea, mai exact – deschiderea spaţiului sacru este valoroasă pentru existenţa omului religios... Anume de aceea omul religios tinde să se stabilească în „Centrul Lumii”. Pentru a trăi în Lume, trebuie să o creezi, dar nicio lume nu se poate naşte în haosul, omogenitatea şi relativitatea spaţiului lumesc. Depistarea sau proiecţia punctului de reper – a „Centrului” – este egală Creaţiei Lumii... De aici este clar de ce biserica este atribuită unui alt spaţiu, nu celui ce aparţine aşezărilor omeneşti din preajmă. În interiorul locaşului sacru lumea laică se ridică deasupra sa... Orice spaţiu sacru presupune o anumită ierophanie, o imixiune a sacralităţii, în rezultatul căreia din spaţiul cosmic este evidenţiat un anumit teritoriu cu anumite calităţi distincte... Simbolismul expresiei „Porţile cerului” este bogat şi complex: teofania sfinţeşte orice loc măcar şi prin faptul că îl face să se „deschidă” în sus, adică să comunice cu Cerul” (Mircea Eliade, Sacru şi profan).

Vedem că pentru omul tradiţiei lumea nu poate exista fără un centru. Distrugerea centrului sacru este semnul distrugerii acelei lumi, în care acest centru a fost anterior arătat şi pentru care el a fost un simbol sacru şi un fel de porţi ce leagă lumea spirituală cu cea omenească. Distrugerea simbolului vechii Europe – Catedrala Notre Dame – ne arată noua stare de lucruri, în care este dat un semnal: lumea voastră este sortită pieirii, ea nu mai are legături nici cu cosmosul divin şi sacru, nici cu viitorul.

Semnele-s peste tot

Simbolurile şi semnele sacre întotdeauna, la orice etapă au fost caracteristice aristocraţiei negre mondiale, care transforma lumea. Să ne amintim de sec. ХVI şi de nimicirea Marei Armade, în a. 1588 distruse de furtună la ţărmul scoţian, după care s-a prăbuşit domnia mondială a Spaniei şi a lumii catolice, pe care aceasta o conducea. Să ne amintim şi de cunoscutul incendiu din a.1666, la Londra, după o serie de revoluţii şi căznirea regelui Carol a fost creat noul Imperiu Britanic, protestant, anglican. Atunci a apărut şi noua aristocraţie britanică, care nu avea nimic comun cu vechea elită a Albionului. Să ne amintim de revoluţia franceză şi distrugerea simbolică a Bastiliei. În ajunul marilor zguduiri din sec.XX şi a Primului Război Mondial, un asemenea simbol a fost moartea supernavei oceanice „Titanic”. Corabia, al căreu nume este simbolic pentru lumea occidentală atlantică. Pentru cei care cunosc lucrările lui Jean Parvulescu şi Alexandr Dughin despre lupta atlantiştilor cu euroasiaţii, acest simbol nu este unul banal. Să ne amintim şi de 9.11 şi începutul epocii de luptă cu terorismul mondial.

Şi iată că acum un act ritualic a fost incendierea Catedralei Notre-Dame, care simbolizează începutul vremilor noi şi trecerea dincolo de linia ireversibilităţii.

Aşadar, criza în care se află lumea modernă, este parte a unui proiect pus la cale, realizat timp de secole şi care se apropie de punctul final. El este deosebit de trist pentru lumea creştină, pentru Europa şi America de Nord, pentru întreaga civilizaţie atlantică.

Ultima avertizare?

Istoria coronavirusului este etapa-cheie a acestul program eshatologic destructiv. Trebuie să-l privim în contextul precedentelor provocări apocaliptice, venite din profunzimi infernale – de acolo unde morala umană nu mai are baze creştine, ci capătă baze sataniste şi anticreştine.

În urma Primului Război Mondial, Germania a suportat foamea. Vladimir Lenin a numit-o „o foamete organizată genial”. Acest om cunoştea esenţa evenimentelor, îi cunoştea pe cei care în spatele cortinei istoriei creează lumea noastră.

Azi ne confruntăm cu acelaşi proiect, cu acordurile lui finale, după care se presupune schimbarea totală a lumii moderne. Mulţi o vor lua ca pe o stupidă teorie a conspiraţiei. În acest caz, ne putem aminti de cei care au prevenit despre nimicirea lumii vechi. Spre exemplu, încă în sec. XIX a făcut-o Fiodor Dostoevski în romanele „Demonii” şi „Fraţii Caramazov”. Şi în sec.XX, în 1917, în ajunul prăbuşirii Imperiului Rus, după care a încă trei imperii – Austro-Ungar, German şi Osman – au răsunat asemenea voci. Ne putem aminti de Dmitrii Merejcovski, cu „Mitocanul care vine”, de Vasilii Rozanov cu „Apocalipsa vremurilor noastre”, de Oswald Spengler cu geniala lui lucrare „Apusul Europei”, de Gustav Meyrink care a descris prăbuşirea Templului Sf.Nicolai. Ne putem aminti de filozofii Rene Guenon cu fundamentala „Criză a lumii moderne”, de Emil Cioran cu lucrarea „Demiurgul cumplit”. Contemporanilor aceste lucrări le păreau filozofii abstracte, nimic mai mult.

Dar timpul a arătat că aceşti oameni geniali au avut dreptate şi că cele ce ieri păreau aberaţii, azi devin realităţi evidente.

Şi pentru ca să nu fie prea tîrziu, noi trebuie de pe acum să plecăm urechea la aceste semne şi avertizări, să ştim a le descifra şi să construim corect linia de apărare.

Veaceslav Matveev

Sursa: noi.md