De ce copiii URSS erau diferiți?

Dacă erați copil în anii 60, 70 sau 80, începutul anilor 90, atunci privind înapoi, ne vine greu să credem că am reușit să ajungem pînă în zilele noastre.

În copilărie mergeam cu mașina fără centuri de siguranță și airbag-uri.

Pătuțurile noastre erau vopsite în culori vii, cu un conținut ridicat de plumb. Sticlele medicamentelor nu aveau capace secrete, ușile de multe ori nu se încuiau, iar dulapurile nu erau niciodată încuiate.

Beam apă din pompa de la colț, nu din sticle de plastic. Nimeni nu-i venea în gînd să se plimbe cu bicicleta în cască. Strașnic. Noi petreceam ore întregi făcînd căruciane și trotinete din scînduri și rulmenți de la gunoiște, iar cînd ne repezeam pentru prima dată de pe deal, ne aminteam că am uitat să facem frîne.

După ce intram de cîteva ori în tufișurile spinoase, ne ocupam de această problemă.

Noi ieșeam din casă dimineața și ne jucam toată ziua, întorcîndu-ne cînd se aprindeau luminile pe stradă, pe unde mai erau.

O zi întreagă nimeni nu putea ști unde noi eram. Nu existau telefoane mobile! E greu de imaginat. Ne tăiam la mîini și la picioare, ne rupeam oasele și ne spărgeam dinții și nimeni nu dădea în judecată pe nimeni. Totul se putea întîmpla. De vină eram doar noi și nimeni altcineva. Țineți minte? Luptam pînă la sînge și mergeam cu vînătăi, obișnuindu-ne să nu acordăm atenție acestui fapt.

Mîncam prăjituri, înghețată, beam limonadă, dar nimeni nu se îngrășa de la asta, pentru că alergam și ne jucam tot timpul. Din aceeași sticlă beam mai multe persoane și nimeni nu a murit din cauza asta. Nu aveam console de jocuri, computere, 165 de canale TV prin satelit, CD-uri, telefoane mobile, Internet, alergam să vedem desene animate cu gloata în cea mai apropiată casă, pentru că nici video magnetofoane nu erau!

În schimb aveam prieteni. Ieșeam din casă și-i găseam. Ne plimbam cu bicicletele, lansam chibrituri pe pîrîiașele de primăvară, ne așezam pe o bancă, pe un gard sau în curtea școlii și discutam despre ceea ce voiam. Cînd aveam nevoie de cineva, băteam la ușă, sunam sau pur și simplu intram și-l vedeam. Vă amintiți? Fără a cere voie! Singuri! Singuri în această lume crudă și periculoasă! Fără paznici! Cum noi, în general, am supraviețuit?

Noi inventam jocuri cu bețe și cutii metalice, furam mere din livezi și mîncam cireșe cu tot cu sîmburi, iar sîmburii încolțeau în burta noastră.

Fiecare s-a înscris la fotbal, hochei sau volei cel puțin o dată, dar nu toți ajungeau în echipă. Cei care nu intrau, învățau să facă față dezamăgirii. Unii elevi nu erau la fel de deștepți ca ceilalți, așa că rămîneau pentru al doilea an. La recreații, ne stropeam cu apă din seringi reutilizabile vechi!

Acțiunile noastre erau ale noastre personal. Eram pregătiți pentru consecințe. Nu puteai să te ascunzi în spatele nimănui. Ideea că poți să scapi de polițiștii sau de armatî practic nu exista. Părinții acelor ani erau de obicei de partea legii, vă puteți imagina!?

Această generație a dat naștere unui număr mare de oameni care pot merge la risc, pot rezolva probleme și pot crea ceva ce nu exista mai înainte, pur și simplu nu exista. Noi aveam libertatea de alegere, dreptul la risc și eșec, responsabilitate și, într-un fel, am învățat cum să folosim toate acestea.

Dacă sunteți unul din această generație, vă felicit. Noi am avut noroc că copilăria și tinerețea noastră s-au încheiat înainte ca cinicii să cumpere libertate de la tineri în schimbul video-urilor, telefoanelor mobile, fabricii de staruri și biscuiților ”gustoși”... Cu acordul lor... Pentru binele lor...