Dean Karnazes (SUA), 42 de ani, a alergat fără oprire 560 km

Dean Karnazes (SUA), 42 de ani, proprietarul companiei producătoare de alimente sănătoase a alergat fără oprire 560 km.

 

Doi ani în urmă, am alergat 419 km - zece maratoane în zece zile. Aşa că primii 80 km pentru mine au fost o nimica toată. Parcurg distanţa de maraton doar pentru o înviorare.

 

 

160 km: 

Corpul începe sa mă doară.

 

224 km:

Am uzat prima pereche de adidaşi cusuţi la comandă. Încep a mă  durea bicepşii, gambele, torsul. Durerea este obtuză, dar uneori brusc trece în spasme. În special sunt afectate  gambele, se pare că  au fost îmblătite cu un ciocan.

 

320 km:

Două nopți fără somn. Sunt cu totul epuizat. Dar atunci când alergi toată noaptea, în zori apar forţe noi.

 

336 km:

Am  distrus a doua pereche de adidaşi. Capul funcționează prost. Apare o senzație ca și cum mă uit la corpul meu dintr-o parte. Un spectacol demn de milă. 

 

480 km:

A treia noapte fără somn. Alerg parcă  în delir, șerpuind dintr-o parte în alta, deseori ieşind pe carosabil. Conducătorii auto claxonează. La orele 2 noaptea  adorm patruzeci de secunde în drum, fără a întrerupe cursa. Cunoaşteţi cartea pentru copii "Unde trăiesc animalele sălbatice?"  Aveam halucinații ca ratonii și oposumii de pe marginea autostrăzii, se transformă în monștrii din carte. Asistenții turnau apă ca gheața deasupra capului meu.

 

488 km:

Am dureri atât de mari că ţip ca din gura de şarpe. Alerg pe autostrada pustie şi urlu. Apoi îmi dau seama de situaţia comică şi mă umflă râsul. Încetezi să râd şi din nou încep să țip,simţind ridicolul situaţiei. Cred că arăt ca un nebun.

 

496 km:

"Marşul morţii, marşul morţii, marşul morţii". Arunc din cap toate gândurile despre kilometri și mă concentrezi asupra unui lucru: stânga-dreapta, stânga-dreapta ... Târâi cu greu tălpile pe asfalt. Schimb a patra  pereche de adidaşi. Principalul lucru este să nu pierzi ritmul.

 

544 km:

Dintr-o data prind la puteri. Alerg cu o viteză de 16 km / oră. Parcă aşi fi un om obsedat. De fapt, eu nici nu alerg, aleargă corpul meu, iar eu plutesc pe partea de sus. Nu simt picioarele, nu simt nimic. Literalmente parcă zbor în aer.

 

560 km: (15 octombrie, 22:44, Stanford, California)

Retrăiesc o bucurie nespusă. Am pierdut 3 kg, am ars 40000 de calorii. La câteva minute după sosire, organismul amorţeşte de frig. Sunt băgat într-un sac de dormit special. Îmi aduc aminte doar că cineva m-a hrănit cu humus din linguriţă.  Apoi nu ţin minte nimic. Am dormit toată noaptea și dimineața m-am trezit sănătos.

 

 

Sursa: vk.com