MOLDOVENII.MD

Desenele animate-s un lucru serios

Nadejda Mazurova, doctor în psihologie, despre influența desenelor animate asupra psihicului copiilor

De ce astăzi copiii tot mai des au nevoie de asistență psihologică, uneori chiar – psihiatrică? Care este cauza, că depresiile, anxietatea și nevrozele îi însoțesc nu doar pe adolescenți, ci și pe preșcolari? Savanții cred că una dintre cauze o constituie… desenele animate. Despre seriozitatea desenelor animate a relatat pentru revista «Огонeк» psihologa Nadejda Mazurova.

Savanții au început să studieze profund desenele animate. Recent revista internațională Pain a publicat noul studiu al universităților Bata (Marea Britanie) și Kalgary (Canada). El este consacrat durerii pe care o suportă personajele filmelor cu desene animate și ale programelor pentru preșcolari. Rezultatul: într-o oră de vizionare micuțul vede nouă episoade de durere. Băiețeii reacționează la traumele televizate mai dureros ca fetițele – savanții au analizat și expresiile feței copiilor. În mare parte, majoritatea leziunilor de pe ecran nu-s tipice (s-a împiedicat, a căzut), iar ceilalți eroi ai filmelor cu desene animate nu manifestă compasiune față de victime.

Cum influențează desenele animate psihicul copiilor? Despre aceasta «Огонек» a discutat cu Nadejda Mazurova, doctor în psihologie, conferențiar la catedra psihologia familiei și a copilului de la Institutul de psihologie în numele lui L.S.Vîgotschii PGGU.

— Deseori se vorbește despre faptul, că azi copiii au devenit mai nervoși și mai anxioși. E corectă această afirmație, din punctul de vedere al unui psiholog-practician?

— Fără îndoială, e așa: în ultimii 10 ani numărul copiilor cu nevroze de severitate diversă a crescut colosal. Toată lumea înclină să acuze programul școlar supraîncărcat, problemele existente în familie, dar eu personal văd un număr mare de copii din familii prospere, în care nu se petrece nimic strașnic, s-ar părea. Dar primul lucru pe care îl observ eu la copil – diverse manifestări nevrotice: mișcările obsesive, somnul prost, fricile, anxietatea. Al doilea – o agresivitate reactivă sporită. Astăzi la grădiniță nimeni dintre copii nu se împacă cu o situație mai puțin comodă, nu încearcă să ajungă la un consens, imediat sare cu pumnii sau se ceartă, se concentrează pe jignire etc. Este un comportament normal pentru un copil de 2–3 ani, care trăiește o perioadă specială de agresivitate, dar noi vedem că aceste tipare de comportament se păstrează pe toată perioada preșcolară, școlară și adolescentină. Nu este vorba despre cazuri aparte. Pe parcursul unui an eu văd cca 600 de copii, iar în 10 ani cazurile similare au atins cifra de 6–8 mii. Pentru psihologi este evident : copiii de azi transmit și reproduc niște norme însușite.

— De ce credeți că vina este anume a filmelor cu desene animate?

— Desigur, nu putem reduce totul doar la ele, însă azi filmele cu desene animate joacă un rol important în educarea copiilor. De obicei, la primire discut cu părinții programul zilnic al copilului, minut cu minut. Clarific, că părinții de azi le permit copiilor să vizioneze filme cu desene animate și jocuri computerizate chir și în primul an de viață. Spre exemplu, includ un desen animat pentru ca el să stea liniștit la masă, liniștit pe oală, pur și simplu să stea liniștit în timp ce mama este preocupată de alte treburi. Este o adevărată catastrofă, căci există recomandările OMS, care spun: orice conținut digital este categoric contraindicat copiilor care nu au împlinit 2,5 ani, iar unii specialiști ridică acest prag la 3 ani, deoarece este un lucru de o importanță principială pentru dezvoltarea creierului.

— Cum asta?

— Copilul se naște cu un anumit program genetic de așteptări de la mediul ambiant. Și toate tulburările nevrotice au, în esență, o singură cauză: nepotrivirea mediului cu așteptările copilului.

Creierul micului om încă nu este format, timp de 6 luni în fiecare minut se nasc cca 20 mii de celule gliale. Dacă alături se află mama și un anturaj calm, totul va fi minunat. Dar dacă apare o situație traumatizantă, aceasta imediat va afecta și fiziologia sistemului nervos central. Există studii care arată că, cum numai mama pleacă, copilul produce cortizol - hormonul stresului. Dacă mama a plecat, dar a inclus un film cu desen animat, atenția lui se concentrează pe imaginea colorată, dar neliniștea, inclusiv la nivel de hormoni, nu dispare. Deci, nu este corect să includem filmele cu desen animat pe post de calmant.

— Deseori auzim că desenul animat e de bine, pentru că le place copiilor.

— De fapt, percepția bebelușului este directă, pentru el este indiferent la ce să se uite, dacă imaginea este colorată și se mișcă. Însă conform programului genetic de așteptare, el trebuie să vadă o față de om. Această față trebuie să comunice cu el, să exprime emoții, să transmită sunete cu un anumit tipar de vorbire, etc. Prin expresia feței adultului copilul poate primi căldură, gingășie, afecțiune, aprobarea acțiunilor sale – informația de bază despre aceea că totul este bine. Un film cu desen animat nu-i poate da asta. În plus, bebelușul trebuie să cunoască lumea prin pipăit, fără contactul tactil el nu înțelege ce se petrece. De aceea-s așa de importante vechile jucării, cuburile, piramidele, iar desenele animate acoperă această activitate.

Și logopezii vorbesc despre o mare problemă a generației în creștere: în prezent copiii au numeroase tulburări de pronunție a sunetelor, ce ține nu de afectarea sistemului nervos central, ci de tulburări funcționale. În primii doi ani de viață copilul observă cum vorbesc maturii, cum se formează fiecare sunet, care mușchi lucrează, etc. Și acum încercați să repetați toate acestea, dacă aveți în față tiparul de vorbire al desenelor animate. Încercați să sonorizați animația desenată. Veți obține un terci total. Și cu acest terci în gură copiii vin la logoped.

— Dar desenele animate și programele care dezvoltă? Uneori ele-s predestinate copiilor foarte mici…

”Generația Z”: tînără, necunoscută

— Da, putem cumpăra acest content pentru copii de la zero, și autorii lui ne vor convinge că dacă micuțul îl va viziona, va crește un geniu. Desigur, este o minciună. Există renumita lucrare a lui Vladimir Efroimson «Genetica genialității», există numeroase studii ale autorilor ruși și străini, care descriu factorii ce stimulează dezvoltarea copilului, despre filmele cu desen animat acolo nu se vorbește. În primii ani de viață cea mai importantă este interacțiunea emoțională cu adultul, jocul, senzațiile tactile. Dar dacă copilului permanent i se propune un desen animat, unicul lucru care apare este dependența lui de imaginea video. Pentru că orice blitz luminos actualizează sistemul dopaminei – așa numitul hormon al plăcerii, copilului îi place, el deja nu mai poate exista fără asta și cere o nouă porție.

— La noi numeroase canale TV cu desene animate au marcajul 0+, adică de la naștere.

— Cu regret, părinții au încredere în asemenea lucruri și cred că un copil de un an poate fi așezat în fața televizorului, ceea ce este total incorect și agramat.

— Chiar dacă pe ecran este trenulețul din Romașcovo?

— Desigur, calitatea desenelor animate este foarte importantă. Dacă părinților li se pare primitiv conținutul filmului, nepotrivit pentru un copil de un an, cum este de exemplu «Purcelușa Peppa», pentru micuț conținutul nu este un criteriu al imaginii video. Filmele cu desen animat, nemaivorbind de emisiunile pentru maturi, nu pot fi vizionate deloc. Iar ulterior, prin primitivismul lui,desenul animat menționat va încetini dezvoltarea micuțului Dvs.

Trebuie să înțelegem, că dacă pînă la 2,5 ani noi ne conducem de interzicerea oricărui content video, după această vîrstă specialiștii au numeroase dezacorduri și dispute. Chiar și termenul desen animat este asociat cu ceva inofensiv și drăguț, cu copilăria. Însă azi există numeroase filme animate, adresate de fapt adulților. Ele conțin umor departe de a fi copilăresc, pun în discuție probleme care nu corespund nivelului de percepție al copilului, fac trimitere la fapte din lumea celor maturi, etc. Noi doar nu hrănim bebelușii cu ananas sau cu șampanie? Asta înțelege toată lumea. Nu și dacă vorbim despre desenele animate. În toată lumea încă nu au fost elaborate criterii pentru animație, și părinții aleg desenele animate după placul lor, al maturilor.

— Dar la ce trebuie să atragem atenția?

— Trebuie să fie foarte clare , bine conturate personajele, deoarece micuții nu au nevoie de abstracție. Istoria trebuie să se termine cu bine și să se desfășoare într-un ritm liniștit, binele și răul nu trebuie să se amestece între ele. O problemă aparte – caracteristicile artistice, căci anume la preșcolari se formează criteriile frumos - urît. Nu degeaba la facultățile pedagogice se atrăgea atenție sporită felului în care trebuie să arate viitorul educator în instituțiile de educație preșcolară…

— Dar și în viață binele și răul se amestecă între ele…

— Trebuie să înțelegem ce anume poate percepe copilul mic. Știm, că de la începutul sec. ХХ răul treptat a fost estetizat, deghizat în ceva măreț, foarte moral, puternic, fatal. Să ne amintim de celebra scenă din filmul lui Bob Foss ”Cabare”, în care o voce cristalină de copil începe să interpreteze «viitorul îmi aparține» și în ce se transformă într-un final această imagine. Maturii înțeleg că asta sună groaznic. Dar copiii nu posedă aceste criterii. În general, categoria răului poate fi conceptualizată cu greu, pentru că ea este vagă, de neînțeles. Da într-un desen animat se poate face acest lucru – să pui răul la locul lui. Spre exemplu, Baba Cloanța trebuie să fie rea și să facă fapte rele, nu trebuie să existe contradicții, în caz contrar copilul va suferi un conflict intern. Da în desenele animate de azi personaje cu o înfățișare monstruoasă și expresii groaznice ale fețelor pot face ceva minunat, și invers. Dacă maturilor li se pare că în acest fel ei explică copilului că răul poate arăta diferit, ei greșesc amarnic. Această categorie de înțelegere este accesibilă numai în anii de școală. Da pentru un preșcolar lumea devine neînțeleasă și încurcată, ea provoacă neliniște, tristețe, depresie.

— Puteți aduce exemple concrete de asemenea desene animate?

- Dacă vorbim despre răul interesant, voi numi «Corporația monștrilor» sau «Nesuferitul de mine», în care categoriile de rău, hazliu și atrăgător au fost amestecate, ceea ce este categoric interzis pentru preșcolari.

Dacă vorbim despre desenele animate de la Disney, voi menționa în special «Inima rece», care reproduce un episod foarte îndelungat de singurătate și tristețe. Dacă acest desen animat este vizionat de un adolescent, nu-i nimic strașnic, deoarece el păstrează în memoria sa ”operativă” întregul film, da un preșcolar se scufundă total în fiecare episod, și îi apare o reacție ipohondrică de răspuns, este stimulată depresia, suicidul. Nu degeaba după apariția acestui desen animat a apărut un număr foarte mare de preșcolari cu tulburări depresive.

— În desenele animate, binele trebuie neapărat să biruie răul?

— Pentru preșcolari – neapărat. Ei trebuie să perceapă revelația principală despre lume ca pe ceva bun, în care binele și frumusețea înving. Este foarte important, deoarece anxietatea, neîncrederea, înclinația spre depresii se poate transmite din generație în generație – astăzi există mecanisme de reglare a funcționării genelor, care permit ca sub influența circumstanțelor externe modificările să fie fixate în memoria genetică.

— Puteți povesti mai detaliat despre asemenea lucrări științifice?

— Da, ele-s destul de cunoscute. Spre exemplu, avem un studiu al savanților olandezi, care ține de cel de-al Doilea Război Mondial. Femei gravide, care au nimerit în cercul blocadei, din cauza condițiilor proste și alimentației insuficiente au purtat cu greu sarcina și, firește, au născut copii cu greutatea redusă. Dar ulterior s-a dovedit, că și fetițele născute în blocadă, deși crescute în condiții normale, au născut copii cu greutatea redusă. La fel și următoarea generație… Despre ce vorbește aceasta? Într-un moment stresant, la ADN-ul femeii s-a alipit o proteină specială, numită grup metilic, care nu permite organismului să ofere fătului o cantitate mare de substanțe nutritive. Și aceasta a rămas la nivel genetic. Ulterior experimente similare au fost efectuate pe animale, care transmiteau această amprentă a stresului, într-un fel sau altul, descendenților lor.

— Da de ce noile condiții favorabile nu au suprimat aceste particularități căpătate?

— Pentru că procesele de metilare a genomului nu pot fi întoarse, ele pot fi doar parțial corectate. De aceea, dacă noi transmitem unei întregi generații de copii niște modele comportamentale ambigue, anxioase sau depresive, noi transmitem oarecum această informație pentru secole înainte, și asta este îngrozitor.

— Dar ce facem cu poveștile populare rusești, departe de a fi expresia binelui? Gogoașa veselă și naivă, care este devorată, spre exemplu. Dar dacă ne amintim de poveștile populare engleze sau franceze – să strigi după ajutor, nu alta! Să aibă oare toate popoarele un program genetic de anxietate ?

— Să începem cu faptul că inițial poveștile au fost create nu pentru copii. Ele în general nu-s un produs copilăresc, ci închipuirile arhetipice ale poporului despre lume. Dacă vorbim despre Gogoașă, este povestea mezinului, a celui mai mic copil din familie, care este nevoit să meargă să-și valorifice teritoriul. Și vulpița nu l-a devorat, da l-a înghițit, adică ei, vorbind la figurat, s-au căsătorit.

Poveștile pentru copii au apărut abia în epoca Iluminismului. Și imediat a fost nevoie de un final fericit, care să ofere copilului încrederea față de lume. Așa interpretări a dat, spre exemplu, Charles Perrault. În aceeași Scufiță Roșie, în original fetița și bunica au fost devorate. Și apropo, înainte de Perrault fetița nu purta o scufiță roșie.

— Dacă vorbim despre arhetipurile naționale, uimește pleiada desenelor animate timpurii de la Disney, în care eroii ca regulă nu aveau părinți. Este o mișcare conștientă, sau așa a ieșit?

— Este anume codul național la nivel de arhetip, căci în America veneau, de regulă, mezinii, cei cărora nu le-a ajuns loc în Lumea Veche, care doreau să aibă propria afacere, să fie de sine stătători. În acest sens, prima generație de americani a fost o generație fără familii. E de menționat, că în prezent în SUA totul este invers – decenii în șir este cultivat programul de sprijinire a familiei, însă codurile culturale inițiale oricum se fac simțite.

— O întrebare despre cultura niponă și desenele animate ale japonezilor, poziționate cumva separat. De ce ele îi atrag adolescenții în așa măsură?

— În istoria culturii moda întotdeauna a fost foarte influentă. Azi este estetizat intens Orientul. Și printre adulți circulă numeroase mituri despre Japonia. Spre exemplu, despre aceea că acolo copiilor mai mici de 3 ani nu li se interzice nimic. Dar este imposibil pentru a țară ca Japonia! Copilul la 3 ani vine la grădiniță, și este obligat să posede trei tipuri de plecăciuni, dacă el nu se va închina corect în fața educatoarei, aceasta nu-i va permite să plece. Hrana copiilor este adusă în boxe speciale, și dacă el nu știe să folosească bețișoarele, va rămîne flămînd - nimeni nu-i va permite să mănînce cu mîna... De aceea în Japonia copiii îs muștruluiți din fragedă copilărie. Dar pentru noi, ca și pentru adolescenți, Japonia este interesantă prin mitologia-i neobișnuită, frumoasele imagini colorate, stilistica neobișnuită. Dacă această pasiune există în viața copilului, cu timpul ea va trece.

— De ce, cu o cultură manga așa de dezvoltată, acolo a devenit popular Ceburașca, care în genere nu corespunde acestui stil?

— Ceburașca cu adevărat este foarte iubit în Japonia, pentru că este înduioșător, vulnerabil, este un nu știu cine – nici maimuță, nici ursuleț… Japonezii găsesc anumite tangențe cu identificarea lor personală, ei se simt diferiți de oricine în lumea aceasta. De aici – senzația lor de singurătate interioară și de fragilitate.

— Apropo, dar despre desenele animate chineze nu cunoaștem mai nimic.

— Ei vizionează, în fond, filmele americane, multe desene animate sovietice. Apropo, merită să vorbim aparte despre «Mașa și Ursul» — un desen animat foarte popular în China și în lume, și care a devenit durerea de cap a psihologilor. Conținutul lui este absolut copilăresc, ca și cel al lui Tom și Gerry. Vedem o huligană fără margini, care își bate joc de Ursul vulnerabil și gingaș. Pe ecran asta pare amuzant, și copiii încearcă să repete acest comportament la grădiniță, dar acolo nimeni nu se amuză. Batjocorirea amuzantă a eroului liric poate fi înțeleasă și amuzantă pentru adulți sau adolescenții care în comunicarea reciprocă mereu încercă limitele lucrurilor permise. Da părinții cred că este un desen animat pentru preșcolari și traumatizează astfel psihicul copilului. Este vorba despre necesitatea conștientizării psihologice și pedagogice a desenelor animate, de care ducem lipsă.

— Ce-i de făcut, dacă copilul s-a deprins deja cu toate acestea desene animate sclipitoare și super-rapide? Este posibilă o revenire la percepția lentă?

— Este expresia corectă – să trecem copilul la o percepție lentă. Pentru că vitezele majorate artificial constituie unul dintre cei mai gravi factori de stres în lumea contemporană. Spre exemplu, în prezent maniera de prezentare a informațiilor în emisiunile de știri nu corespunde ecologiei umane, ea este nu doar accelerată, dar și prezentată cu o muzică alarmantă și de aceea provoacă stres, chiar dacă copilul nu pătrunde în sensul informației.

Același lucru în vedem adesea în desenele animate, unde linia de subiect se schimbă așa de rapid, că micuțul nu reușește să o înțeleagă, sfera lui emoțională este supraîncărcată, crește nivelul de adrenalină, apare senzația de pericol, etc. Desenele animate pentru copii trebuie să fie mai lente. Pentru cei mai mici – foarte lente. Dacă vorbim despre copii de 3-4 ani, ei pot percepe concomitent maxim trei obiecte, și dacă imaginea se schimbă mereu, restul este perceput ca o pată colorată, un volum care îl depășește. Ce-i de făcut, dacă el deja s-a deprins? Nu e cazul să interzicem ceea ce îi place prin metode revoluționare. Trebuie să avem răbdare și să –i atragem interesul cu un joc. Cel mai corect ar fi să alegem un desen animat liniștit și să modelăm cu copilul fragmente din acest filmuleț, să facem păpuși-personaje, să compunem propria linie de subiect, etc. Dacă există dorința de a schimba situația, totul e pe puterile Dvs.

A intervievat Elena Cudreavțeva

Continuare: noi.md